Ce m-a învățat viața de…terapeut…
Când am aflat că posed anume abilități de terapeut și am fost îndrumată să merg pe acest frumos drum… mi se părea că viața se joacă cu mine și că este aproape imposibil ca și eu să ajut la creearea unor mici miracole în viața semenilor mei.
După începerea cursurilor am început să mă întreb dacă prezența mea este necesară în acel spațiu și dacă Bunuțul chiar mi-a pregătit acest drum.
Mentorul nostru ne-a spus într-o zi… în timpul gradului trei:
„Dragilor după ce veți căpăta această cunoaștere, care sigur vă va schimba viața, nu dați năvală să-i ajutați pe cei din jurul vostru, fără ca aceștia să vă solicite sprijinul!”, iar ca o continuare a acestui lucru ne-a spus: „Când faceți o faptă bună, rugați-vă la Dumnezeu să fiți răsplătiți cu un rău cât mai mic posibil!”, lucru confirmat în timp de faptul că majoritatea celor pe care i-am ajutat au avut grijă să mă „răsplătească” cu multă dezamăgire și suferință sufletească.
Nu eram foarte tânără, aveam 40 de ani, însă de când mă știam nu concepeam să trec pe lângă cineva care să aibe nevoie de ajutor iar eu să mă fac că nu am observant.
Indiferent că era necesar să ridic pe cineva care tocmai căzuse, sau avea nevoie de o pâine, sau de un sfat sau o povață, niciodată nu amânat… eram acolo fie că mi se cerea sau nu ajutorul.
Am terminat cursurile, am început să lucrez și pentru că înainte de a fi terapeut fusesem eu însămi pacient, iar lucrurile în viața mea se schimbaseră radical după ce făcusem ședințele de terapie de care aveam nevoie, am decis că a venit vremea să-i ajut pe toți cei pe care îi știam într-o suferiță oarecare, fizică, psihică sau sufletească.
Evident că nu am ținut cont de sfatul primit și fără ca cei vizați să-mi ceară ajutorul…am purces la lucru.
Mergeam la ei acasă, le explicam ce ar fi necesar să facă pentru a ieși din situația în care se aflau, îi ajutam cu bani sau ce altceva aveau nevoie, nu adaugăm faptul că mă deplasam cu propria mea mașină ( pentru a câștiga timp, tot pe banii mei) consumam timpul pe care îl „furam” familiei, în dorința sinceră de a fi de folos celor din jurul meu.
Nici nu conta că uneori cei din familie îmi reproșau faptul că am ajuns să mă ocup mai mult de cei din jur, decât de ei, însă încăpățânată și perseverentă cum sunt, îmi asumam supărarea lor doar pentru a ști că și cei din jur sunt bine.
Totul făcut „pro bono” ani în șir din 1996 până în 2013… zi de zi… ceas de ceas…timp de 17 ani…
Doar că în timp am observat cu durere în suflet că doar eu eram cea care dorea să le fie bine celor vizați.
De ce spun asta?
Simplu… pentru că majoritatea, cam 98% dintre ei nu făceau nimic din ceea ce le recomandam pentru a le fi mai bine… iar eu eram singura care îmi consumam, timp, energie, cunoaștere și de ce nu și bani.
Cu fiecare deziluzie îmi aminteam din ce în ce mai des de spusele metorului nostru: …„ nu dați năvală să-i ajutați pe cei din jurul vostru, fără ca aceștia să vă solicite sprijinul!”.
Și totuși o forță nevăzută din sufletul meu mă îndruma să continuu să nu mă opresc, pentru că în ciuda faptului că ei nu făceau nimic pentru ei înșiși… terapia funcționa și viața lor se schimba în mare parte și rezultatele apăreau…doar că fiind doar rodul darului meu de iubire… după ce întrerupeam ședințele de terapie… faptul că ei nu conștientizau și nu acționau deloc… rezultatele …dispăreau treptat și reveneau la faza inițială.
Cred că toți știți că dacă vei străbate fix același drum…zi de zi, fără nici o abatere, fără nici un plan prestabilit, nu te poți aștepta să ajungi la o destinație dorită în forul tău interior… ci permanent vei ajunge doar în cele două locații de unde pleci… unde ajungi permanent și retur.
Și iată că am epuizat 17 ani din viață muncind zilnic cu zeci de pacienți, care de foarte multe ori uitau să îmi ofere doar un pahar cu apa de la robinet, atunci când afară erau 40 de grade, iar eu parcurgeam zeci de kilometri să vin să-i ajut, fără să pronunțe măcar cuvântul „mulțumesc”… totul fiind făcut din toată inima cu toată dragostea…zi de zi.
În timp am observant cu mare tristețe în suflet, că niciodată, absolut NICIODATĂ, un sfat nu este urmat dacă nu ti-a fost cerut!
Am mai observat că oamenii aceia, aveau de fapt nevoie de atenție, mai mult decât de un sfat, aveau nevoie mai mult…mereu mai mult… să aibe pe cineva care să-i asculte, decăt să-i ajute concret.
Apoi am mai constatat ceva foarte interesant… oamenii oricât de mult ajutor le dai, dacă nu le dai ce vor ei și cât vor ei…dacă nu le spui fix ce vor ei, atunci când vor…darul pe care îl oferi cu atâta dragoste nu va fi primit!
Vă veți întreba: „de ce!”.
Pentru că aceștia nu au cerut și pentru că au senzația falsă că li se cuvine tot ceea ce le dăruiești tu (efort, cunoaștere, timp și bani).
Alții, care au cerul ajutorul tău au fost nemulțumiți pentru că tu cel care sacrificai totul pentru a-i ajuta, nu le spuneai ce voiau ei să audă.
Apropo pentru aceste cazuri… personal mi-am creeat o anume plasă de siguranță și atunci când cele pe care ar fi necesar să le comunic celui din fața mea nu ar corespunde dorințelor sale… îl întreb de la bun început: „OK… ce variantă de răspuns vrei, varianta scurtă sau cea completă?”
Astfel nu mă mai lovesc de nemulțumirea pacientului care aude varianta dorită de el.
Știu că toți își doresc să le dai doar vești foarte bune… însă viața nu este compusă doar din lucruri minunate…ne mai lovim și de lucruri nepăcute și nedorite, pe care este necesar să le rezolvăm și astfel să mai învățăm încă o lecție a vieții noastre, care în mod sigur ne va face mai puternici și mult mai înțelepți.
După ce am trecut prin toate aceste încercări/lecții personale am învățat câteva lucruri care mi-au făcut viața mult mai frumoasă, mai liniștită și mult mai relaxată, dându-mi timp pentru mine însămi, pentru familie și pentru pasiunile mele colaterale.
1. Timpul meu îmi aparține și nu este gratuit.
Unii oamenii nu merită timpul, energia și cunoașterea mea, doar pentru a mă transforma într-un ascultător fidel al problemelor cu care ei se confruntă.
Din nefericire există oamenii „nevorbiți” cronofagi, care doar pentru că ei nu au o ocupație și pentru că se plictisesc, îți consumă timpul cu povestiri interminabile, fără să le pese că poate tu mai ai și alte lucruri de făcut în acel timp, sau pur și simplu vrei să ai momentul tău de liniște, de pace, de relaxare.
Dar ce este și mai trist, după ce te solicită perioade întregi cu propriile lor probleme, îți folosesc creierul ca pe un tomberon al gunoaielor lor informațional/energetic negative, uită că exiști.
Apoi după o perioadă de timp revin, dorind mereu acelaș și același lucru… să se folosească de creierul și timpul tău, ca de un bun personal.
Aici nici măcar nu îi mai aducem în discuție pe cei care îți solicită ajutor financiar, iar după ce l-au primit, dacă faci cumva greșeala să-i suni, vei observa că nu-ți răspund, iar dacă din întâmplare îi întâlnești și îi întrebi de datorie… inventează pe loc povestea cu boala, cu cearta cu cei din familie…sau alte baliverne de mai mare râsul.
2. Ajutându-ți prieteni fără ca aceștia să-ți ceară ajutorul…îi transformi în cei mai mari dușmani.
Dacă le dai sfaturi le resping fulgerător, deoarece ar trebui să-și recunoscă și propriile lor greșeli sau decizii eronate luate în momente de nervozitate, când Liberul Arbitru este total eronat.
Ca să nu adăugam faptul că vor avea tupeul să te găsească pe tine vinovat de propriile lor greșeli.
Refuză să privească cu sinceritate în adâncul ființei lor, să-și vadă plusurile dar și minusurile și să se străduiască să le corecteze… aleg să-I găsească pe alții vinovați de viața lor dezordonată și neîmplinită.
3. Eiiii și dintre toate câte am învățat până acum, cred că acest lucru este cel mai important: „Nu mai acord ajutorul sau sfaturile mele, persoanelor care nu sunt prezente în propria lor viață și nu fac nimic să și-o îmbunătățească.”
Sigur mă veți întreba: „Bine, bine, dar cum vei ști dacă sunt prezenți și dacă fac ceva pentru a-și schimba viața?”
Păi din fericire am trei variante de verificare a acestui lucru important, una verificând-o pe cealaltă ( că doar mereu spun ziariști să verificăm înformația cel puțin din trei surse diferite).
Deci: a) – Darul meu de la Bunuțul este intuiția, care mă anunță diverse lucruri în legătură cu toți cei din jurul meu.
Poate că de aceea de când mi-am perfecționat acest dar în toți cei 27 de ani de lucru, zi de zi cu oamenii, am ales să am în jurul meu mai puține persoane dar de calitate, care să nu îmi înfigă cuțitul în spate atunci când nu sunt atentă (era o metaforă).
b) – Pot măsura cu ansa și raportorul, cât la 100% din ceea ce ar fi fost necesar să facă pentru îmbunătățirea vieții sale … a făcut.
Iar dacă văd că a făcut puțin spre deloc…anunț persoana respectivă că ne vom mai revedea atunci când va fi decisă să facă pași serioși spre rezolvarea propriilor sale probleme.
c) – Observ! Observ că orice le spui, orice le faci sau orice le dai ca informație, suport material sau logistic… ei nu fac nimic… mergând în continuare pe vechiul drum care îi duce mereu în același punct de NICĂIERI.
Nu sunt dispuși să facă nimic, nu vor să schimbe nimic, mocirlindu-se în mizeria vieții lor preferînd starea de confort aparent, mergând doar pe vechiul model, revenind iar și iar în același punct.
Ba mai mult nu își asumă rolul vieții lor, nu vor să evolueze… să facă ceva care să-i ridice din starea de stagnare permanent din același punct.
Deci având în vedere că nu este lecția mea… ci este doar lecția lor… este bine să nu mă implic fără rost sau motiv, într-o lecție care nu-mi aparține.
Am decis să nu mai mă străduiesc să rezolv lecțiile de viață ale celor din jur, deoarece ei nu-și mai învață lecțiile și pleacă fără a trece examenele vieții lor.
Știți povestea cu cel căruia îi este foame, căruia nu este bine să-i oferi peștele deja prins și gătit… ci învață-l să pescuiască și să-l pregătească, astfel încât ori de câte ori îi va fi foame să știe ce are de făcut.
Poți ghida un om, îi poți arăta calea pe care este bine să meargă pentru a-i fi mult mai bine în viață, însă în nici un caz nu poți merge în locul său.
4. – Dacă oamenii revin permanent cu aceleași și aceleși probleme la tine terapeut… este clar că îți pierzi timpul inutil cu ei, deoarece acei oameni nu sunt pregătiți să înțeleagă că asumarea propriei vieții înseamnă curajul de face schimbările de care ai nevoie ca să-ți fie din ce în ce mai bine și în acest caz tu îți irosești timpul prețions, cunoașterea și energia total inutil, în timp ce poate altcineva este deschis spre a-și îmbunătăți viața!
Când scriu aceste rânduri…am deja 67 de ani, dintre care 27 de ani în care am lucrat zi de zi cu pacienții mei, am suferit dar am și învățat o sumedenie de lucruri alături și împreună cu ei, am devenit mai înțeleaptă și nu mă mai arunc entuziasmată să-i ajut pe cei care nu-mi solicită ajutorul.
Mă veți îmtreba poate: „Neluța, regreți ceva din toți acești ani?”
NU!!! Nu dragilor nu regret absolut nimic, iar dacă mâine mi s-ar da posibilitatea să o iau de la început… NU chiar nu ași schimba nimic… deoarece toate aceste experiențe, dezamăgiri, lecții repetitive… m-au învățat atât de multe lucruri, încât nu vreau să revin la inocența de început de drum.
Îmi este perfect unde mă aflu…îmi este bine cu mine însămi și cu locul în care am ajuns după îndelungi transformări.
Doar așa am reușit să fiu VARIANTA MEA CEA MAI BUNĂ DIN ACEST MOMENT… deoarece peste o secundă…două sau trei… VOI AVEA O ALTĂ VARIANTĂ SI MAI BUNĂ A MEA…
Doar așa pas cu pas… devenim din ce în ce mai buni… evoluăm și ne bucurăm de rezultatele examenelor pe care le-am dat în fiecare moment al vieții noastre.
https://www.youtube.com/watch?v=ZsDHa_mZkek&t=928s&ab_channel=NelutaBunicuta
