Al doilea tablou…

Ulciorul bunicii

 

Bunica mea pe linie maternă, a plecat mult prea devreme la vârsta de 51 de ani, când eu aveam doar 9 ani și din păcate singurul lucru rămas de la dânsa, în afara minunatelor amintiri pe care le păstrez în suflet, este un ulcior pe care îl iubesc și îl păstrez la loc de cinste în casa și sufletul meu.
La sfârșitul primei întâlniri cu profesoara care ne superviza la cursurile de pictură, ne-a recomandat să pregătim pentru ora următoare matriale pentru ca să pictăm un tablou cu natură statică.
Primul gând pe care l-am avut, când ne-a dat aceasta temă, a fost să pictez acest ulcior pe care îl păstrez de 65 de ani și care nu vreau să nu-l imortalizez și să-l onorez așa cum se cuvine.
Astfel a apărut acest tablou care este o frântură de copilărie, o mică amintire legată de bunica mea care ne lua pe mine și pe verișoara mea Victorița, la munca câmpului.
Îmi aduc aminte cum ne trezea bunica în fiecare dimineața foarte devreme și ne muta în căruța în care punea câte un braț de paie peste care arunca un macat (pătură țesută în războiul de țesut cu motive tradiționale din județul Olt), unde noi adormeam aproape instantaneu și parcurgeam drumul până la câmp în legănatul căruței și discuțiile avute de adulții care mergeau la munca câmpului.
Nu pot și nici nu vreau să uit cum și eu și verișoara mea aveam mereu picioarele julite și pline de zgârieturi sângerânde de mărăcini sau paiele care erau secerate cu secera manuală.
Dar nici masa de prânz nu o pot uita, când pe miriște se întindeau ștergare cusute frumos cu celebrele motive naționale (pe care eu acum le folosesc la tablourile mele de pictură naivă) pe care se punea brânza de vacă pe care bunica știa să o facă atât de bine, ceapă, carne de la garniță (carne prăjită la Crăciun și pusă la păstrare pentru muncile câmpului de vara la garniță – un soi de oală mare cu un capac găurit pentru a se aerisi), ouă fierte, roșii, castraveți, ardei gras și iute, pâine făcută de bunica mea sau mămăligă, evident că în acest ulcior și încă în două mai mari bunica lua mereu apă de băut.
Era așa de bună măncarea la câmp alături de bunica, unchiul Costicuță și alți vecini cu care se ajutau la muncile câmpului și pe care mi-i amintesc cu mare drag!
Cred cu toată convingerea că majoritatea pictorilor încep a picta, pornind de la amintirile care sunt păstrate în adâncul sufletelor lor…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.