Al doilea tablou…

Ulciorul bunicii

 

Bunica mea pe linie maternă, a plecat mult prea devreme la vârsta de 51 de ani, când eu aveam doar 9 ani și din păcate singurul lucru rămas de la dânsa, în afara minunatelor amintiri pe care le păstrez în suflet, este un ulcior pe care îl iubesc și îl păstrez la loc de cinste în casa și sufletul meu.
La sfârșitul primei întâlniri cu profesoara care ne superviza la cursurile de pictură, ne-a recomandat să pregătim pentru ora următoare matriale pentru ca să pictăm un tablou cu natură statică.
Primul gând pe care l-am avut, când ne-a dat aceasta temă, a fost să pictez acest ulcior pe care îl păstrez de 65 de ani și care nu vreau să nu-l imortalizez și să-l onorez așa cum se cuvine.
Astfel a apărut acest tablou care este o frântură de copilărie, o mică amintire legată de bunica mea care ne lua pe mine și pe verișoara mea Victorița, la munca câmpului.
Îmi aduc aminte cum ne trezea bunica în fiecare dimineața foarte devreme și ne muta în căruța în care punea câte un braț de paie peste care arunca un macat (pătură țesută în războiul de țesut cu motive tradiționale din județul Olt), unde noi adormeam aproape instantaneu și parcurgeam drumul până la câmp în legănatul căruței și discuțiile avute de adulții care mergeau la munca câmpului.
Nu pot și nici nu vreau să uit cum și eu și verișoara mea aveam mereu picioarele julite și pline de zgârieturi sângerânde de mărăcini sau paiele care erau secerate cu secera manuală.
Dar nici masa de prânz nu o pot uita, când pe miriște se întindeau ștergare cusute frumos cu celebrele motive naționale (pe care eu acum le folosesc la tablourile mele de pictură naivă) pe care se punea brânza de vacă pe care bunica știa să o facă atât de bine, ceapă, carne de la garniță (carne prăjită la Crăciun și pusă la păstrare pentru muncile câmpului de vara la garniță – un soi de oală mare cu un capac găurit pentru a se aerisi), ouă fierte, roșii, castraveți, ardei gras și iute, pâine făcută de bunica mea sau mămăligă, evident că în acest ulcior și încă în două mai mari bunica lua mereu apă de băut.
Era așa de bună măncarea la câmp alături de bunica, unchiul Costicuță și alți vecini cu care se ajutau la muncile câmpului și pe care mi-i amintesc cu mare drag!
Cred cu toată convingerea că majoritatea pictorilor încep a picta, pornind de la amintirile care sunt păstrate în adâncul sufletelor lor…

Pasiune amânată 45 de ani… ”Apus„ prima lucrare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Începând din această seară voi posta povestea tablourilor mele de la începuturi și până acum…

”Apus„ – Acril pe panză 40 x 30

V-ați întrebat vreodată ce simte o persoană care își încuie în adâncul sufleului său timp de 45 de ani o dorință, o pasiune, un har sau un dar primit de la Bunuțul???
Eu am experimentat pe propria mea piele toate aceste trăiri, care dor, te macină și te fac să te simți inutil oricât de multe alte lucruri vei realiza!
A fost necesar să trec printr-o operație pe cord deschis pentru a înțelege că și eu dar și dorințele și pasiunile mele sunt importante pentru mine însămi.
Iar când ai șansa ca Universul, Bunuțul și toate entitățile de lumină să vină în întâmpinarea ta, fie și cu o operație pe cord deschis…atunci este necesar să iei măsurile ce se impun.
Iată că astfel fix în anul 2011 când m-am operat, la mine la serviciu s-au organizat diverse cursuri de pictura, foto, decorațiuni, feng shui, modelaj,… cursuri la care m-am înscris imediat, simțind că a venit vremea să fac ceea ce îmi doream de 45 de ani – să-mi las creativitatea să se joace așa cum va crede ea de cuviință.
Iar la primul curs de pictură, am pictat acest tablou dintr-o suflare… ca și când de relizarea acestui tablou depindea viața mea.
Este primul meu ”copil artistic„ pe care îl iubesc din toată ființa mea!
Este jocul meu cu culoarea de care îmi era atât de dor, după care am tânjit și mereu am nădăjduit că într-o zi va veni vremea să fac așa cum voi simți.
Și iată că acest moment sosise și astfel am purces la drum!!!
Iar de atunci pană în acest moment (11.12.2021) când scriu acest material, am sute de lucrări și 70 de expoziții personale și colective în țară și străinătate, de care recunosc că sunt mândră, nu trufașă, fericită nu îngânfată, extrem de recunoscătoare Bunuțului care mi-a oferit atât de multe haruri și daruri, de care mă pot bucura din plin.

Doamne Ajută!

Aceeași Neluța Stăicuț alias Stăicuț Neluța, Neluța Bunicuța, Frânturi de suflet

Când terapeuții, nu-și controleză orgoliile… și transformă terapia în afacere…

Este ora 2,00 am, se pare că o ușoară răceală dorește să se culcușească în structura mea fizică, și de aceea decisesem să mă culc mai devreme ca deobicei.

Asta în condițiile în care este firesc să recunosc că îmi place mult mai mult să lucrez noaptea, care îmi oferă o liniște aparte, îmi oferă o anume stare, care predispune la povestiri și amintiri care bat la poarta sufletului meu și se vor transpuse pe hârtie.

În aceste condiții chiar dacă m-am străduit să adorm a fost imposibil să o fac, de aceea iată-mă în fața laptopului cu convingerea fermă că lucrurile trebuiesc spuse pe nume, deoarece se pare că uneori ne scapă de sub control.

Pornind de la o teorie care spune că: ”Suma calităților unui om, este egală cu suma defectelor sale„… m-am ridicat din pat să vă povestesc câteva întâmplari, care recunosc că mi-au lăsat un gust amar.

Nu fac parte dintre acele persoane, care stau să se tot uite în curtea vecină, să vadă dacă vecinul și-a udat sau nu grădina, deoarece știu că asta ar duce implicit la uscarea propriei mele grădini, pentru că nu aș mai avea timpul necesar să mă ocup de ea.

Asta nu înseamnă că atunci când ceva nu mi se pare firesc și normal, nu iau atitudine și nu spun ceea ce observ și mă deranjează, ba dimpotrivă spun propria mea opinie clar și răspicat, asumându-mi și consecințele sincerității mele.

Deci astăzi m-am decis să vă povestesc trei întâmplări care nu consider că este firesc să fie făcute de oameni care se consideră a fi modele pentru pacienții dumnealor…

Cu mai mulți ani în urmă un pacient de-al meu, m-a solicitat într-o zi… destul de timid… să-i fac o măsurătoare Inforenergetică.
A ezitat destul de mult înainte să-mi spună despre ce este vorba, deoarece se temea să nu care cumva să mă supere, sau să mă deranjeze în vreun fel rugămintea sa.

I-am promis că indiferent despre ce este vorba nu voi avea nici o problemă și chiar nu mă voi supăra indiferent ce mă va ruga.
Într-un final,m-a rugat să-i măsor, dacă să facă un anume tratament naturist, de care auzise dumnealui, tratament pe care un ilustru terapeut îl oferea pacienților săi.

Aici mă voi opri din povestirea mea, pentru a vă mai spune, ceea ce de altfel spun tuturor pacienților mei, dar și tuturor celor care mă întreabă despre alte alternative de tratament pentru diverse afecțiuni.

Dragii mei, pe toți îi sfătuiesc cu aceeași dragoste și sinceritate să solicite orice tratament doresc dânșii, însă cu amendamentul clar de a se informa temeinic despre ce este vorba, în ce constă acel tratament, care sunt beneficiile și care sunt recțiile adverse.

Și numai după ce sunt foarte bine informați să acceseze acel nou tratament. De ce spun asta? Foarte simplu!

Nu există boli… există bolnavi… iar aceștia reacționează diferit și în fața bolii dar și în fața noului tratament. Ceea ce unuia îi poate aduce vindecarea, altuia îi poate aduce agravarea sau chiar moartea.

În primul volum al acestei cărții am o povestire denumită ”Medicamentele și Misiunea Personală„, unde explic în detaliu ceea ce vă spun aici…deci nu voi relua, un lucru deja explicat în amănunt, însă insist cu toată convingerea, că indiferent ce tratament doriți să experimentați, este obligatoriu a vă informa corect și complet.

Nu va lăsați pradă entuziasmului unui prieten sau cunoscut, care vă recomandă din dragoste pentru voi un anume tratament, deoarece pe el este posibil să fi funcționat, asta nu înseamnă că se va întâmpla și în cazul vostru.

 

Deci haideți să revenim la povestirea noastră. Pacientul meu auzise că un anume tratament natural pe bază de plante, l-ar putea ajuta în rezolvarea problemei sale de sănătate.

Mi-a spus despre ce este vorba, i-am explicat și dânsului ceea ce am spus mai sus, dar și tot ceea ce am detaliat în povestirea din primul meu volum, apoi am pus mâna pe ansă și am măsurat.

Deoarece era vorba de un terapeut extrem de cunoscut, mă așteptam ca beneficitatea să fie maximă.
Din păcate acel tratament, nu avea nici măcar o beneficitate minimă.

De teama de a nu greși am măsurat de mai multe ori, în diverse moduri, deoarece nu doream în nici un caz să dau un răspuns prost pacientului meu și nefondat pe măsurători temeinice.

Îmi doream sincer să-l ajut, îmi doream sincer să știu că problema dumisale, care trebuie să menționez că era o problemă veche cam de vreo 35 de ani care îl dusese… deja la dializă, avea drept să spun foarte puține șanse de rezolvare, mai ales că relația sa cu Divinitatea era total inexistentă.
Deci după ce am fost convinsă că acele măsurători sunt corecte, i-am comunicat acestuia ce și cum se prezintă măsurătorile.

Deoarece în perioada în care lucrasem împreună, tot ceea ce îi măsurasem se confirmase în realitate, a fost puțin dezamăgit că tratamentul miraculos… nu îl va ajuta.

I-am explicat că dumnealui poate lua orice decizie dorește…chiar să ignore rezultatele măsurătorilor mele, dânsul este cel care își poate manifesta Liberul Arbitru într-o chestiune personală, eu nu am dreptul moral și deontologic să-i interzic să facă sau nu, un anume tratament pe care dumnealui dorește să-l facă.

Eu am obligația să măsor și să-i comunic rezultatul acestora, eventual să-l îndrum să se informeze temeinic despre tratamentul dorit…iar decizia o poate lua doar dumnealui.

A rămas mut de uimire, așteptându-se ca eu să mă supăr, dar a fost și mai uimit atunci când, știind că nu are cum să ajungă la acel cabinet, m-am oferit să-l duc chiar eu cu mașina proprie la acel terapeut.

Astfel s-a programat peste câteva zile… și iată-ne în drum spre acel cabinet.

Când am ajuns acolo, m-a rugat să-l însoțesc în cabinet, pe motiv că se simțea mai în siguranță alături de mine, mai ales că lucram de ceva vreme împreună.

Mă așteptam să-l cunosc pe distinsul domn care să-l consulte pe acest pacient și să-i recomande tratamentul personalizat care considera că îi este necesar.

Însă am fost mai mult decât dezamagită, când în acel cabinet, ne-a întâmpinat o tânară, de altfel foarte amabilă, care s-a prezentat ca fiind medic, care nici măcar nu s-a obosit să-i ceară vreo analiză sau măcar un diagnostic scris de un medic.

Pur și simplu l-a întrebat pe pacinetul meu ce problemă are, s-a întors grațios pe scaunul rotativ pe care stătea, a întins mâna în raftul din spatele său, unde erau rânduite zeci de pungi cu plante… și sticluțe cu un fel de tincturi, a luat o pungă și o sticluță, i le-a dat pacientului în cauză, anunțându-l sec cât îl costă.

Când acesta și-a exprimat dorința de a discuta cu distinsul terapeut, aceasta i-a comunicat că nu-l poate deranja, pentru că, este foarte ocupat și nu primește pacienți, dar să stea fără nici o grijă că acel tratament… face miracole.

Nu pot sa vă spun cât de dezamăgit a fost pacientul meu. Efectiv mă durea sufletul pentru dumnealui.

În drumul spre casă a avut o rugăminte cât se poate de interesantă, m-a rugat ca pentru o perioadă de timp să nu mai lucrăm, chiar dacă se simtea mult mai bine după fiecare ședință, motivând că dorește să-mi demonstreze că acel tratament este miraculos.

I-am respectat dorința, cu toate că deja știam deznodământul, apoi l-am rugat să îmi permită să mai trec pe la dânsul… să văd cum se simte, fără a mai lucra, mai ales că stătea extrem de aproape de casa mea.

A fost de acord… și chiar de a doua zi a început acel tratament.

Numai că… socoteala de acasă… nu se potrivește cu cea din târg… și pacientului meu… pe zi ce trecea îi era din ce în ce mai rău, era din ce în ce mai slăbit, însă extrem de convins că acele stări le are pentru că tratamentul respectiv își face treaba.

Nimic mai eronat!!!

În fix două săptămâni pacientul meu a plecat din planul terestru, fără măcar să apuce să-și termine acel tratament miraculos.

Am suferit enorm… deoarece am capacitatea să empatizez cu pacienții mei și nu-mi este indiferent dacă acestora le este rău sau bine.

Mă bucur alături de fiecare când facem împreună pașii spre vindecarea sau rezolvarea problemelor sale, la fel cum sufăr atunci când din varii motive… drumul este poate ocolit… sau pur și simplu nu se poate încadra pe el din diverse motive.

Am fost alături de familia sa până ce, acesta a fost dus pe ultimul său drum și i-am ajutat așa cum am putut mai bine și de ce să nu recunosc că mă simțeam oarecum vinovată că nu am insistat mai mult să nu înceapă acel tratament, însă așa cum bine știți Liberul Arbitru al celor din jur trebuie respectat, nu avem dreptul să-i încălcăm propria decizie, chiar dacă știm că nu este cea corectă.

Am rămas cu un mare gol în suflet la plecarea dumisale din planul terestru și preț de câteva săptămâni m-am străduit să înțeleg de ce oare un tratament care funcționase pe atât de mulți pacienți, acum nu mai funcționase, ba chiar s-a întâmplat ca în acea perioadă să aflu că și alți pacienți pățiseră fix la fel… și deja se discuta subiectul pe toate posturile TV.

Am intrat pe măsurători serioase (eu care prefer să lucrez pe om, pe nevoile și necesitățile sale imediate, decât să fac cercetare, care consumă timp și în afară de câteva constatări nu poți avea alte rezultate) și după îndelungi frământări… dar și zeci… sute de măsurători, am conștientizat că atunci când terapeutul respectiv era cel care culegea plantele, le pregătea, le ambala personalizându-le pentru fiecare pacient în parte, apoi le oferea spre folosul oamenilor, beneficitatea tratamentului său, era peste 100%, deoarece punea o parte din sufletul său în tot acest proces, ca să nu vorbim de darul primit de la Bunuțul pe care îl folosea 100%.

În momentul în care a decis că dorește să facă o adevărată afacere din darul și harul său… beneficitatea a scăzut an de an… proporțional cu creșterea afacerii respective… dar și cu îndepărtarea dumnealui de pacienți, pe care nu-i mai primea în cabinetul dumisale și nu le mai asculta problemele, ca să nu mai discutăm de faptul că tratamentele nu mai erau personalizate, deci nu mai aveau aceeași eficacitate inițială.

Astfel am fost dezamagită de colegul meu (ca să spun așa deoarece și dânsul se ocupa de tratamente alternative ca și mine) pentru îndepărtarea sa de la Misiunea Personală pe care o avea, din momentul în care a constatat că are un dar și un har, care poate ajuta oamenii.

Regret sincer că am fost nevoită să aflu astfel de lucruri. Și nu… în nici un caz nu se pune problema că aș putea să fiu invidioasă pe cineva… Ferească Dumnezeu!!!

Însă am învățat de la mentorii mei că un dar și un har primit și neaplicat în folosul oamenilor se constituie în păcat, deoarece Divinitatea ți-a făcut acest dar pentru ca tu să poți lucra în numele Său aici pe pământ… în nici un caz să transformi acel dar și har într-o afacere prosperă, făcută de alții în numele tău.

Dacă acel terapeut… ar fi făcut o micuță afacere în așa fel încât dânsul personal să poată să primească pacienții, să discute cu dumnealor, să-i sfătuiască ce și cum… personalizând fiecare tratament în funcție de suferințele pacientului respectiv, beneficitatea ar fi rămas ridicată.

Numai că dumnealui a pus alți oameni să facă lucruri în numele său… iar în acel moment totul a luat o turnură extrem de gravă, deoarece nu aceea erau cei hăruiți să facă aceste lucruri.

În nici un caz nu contest faptul că acele tinere nu ar fi fost niște medici foarte buni, însă erau bune pe specialitatea lor… nu pe ceva care le fusese încredințat ca misiune de către un anume terapeut, care poate din necunoaștere, neglijență sau alte cauze… a rătăcit drumul pe care pornise.

Și NU!!! Nu scriu acest material pentru a critica acel terapeut… nu în nici un caz! Îl scriu din dorința expresă de a înțelege că avem obligația în calitate de pacienți să ne informăm cât mai exact asupra noului tratament pe care dorim să-l urmăm, iar ca terapeut, avem obligația să ne punem la dispoziția semenilor noștrii, cu toată cunoașterea, cu tot harul și darul primite cu atâta generozitate de la Creator, spre a ne îndeplini Misiunea Personală de pe acest pământ.

Din nefericire la scurt timp după ce am constatat cele menționate mai sus, terapeutul respectiv a plecat din planul terestru.

Un al doilea exemplu pe care doresc să îl aduc în atenția dumneavoastră, este a unui alt terapeut, care este de altfel foarte bine cunoscut, care ne dă lecții peste lecții în cărțile dumisale, pe posturile de TV sau în alte situații.

Este foarte adevărat că din varii motive nu l-am cunoscut face to face!

Însă am fost uimită, când într-una din zile, am fost contactată pe chat de acest distins domn.

M-a salutat și m-a întrebat dacă mă deranjează, evident că i-am răspuns cu plăcerea pe care o am de fiecare dată când cineva îmi cere ajutorul.

Acum douăzeci și cinci de ani când am decis să-mi pun sufletul și cunoașterea la dispoziția semenilor mei, mi-am asumat responsabilitatea de a-i primi pe toți cei care îmi solicită ajutorul, indiferent că mă solicită un bogat sau un sărac, o persoană elevată spiritual sau o persoană fără astfel de preocupări, îi primesc pe toți cu cu sinceritate, plăcere și bucurie, mai ales că acesta este modul meu de a fi.

Nici măcar nu trebuie să fac vreun efort ca să fiu așa. Așa sunt eu și atât.

Deci după amabilitățile inerente unei discuții cu cineva nou cunoscut, m-a chestionat în legătură cu terapia pe care o aplic pacienților mei și multe alte întrebări de acest tip.

Apoi mi-a solicitat ajutorul pentru a măsura un anume pacient al dumisale, care avea oarece probleme mai deosebite.

Am discutat, am măsurat am încercat să ne punem de acord… în multe privințe ale acestui caz deosebit de interesant.

Este adevărat că în unele privințe aveam aceleași opinii, în altele aveam opinii diferite… însă una peste alta discuția noastră era una amiabilă, cordială și benefică pentru acel pacient al dumisale.

Discuția noastra a început la ora 14,05… și a durat până la 15,25… timp în care am măsurat, am lucrat, am refuzat să fac lucruri care nu le consideram necesare… în legatură cu acest pacient… am făcut tot ceea ce am avut permisiunea Divinității să fac.

Deoarece trebuia să plec de acasă, i-am comunicat persoane-i respective acest lucru, convenind ca la întoarcerea mea din oraș să continuăm discuția pe tema acestui subiect foarte interesant și inedit.

A fost de acord cu mine… și am încheiat discuția la fel de cordial precum începuse.

Ce este cel mai interesant… a apărut când m-am întors și când… în urma studierii mai amănunțite a cazului, doream să-i comunic concluziile mele… când să intru pe chat și să-i spun ce alte lucruri descoperisem în legatură cu acest caz… am văzut că nu puteam trimite acest mesaj, fiind blocata de sus-amintitul.

Cred că realizați ce surprinsă am fost, mai ales că nu eu îl solicitasem, deci nu vedeam nici un motiv… să fiu blocată de un om cu care am avut o discuție cât se poate de civilizată, cât se poate de deschisă pe subiectul menționat.

După o perioadă destul de lungă de timp, discutam cu un bun prieten și-mi exprimam nedumerirea de cele întâmplate, acesta a avut spontan o idee pe care a aplicat-o fără a-mi cere acordul… și l-a contactat pe domnul terapeut, iar după obișnuitele politețuri de început de discuție, l-a întrebat dacă cunoaște o persoană cu numele meu și ce referințe îi poate da acesta despre mine.

Ce a fost interesant, este că acesta a spus ferm că nici măcar nu a auzit de mine, că habar nu are cine sunt și cu ce mă ocup, evident oferindu-și serviciile acestuia.

Stau și eu așa și mă întreb: De ce acest om a ales să aibe un astfel de comportament?

Ce anume l-a deranjat?

Cum să spui, nu cunosc un om când chiar tu ai contactat acel om, când i-ai cerut sprijinul în rezolvarea unei anume chestiuni, iar apoi să te prefaci că nici măcar nu ai auzit de acel om???

Și nu… chiar nu am nevoie de aprecierea dumnealui, în tot ceea ce fac, nu mă simt nici frustrată, nici mâhnită… ci pur și simplu sunt nedumerită cu adevărat, ce fel de caracter ar trebui să ai ca să te comporți astfel?

Nu-i ceream nici să mă aprecieze, nici să mă recomande, deoarece mă recomandă faptele mele, pacienții mei care au avut rezultate adevărate, palpabile, reale… ci doar să nu nege că m-a cunoscut… fie și doar o oră din viața dumisale.

Mie personal acest comportament al său îmi spune foarte mult despre caracterul său îndoielnic, despre modul în care acesta se folosește de oameni, după care le întoarce spatele ca și când nici usturoi nu a mâncat și nici gura nu-i miroase.

Da este o persoană publică, care a scris mult, a învățat oamenii diverse lucruri interesante, apare frecvent la TV, însă la nivel uman lasă mult de dorit.

A transformat darul și harul primit, într-o sursă de venit… și atât!!!

În momentul în care câțiva pacienți, mi-au povestit episoade din experiențele avute cu acest distins domn, am insistat că poate l-au prins într-un moment mai puțin potrivit, că poate era într-o zi în care avea mai multe lucruri de făcut și de aceea îi expedia din cabinet, după ce le spunea o concluzie personală fără nici o bază reală și asta în timp ce tocmai vorbea la telefon, nelăsând pacientul să-și spună măcar o parte din problemele care i-au îndrumat pașii către cabinetul său.

Însâ niciodată nu uita să amintească pacienților să lase contravaloarea serviciului prestat.

Și iar stau și mă întreb: Noi care se presupune că am ajuns la un grad de elevare spirituală, oare nu avem nici un fel de procese de conștiință după ce ne comportăm astfel.

În toată existența mea am constatat un lucru fără putință de tăgadă – ”Înainte de a ajunge în fața Dreptului Judecător, dăm mai întâi socoteală propriei noastre Conștiințe… dacă o avem evident, și abia apoi în fața Bunuțului„.

Oare această tipologie de terapeut atunci când se uită în oglindă, nu are nici un fel de remușcare, că nu a ascultat durerile și problemele unui pacient, care a plecat poate chiar mai frustrat și mai necăjit decât a venit în cabinetul său???

Oare poate dormi liniștit atunci când efectiv ignoră un om cu bună știință, considerând că doar intrarea și ieșirea din cabinetul său l-au ajutat???
NU… chiar nu mi-am propus să judec pe nimeni deoarece, are cine să o facă la momentul potrivit, nu sunt eu cea fără de păcat care să arunc prima piatră, însă este dureros să constat astfel de lucruri, la oameni de la care aș dori sincer să învăț lucruri deosebite, care să îmi fie un exemplu pozitiv, mie și tuturor celor care deschid ușa cabinetului dumnealor.

 

Ei și iată că am ajuns la cel de-al treilea caz despre care mi-am propus să vă vorbesc.

Am fost invitată odată într-un spațiu în care era necesar să-mi spun și eu opinia în probleme de tarapie Inforenergetică și nu numai.

Inițial am fost anunțată că voi fi unicul invitat, însă cum gazda mea era perseverentă în a face gafe de proporții, evident că și de astă dată ca și la prima întâlnire, a considerat că este indicat să mai facă două invitații de care evident că nu am știut decât inainte de începerea evenimentului cu câteva secunde.

Toate bune și frumoase. Discuția a decurs frumos, constructiv, educativ chiar… pot spune fără a exagera deloc.

Numai că… unul dintre cei doi invitați s-a gândit că această întâlnire va fi mult mai interesantă dacă dânsul va începe să dea cu pietre, să acuze și să ne categosisească când pe mine când pe celălalt invitat de diverse lucruri, neadevărate firește.

Moderatoarea întâlniri care în mod normal ar fi trebuit să facă în așa fel încât această întîlnire să decurgă frumos și fluent, în loc să intervină și să-l pondereze pe stimabilul domn, dimpotrivă încerca să stârnească și mai mari controverse… doar ca să dea bine în decor… acel eveniment.

Nu mi s-a părut absolut deloc firesc ceea ce s-a întâmplat în acel spațiu, nu mi s-a părut deloc firesc, ca un om de notorietatea acestui domn să se comporte atât de nepotrivit, atât de agresiv.

Nimic nu justifică o astfel de abordare, un astfel de comportament.

Am reușit să păstrez o stare de calm și de pace, m-am străduit să nu răspund cum de altfel poate că aș fi simțit, mai ales că totdeauna am fost de părere că nu aceasta este calea de rezolvare a problemelor și diferențelor de opinie.

L-am lăsat să-și expună ideile, să ne povestească pe unde și cu cine a avut întâlniri speciale în acestă viață și am așteptat cuminte să mi se dea cuvântul. Regret sincer însă, din nou, că am fost dezamăgită de un om de la care chiar aveam dorința sinceră de a învăța lucruri deosebite.

Se pare că în afară de venin și acuze… nu am reușit cel puțin la această întâlnire să învăț… și pe acestea… chiar nu mi le-am dorit în viața mea… deoarece am și eu ca fiecare propriile mele defecte, propriile mele tare de educație, însă mă străduiesc să le țin în frâu, să mi le controlez pe cât posibil…deoarece nu este nimeni vinovat de problemele mele comportamentale sau de educație.

Astfel o a treia persoană m-a dezamagit cumplit. Și pentru că Bunuțul are grijă să ne arate adevărul atunci când suntem pregătiți să-l primim, iată că cineva mă sună și îmi povestește cum a decurs o discuție între el și acel domn, căruia dorea să-i solicite ajutorul într-o chestiune personală.

Să vă spun că acesta a ajuns pâna la a înjura persoana care îl solicitase , să vă spun că a avut un comportament mai mult decât deplasat pentru un om care se vrea terapeut???

Și pentru că probabil Divinitatea a dorit ca să-mi fac o imagine de ansamblu a acestui domn, iată că o altă persoană mă sună și-mi sugerează să intru pe pagina acestui domn, să văd în ce mod a considerat dumnealui să-și rezolve o problemă personală cu o doamnă cu care fusese o perioadă într-o relație apropiată.

Nici cel mai mic dintre oameni, nici cel mai needucat nu ar fi făcut ceea ce a făcut acesta!

Nici un bărbat nu poate să coboare atât de mult, încât să publice pe pagina sa… fotografii cu fosta parteneră într-o ținută mai puțin decentă.

Nu poți să dai lecții nimănui când tu însăți nu ești în regulă cu tine și cu cei din jurul tău.

Astfel am înțeles că acest domn este precum acea zicală care spune: ”Afara-i vopsit gardul… Și-năuntru-i leopardul!„, Când ești profesor și terapeut mă gândesc că musai este necesar să fii un model pentru cei din jur, pentru ca aceștia să poată să învețe lucruri de la tine.

 

Chiar vorbeam zilele acestea cu o prietenă, fix pe acestă temă și îi spuneam că stau și mă gândesc cam cum ar fi, în timp ce-i recomand unui pacient să zicem… să renunțe la fumat, deoarece este extrem de nociv și pe deasupra mai cheltuie și niște bani, în timp ce eu aș sta tolănită cu țigara în mâna dând eventual fumul în fața pacientului meu???

Din toate aceste trei cazuri am rămas cu un gust amar, care mi-a creat o stare de disconfort sufletesc major, știind cât de necesar este, mai ales în această perioadă, să ne dedicăm semenilor noștrii, cunoașterea și harul primit, pentru a-i ajuta să le fie din ce în ce mai bine, să punem și noi umărul la ridicarea nivelului vibrațional al Terrei.

Numai așa putem evolua toți, numai așa lucrurile la nivel planetar vor începe să se schimbe în bine.

Doar făcând fiecare faptele sale bune, îndeplinindu-și fiecare Misiunea Personală pentru care a venit aici pe pământ, vom reuși împreună să facem o lume mai bună și mai frumoasă.

Cei care am fost hăruiți cu diverse daruri și haruri de la Bunuțul, avem obligația să fim un bun model pentru semenii noștrii.

Nu vom putea niciodată să fim exemple pozitive, dacă în loc ca noi să ne manifestăm latura noastră pozitivă alegem să o manifestăm pe cea negativă.

Da toți avem și părți negative, însă dacă ajungi la un anume nivel de evoluție spirituală, se consideră că deja ai trecut dincolo de anume granițe, ale părților tale negative… că deja am conștientizat că nu este în regulă să manifestăm partea noastră întunecată, și că este necesar a fi un bun model și pentru alți semeni ai noștrii care au un ritm mai lent în evoluția lor.

Evident că voi reveni la îndemnul pe care îl fac permanent pacienților mei: ”Informați-vă temeinic despre terapia, tratamentul și terapeutul pe care doriți să-l solicitați în rezolvarea propriilor probleme de viața și de sănătate și abia după ce veți fi convinși că asta vă doriți faceți primul pas!„

 

Doamne Ajută!

Aceeași Neluța Stăicuț