DRAGI PRIETENI NU UITATI CA ESTE BINE SA CITITI ACATISTUL INVIERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS POSTAT PE DATA DE 16 APRILE, PANA LA INALTARE PE DATA DE 25 MAI!!!
HRISTOS A ÎNVIAT DIN MORȚI CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND!
ȘI CELOR DIN MORMINTE, VIAȚĂ DĂRUINDU-LE!
Buna dimineata prieteni bine v-am gasit la
Sinaxarul zilei și viețile sfinților pomeniți în ziua de 1 MAI
astazi, facem pomenirea
Sfantul Proroc Ieremia
Sfantul Proroc Ieremia, alaturi de Isaia, Ezechiel si Daniel, face parte dintre marii profeti ai Vechiului Testament. Sfantul Proroc Ieremia este cinstit pe 1 mai. A trait in jurul anului 600 i.d.Hr., cand evreii au fost luati in robia babilonica sau persana de catre imparatul Nabucodonosor. Numele sau inseamna „Iahve inalta”, era preot, iar profetia sa a fost trecuta in scris de Sfantul Proroc Baruh. A fost supranumit profet al lacrimilor sau al plangerilor, deoarece a plans pentru poporul iudeu care se departase de Dumnezeu si slujea idolilor si care a atras astfel pedeapsa divina.
Sfantul Proroc Ieremia a trait sub patru regi din tara lui Iuda: Iosia, Ioachim, Iehonia si Sedechia. El a inceput sa proroceasca de la varsta de cincisprezece ani, in timpul imparatului Iosia, predicand pocainta catre rege si catre nobilii sai, catre prorocii cei mincinosi si catre preotii templului. In timpul regelui Ioachim, Ieremia a prorocit ca inmormintarea acestuia va fi ca ingroparea unui magar, adica, ca dupa ce va muri trupul lui va fi aruncat in afara zidurilor Ierusalimului, apoi tarat pe pamint, fara cinstea unei ingropari omenesti. Cuvantul prorocesc s-a implinit intocmai. Despre regele Iehonia, fiul lui Ioachim, regele din Iuda, Ieremia a prorocit ca va fi luat rob in Babilon impreuna cu toata casa lui si ca va muri acolo. Toate acestea s-au implinit la scurt timp dupa ce prorocul si-a rostit cuvantul.
In timpul regelui Sedechia, Ieremia a profetit ca babilonienii vor cuceri cetatea in anul al unsprezecelea al imparatului Sedechia, adica anul 586 i.Hr. Ieremia a fost totodata profetul decaderii imparatiei Iuda. Babilonienii au capturat la scurt timp dupa aceea Ierusalimul, l-au ucis pe regele SZedechia, au jefuit si au trecut cetatea prin ascutisul sabiei, si au taiat capetele unei mari multimi de iudei. Ieremia a profetit si anii adevarati ai robiei, 70 de ani, spre deosebire de falsii profeti care vorbeau de o robie de scurta durata.
Ieremia a ajuns apoi in Egipt unde a trait vreme de patru ani. Egiptenilor Ieremia le-a prorocit caderea idolilor lor si sosirea Fecioarei impreuna cu Pruncul in Egipt. Sfantul Proroc Ieremia a fost omorat cu pietre de catre iudei. In Proloage este amintita traditia potrivit careia imparatul Alexandru cel Mare, a dat porunca mutarii moastelor Prorocului Ieremia si a ingroparii lor la Alexandria.
Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
Sfintei Cuvioase Isidora
Această cuvioasă maică s-a nevoit în Mănăstirea Tabena sau Tabenisioților din Egipt în veacul al IV-lea. Ea își luă greaua cruce a nebuniei pentru Hristos căci se prefăcea a fi nebună și îndrăcită. Celelalte maici o disprețuiau atât de mult, încât nu voiau să mănânce cu ea. De aceea, rămânând la bucătărie, făcea acolo toate treburile și era ștergarul mănăstirii, împlinind cu fapta ce s-a scris: „De se socotește cineva înțelept între voi în veacul acesta, să se facă nebun ca să fie înțelept” (1 Cor. 3, 18).
Aceasta, având o cârpă zdrențăroasă pe cap, în vreme ce toate celelalte erau împodobite cu culion, își săvârșea astfel rânduiala. Pe ea n-a văzut-o nici una dintre cele 400 de maici ce se nevoiau în acea mănăstire mâncând în anii vieții ei; ea nu se așeză la masă, nici nu luă vreo bucată de pâine, ci se mulțumea să șteargă fărâmiturile de pe mese și să spele murdăria de pe ele. Nu ocăra niciodată pe cineva, nu cârtea, nu grăia puțin sua mult, chiar de era lovită sau batjocorită, sau ocărâtă sau injuriată.
Deci se arătă un înger sfântului cuvios Pitirim (Pitirum sau Pitirion, pomenit la 29 noiembrie), pustnicul încercat de pe muntele Porfiriti, și îi spuse:
– De ce socotești că ești foarte evlavios șezând în acest loc? Voiești să vezi o femeie mai evlavioasă ca tine? Du-te în mănăstirea femeilor tabenisiote și vei afla acolo pe una purtând o diademă pe cap. Ea este mai bună ca tine. Căci luptând cu atâta mulțime, niciodată nu și-a despărțit inima de Dumnezeu. Iar tu, șezând aici, hoinărești cu minte prin cetăți. Și cel ce nu ieșise niciodată se duse la mănăstirea aceea de femei și rugă pe învățători să-i îngăduie să intre în mănăstirea femeilor. Iar aceia cutezară să-l lase să intre, ca pe unul ce era vestit și bătrân.
Și intrând ceru să le vadă pe toate. Dar aceea nu se arătă. La sfârșit le spuse:
– Aduceți-le pe toate. Căci mai lipsește una.
Îi spuseră lui:
– Avem una nebună la bucătărie. (Căci așa numeau pe cele bolnave la minte)
Le zise:
– Aduceți-mi-o și pe aceea. Lăsați-mă să o văd.
Plecară să o cheme, însă ea nu ascultă, poate simțind ce se petrece sau poate fiindcă nu i se descoperise.
– Sfântul Pitirim dorește să te vadă.
Căci era vestit. Intrând ea, cuviosul părinte îi văzu cârpa zdrențăroasă de pe frunte și, căzând la picioarele ei, îi spuse:
– Binecuvântează-mă tu!
Toate maicile se uimiră și-i spuseră:
– Avva, nu răbda ocara! E nebună!
Atunci le spuse sfântul Pitirim tuturor:
– Voi sunteți nebune. Aceasta este și maica mea, și a voastră. (Așa erau numite femeile duhovnicești.) Și mă rog să fiu găsit vrednic de ea în ziua judecății.
Auzind ele acestea, îi căzură la picioare și-și mărturisiră toate greșelile lor: una de a-i fi aruncat apă în spatele cuvioasei maici, alta de a o fi lovit cu pumnii, alta de a-și fi suflat nasul asupra ei. Și toate își arătară batjocurile lor deosebite. Iară el, după ce se rugă pentru ele, plecă. După puține zile, Cuvioasa Isidora, nesuportând slava și cinstea surorilor și simțindu-se împovărată de laude, ieși din mănăstire și nimeni nu știu unde se duse și cum sfârși.
Pomenirea Sfintei Cuvioase Isidora este săvârșită de Biserica Ortodoxă Română și de cea Greacă în ziua de 1 mai, iară de Biserica Ortodoxă Rusă și în Viețile Sfinților pe 10 mai.
Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
Sfintililor Cuviosi Mucenici Eftimie, Ignatie si Acachie
Acest nou mucenic al lui Hristos s-a născut în Demitsana, Peloponesia. Părinții săi erau Panagiotes și Maria, pe el botezându-l cu numele Elefterie. Elefterie a fost cel mai mic frate al lui George, Christos, Ioan și Katerina.
După terminarea școlii în Demetsana, Elefterie și Ioan au plecat la Constantinopol, ca să se înscrie la Academia Patriarhală. Mai târziu au plecat la Iași, în România unde aveau afaceri tatăl și frații lor. La puțin timp, Elefterie s-a decis să plece spre Muntele Athos, pentru a deveni călugăr. Dar din cauza războiului dintre Rusia și Turcia, nu a reușit să ajungă mai departe de București. Acolo a locuit la consulul francez și apoi la un angajat al consulului rus.
Elefterie s-a dedat unei vieți de plăceri, lăsând deoparte gândurile de călugărie. După liniștirea ostilităților, Elefterie a reluat itinerariul său spre Muntele Athos, călătorind împreună cu niște musulmani. Pe drum, el a trecut de la ortodoxie la religia musulmană, lăsându-se circumcis și primind numele de Reschid. Nu la multă vreme după rătăcirea sa, conștiința a început să-l chinuie cu gândul că L-a părăsit pe Hristos. Ceilalți musulmani au observat schimbarea prin care trecea și i-au limitat mișcările, urmărindu-l mai îndeaproape.
Într-o zi, Elefterie a fost văzut purtând asupra lui o cruce și a fost pârât stăpânului casei, Rais Efendi. Stăpânul nu l-a pedepsit pe moment, ceea ce a atras gelozia celorlalți asupra sa. Stăpânul le-a explicat decizia lui, spunându-le că era prea devreme pentru Elefterie ca să se lepede de toate obiceiurile sale creștinești.
Rais Efendi și cei ai casei au plecat în călătorie la Adrianopole, ajungând acolo în zi de sâmbătă. Mitropolitul Chiril, care avea să devină mai târziu Patriarhul Constantinopolului, slujea vecernia într-una dintre bisericile orașului. Elefterie a pretins că are scrisori pentru Mitropolitul Chiril, dar acesta a trimis pe altcineva să le ridice. Acestui trimis Elefterie i-a spus că ar vrea să primească haine creștinești. La auzul acestor cuvinte, omul a devenit suspicios și l-a alungat pe Elefterie.
Întorși la Constantinopol, Rais Efendi a încercat să-l înduplece pe Elefterie cu cadouri scumpe, ca să rămână musulman. Dar Elefterie s-a rugat la Dumnezeu să-l ajute să scape.
Cu prima ocazie pe care a avut-o, Elefterie a fugit, căutându-l pe un preot din Peloponez, care locuia aproape de Patriarhie. După ce i-a istorisit pățania lui, l-a rugat pe preot să-l ajute să fugă, dar acesta a refuzat – temându-se de urmări, dacă ar fi fost prins. Preotul doar l-a îndrumat și l-a lăsat să plece. Primind ajutor din partea ambasadei ruse, Elefterie s-a îmbarcat pe un vapor către Muntele Athos. La Marea Lavră, Elefterie a fost rebotezat și primit înapoi în sânul bisericii ortodoxe, devenind și călugăr cu numele Eftimie.
Eftimie a citit „Noul Martirologion” al Sfântului Nicodim Aghioritul (prăznuit în 14 iulie) și, inspirându-se din exemplul noilor martiri, și-a dorit cu toată ființa să-și spele păcatul apostaziei prin sângele muceniciei.
Sfântul Eftimie a mers la Constantinopol împreună cu călugărul Grigorie, ajungând acolo în 19 martie 1814. În Duminica Intrării Domnului în Ierusalim s-a împărtășit, s-a îmbrăcat în robă musulmană și s-a dus la casa marelui vizir, Rusud Pasha. Sfântul Eftimie, ținând frunze de palmier în mână, a recunoscut că este creștin ortodox și că este gata să moară pentru Hristos. El a defăimat religia musulmană, a călcat în picioare turbanul pe care-l avea pe cap, comportându-se ca un om beat sau nebun în ochii vizirului.
Curajosul războinic al lui Hristos l-a convins pe vizir că nu era nebun și nici beat, după care a fost aruncat într-o celulă întunecată și pus în lanțuri. După câteva ceasuri, l-au scos din nou afară și vizirul a încercat să-l convingă cu lingușiri și promisiuni materiale să nu renunțe la islamism. Sfântul a vorbit cu mult curaj despre religia musulmană, spunând că aceasta se bazează pe minciună și falsități și că nu se va mai lepăda niciodată de Hristos, chiar dacă l-ar tortura și ucide.
Marele Vizir a dat ordin să fie bătut și închis din nou. După trei ore, l-au adus din nou în fața lui Rusud Pasha, care l-a întrebat: „Te-ai răzgândit sau ești tot încăpățânat?”. Eftimie a răspuns: „Nu există decât o singură credință adevărată și aceea este a creștinilor ortodocși. Cum aș putea să cred în Mahomed, profetul vostru mincinos?”.
În acel moment, vizirul a înțeles că nu-l mai poate întoarce pe Eftimie de la credința sa și a dat ordin să fie ucis cu sabia. Când au vrut să-i lege mâinile, sfântul a cerut să fie lăsat să primească moartea cu brațele deschise. Călăii l-au lăsat să meargă nelegat la locul de execuție și Sfântul Eftimie mergea bucuros, fără teamă, cu crucea în mâna dreaptă și crengile de palmier în stânga. Ajungând acolo, s-a întors spre răsărit și s-a rugat, mulțumind lui Dumnezeu pentru că l-a învrednicit să primească mucenicia pentru numele Său. El s-a mai rugat și pentru familia și prietenii săi, rugând pe bunul Dumnezeu să le primească toate cererile cele pentru mântuire.
Apoi, Sfântul Eftimie a sărutat crucea pe care o ținea în mână, a îngenuncheat și a aplecat capul. Călăul a lovit puternic cu sabia, dar nu a reușit să-i taie capul. Apoi a mai încercat o dată și, văzând că nu reușește, i-a tăiat gâtul mucenicului cu un cuțit.
Sfântul Eftimie a fost ucis în amiaza zilei de 22 martie 1814, în Constantinopol, câștigând locul său binemeritat în Împărăția Cerurilor, unde slăvește Sfânta Treime cea de o ființă și dătătoare de viață, împreună cu Tatăl, cu Fiul și cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor.
Capul Sfântului Eftimie se găsește în mănăstirea rusă Sfântul Pantelimon din Muntele Athos.
Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
Sfântul Nou Mucenic Acachie s-a născut la Neochorion, Macedonia, lângă Tesalonic, în secolul al XVIII-lea. Cel mai mare copil dintr-o familie de țărani bulgari, el a fost botezat cu numele de Atanasie. Când avea nouă ani, s-a mutat împreună cu familia în orașul Serres. Atanasie a fost dat în ucenicie unui cizmar, care deseori îl bătea. Într-o noapte din Vinerea Patimilor, după o bătaie aspră, el hoinărea pe străzi, iar două femei musulmane l-au alinat, l-au dus la ele acasă și l-au hrănit. Exprimând milă, ele l-au încurajat să-L părăsească pe Hristos, pâinea ce S-a coborât din cer (Ioan 6, 41). Ele l-au dus pe băiat la Yusuf Bey, care l-a adoptat, i-a dat un nume de musulman și l-a tăiat împrejur. El a trăit în acea casă timp de nouă ani.
La început, soția lui Yusuf Bey l-a tratat pe Atanasie cu dragoste maternă, dar mai târziu iubirea s-a transformat într-o pornire spre poftă trupească. La fel cum mucenicul Iosif (prăznuit la 31 martie) a respins avansurile soției lui Putifar (Facerea 39, 8-10), astfel a respins și Atanasie avansurile femeii musulmane. Ca urmare, ea i-a spus soțului său că Atanasie a încercat s-o forțeze. Tatăl său turc l-a aruncat afară din casă și tânărul s-a întors la Tesalonic, ca să-și găsească părinții săi adevărați. Mama sa i-a spus că este prea periculos pentru el să rămână acolom și el a plecat în Sfântul Munte.
La început a locuit o vreme la Mănăstirea Hilandar, dar a mai trăit și pe la alte mănăstiri. El a mărturisit apostazia sa Părintelui Nicolai din Mănăstirea Xenofont, care i-a citit rugăciunile necesare și l-a primit înapoi în Biserică prin Mirungere. Atanasie s-a întors la Mănăstirea Hilandar pentru un an, apoi a plecat la Mănăstirea Iviron. În perioada în care trăia la Iviron a aflat despre mucenicia Sfinților Eftimie și Ignatie și a dorit să le urmeze. El s-a aprins de dorința de a-și șterge păcatul prin vărsarea sângelui său pentru Hristos în același loc în care L-a trădat pe El. Atanasie a descoperit toate acestea Părintelui Nichifor, care a fost părintele duhovnicesc al Sfinților Eftimie și Ignatie. El a fost dat în îndrumarea monahului Acachie, care urma să-l pregătească pentru lupta sa grea. Atanasie își petrecea timpul în rugăciune neîncetată, priveghere și postire. Aceasta, bineînțeles, a ațâțat pe vrăjmaș, care a semănat semințe de îndoială și incertitudine în sufletul său. După treizeci și cinci de zile, Atanasie s-a înfricoșat și a fugit în miez de noapte.
Atanasie a plecat la Mănăstirea Simonopetra, dar nu a găsit liniște acolo. S-a întors la Mănăstirea Hilandar, dar ca ispășire el a locuit mai mult în vie decât în chilie. Curând s-a îmbolnăvit și a fost dus la Kareia, capitala Sfântului Munte, dar a refuzat orice tratament medical. Cei care l-au adus acolo erau foarte mâhniți din această cauză și i-au spus că el nu este nici creștin, dar nici musulman. Umilit de mustrarea lor, Atanasie s-a izolat timp de patruzeci de zile.
La sfârșitul perioadei de izolare, Atanasie s-a întors la părintele Nichifor la Mănăstirea Iviron și a fost încredințat bătrânului Acachie, ca să-l îngrijească din nou. El a început un program intens de rugăciune, înfrânare și priveghere și a primit darul lacrimilor. În duminica a patra a postului Paștelui, văzându-i pocăința și creșterea virtuții, bătrânul Acachie l-a tuns în monahism cu numele de Acachie.
În scurt timp a plecat la Constantinopol cu bătrânul Grigorie care, de asemenea, i-a însoțit și pe Sfinții Eftimie și Ignatie în drumul lor către mucenicie. Ei au părăsit Muntele Athos cu o corabie, ajungând la Constantinopol treisprezece zile mai târziu. Pe data de 22 aprilie, Sfântul Acachie a primit Sfânta Împărtășanie într-o biserică din Galata, apoi ei s-au întors pe corabie. El a îmbrăcat haine musulmane și s-a dus cu părintele Grigorie la Poartă, unde un portar i-a întrebat ce doresc.
Sfântul Acachie i-a povestit istoria sa, spunând că el a fost înșelat ca să renunțe la creștinism și să accepte islamul, dar acum el a ajuns la adevăr. Acuzându-l pe Mohammed ca fiind un proroc mincinos, el se declara cu voce tare că este creștin. Apoi a aruncat turbanul pe podea, l-a călcat în picioare și l-a scuipat.
Sfântul Acachie a fost prins, bătut și aruncat în închisoare. În acea noapte i s-au promis bogății și poziții înalte, dacă se întoarce la islam. Refuzând, ei au început să-l bată din nou.
În ziua următoare, Sfântul Acachie a fost adus în fața vizirului și i-a spus istoria sa, apoi a fost dus înapoi la închisoare. Părintele Grigorie a reușit să trimită pe cineva, care i-a adus lui Acachie o lădiță ce conținea Sfintele Taine și el s-a împărtășit din Trupul lui Hristos.
Curând după aceasta, Sfântul Mucenic a fost dus la un loc numit Parmak Kapi, unde i s-a tăiat capul. Sfântul Acachie și-a dat viața pentru Hristos pe 1 mai 1816, la ora șase seara. Câțiva creștini evlavioși au răscumpărat corpul Sfântului de la turci și părintele Grigorie l-a adus înapoi în Sfântul Munte. Sfintele moaște au fost aduse în Mănăstirea Iviron și îngropate într-o biserică închinată Sfinților Ignatie și Eftimie.
Cu toate că unele surse spun că anul muceniciei sfântului ar fi 1815, există o scrisoare de la Sfântul Acachie către un părinte duhovnicesc din Muntele Athos datată cu 27 aprilie 1816, în care el spune că este pregătit pentru mucenicie. Astfel, anul corect este 1816.
Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
Sfânta Tamara, regina Georgiei
Numele Tamara este de origine ebraică și înseamnă „palmier”. Sfânta Tamara s-a născut în anul 1166 ca fiică a regelui George al III-lea și a reginei Burdukhan a Georgiei. După decesul regelui, Tamara a fost încoronată ca regină la vârsta de 18 ani.
– „Trebuie să vă căsătoriți, Maiestate, pentru a asigura continuarea dinastiei!”, îi spuneau, în repetate rânduri, dregătorii de la curte.
Dar căsătoria cu Yuri, fiul prințului Andrei Bogoliubsky de Vladimir-Suzdal, nu i-a adus fericire, căci noul rege avea un caracter nestatornic și era lipsit de credință. În cele din urmă, Yuri a fost alungat la Constantinopol.
În anul 1195, când regatul Georgiei a fost invadat de armata turcă, regina Tamara s-a rugat neîncetat pe unul dintre dealurile Mănăstirii Metekhi, până ce a aflat că armata ortodoxă georgiană a învins armata musulmană. În decurs de câțiva ani, armata georgiană a ajuns să fie cunoscută drept protectoarea transcaucazilor datorită credinței Tamarei și a poporului ortodox.
Mulți ani mai târziu, unul dintre sultanii Curții Otomane i-a trimis reginei Tamara propunerea de a se converti la islam. Regina Georgiei a refuzat, spunând:
– „Propunerea domniei tale, sultane, ia în considerare doar bogăția și imensitatea armatei otomane, dar nu și judecata divină. Eu cred nu în armata georgiană, ci în mâna dreaptă a Atotputernicului Dumnezeu și în ajutorul infinit al Sfintei Cruci, pe care tu nu o recunoști. Doar dorința lui Dumnezeu se va îndeplini și nicidecum dorința ta personală, sultane, și numai judecata lui Dumnezeu, și nicidecum judecata ta va domni!”.
În perioada imediat următoare, armata georgiană i-a învins pe turci la Basini, fapt important pentru întreaga lume creștină.
Odată, extenuată de intensele rugăciuni și de lucrul de mână, Tamara a ațipit și a avut o viziune. A văzut un tron aurit împodoit de bijuterii, iar când s-a apropiat de el, un bătrân a oprit-o.
– „Cine este îndreptățit să primească acest glorios tron?”, l-a întrebat Tamara pe bătrân.
– „Acest tron este pentru Domnia ta, regină a Georgiei, care vei coase doisprezece veșminte preoțești.”
După ce s-a trezit din vis, Tamara a înțeles imediat semnificația visului și a cusut cu mâinile ei veșmintele pentru doisprezece preoți.
Altă dată, în timp ce se pregătea să ia parte la Liturghie, și-a atașat la cureaua din jurul mijlocului rubine strălucitoare. În timp ce se îmbrăca, unul dintre slujitori a venit la ea și i-a spus:
– „Stăpână, un cerșetor stă la porțile mănăstirii și așteaptă pomană”.
– „Îi voi da imediat ce voi termina cu veșmintele”, a spus regina.
După ce s-a îmbrăcat, a mers afară, la porțile mănăstirii, dar nu a mai găsit pe nimeni acolo. Foarte supărată, și-a dat seama că numai acea curea cu rubine a ispitit-o. Și-a dat-o jos imediat și a dăruit pietrele prețioase mănăstirii din Gelati.
Cu multă generozitate, regina Tamara a înzestrat mănăstiri nu numai din Georgia, dar și din Palestina, Cipru, Grecia, Muntele Athos, Bulgaria, Macedonia, România, Constantinopol. Au fost construite și multe mănăstiri în Georgia. Regina Tamara a abolit condamnarea la moarte și toate formele de tortură corporală.
Viața ascetică dusă de regină: posturi, rugăciuni îndelungate, metanii, un pat de piatră pe care dormea câteva ore pe noapte, a dus la șubrezirea sănătății. Mult timp, regina Tamara a refuzat să vorbească despre starea sănătății ei. În cele din urmă, din cauza durerilor, a acceptat ajutorul doctorilor, dar aceștia nu i-au putut da un diagnostic exact.
Locul unde a fost înmormântată regina Tamara rămâne până astăzi un mister. Există păreri care spun că mormântul ei este în orașul Gelati din Georgia, alții spun că moaștele sale se află în Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Ierusalim.
Sfânta Tamara este pomenită în calendarul ortodox pe data de 1 mai. Ea este și protectoarea poeților și a scriitorilor.
Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
Sfantului Mucenic Vata Persul;
Sfantului Mucenic Filozoful
Sfantului Mucenic Sava;
Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Andronic”
Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Bucurie neașteptată”
Sfântul Cuvios Pafnutie din Borovsk
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile PreaCuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!
Tuturor sărbătoriților zile le urez, din toată inima cu toată dragostea un sincer și călduros LA MULTI ANI cu sănătate, fericire și prosperitate!â
Vă invit cu mare drag să vă abonați la canalul meu You tube Neluța Bunicuța pentru a fi notificați ori de câte ori mai postez ceva nou, !
Doamne Ajută tuturor!!!