Cele mai frecvente suferinte ale pacientilor mei…dezamagirea, indiferenta si lipsa iubirii, dar mai ales singuratatea!!!(2)

mama suferind...

Va promisesem in prima partea a acestui articol, ca voi reveni cu inca doua cazuri. Si iata ca am purces la drum, asa cum v-am invatat. De data aceasta m-am asezat la birou la ora 20,40, nu am mai asteptat sa fiu trezita in miez de noapte, mai ales ca stiam exact ce am de facut, scris si impartasit cu voi, cititorii mei.

Poate ca, daca nu m-as fi confruntat cu astfel de cazuri, destul de des in toti anii de cand lucrez, nu as mai fi continuat, insa numarul alarmant de mare (vorbesc strict de cazurile cu care m-am confruntat eu ca terapeut)m-au facut sa consider ca este necesar ca oamenii sa stie, ca orice problema, oricat de complicata ar parea la prima vedere, are o solutionare, dar mai ales doresc sincer ca toti sa stiti ca fiind franturi de Dumnezeu, atunci cand va veti increde in EL, lucrurile se vor aseza uneori chiar in mod miraculos.

Voi incepe cu o intamplare a anului 2012 luna decembrie. Ca in fiecare seara am intrat pe conturile mele, pentru a raspunde mesajelor primite, apoi sa dau consultatii IE daca era necesar, iar apoi sa fac anumite postari sau chiar comentarii la postarile altor persoane. Am facut si in acea seara acelasi lucru, insa la un moment dat, mi-a cazut privirea pe comentariul unei doamne la o postare anterioara. Doresc in acest moment sa-i mai multumesc inca odata Bunutului, ca mi-a dat atat de multe daruri si haruri, pe care am avut totdeauna grija sa le inmultesc, ca un soldat disciplinat ce ma aflu. De data aceasta “spiritual meu de observatie extrem de bine pus la punct” si-a mai aratat inca odata eficienta. In momentul in care am sesizat acel comentariu, ceva in forul meu interior s-a declansat, si imediat am luat masuri. Am facut un comentariu capcana…care sa ma lamureasca daca acel comentariu era asa cum il consideram eu, sau era unul inofensiv. Doamna respectiva, a continuat in aceeasi maniera si am inteles in secunda imediat urmatoare ca doamna respectiva isi cam lua ramas bun de la prietenii virtuali…in vederea plecarii ei intr-o lume considerata, de ea la acea vreme, ca fiind unica solutie a rezolvarii problemelor sale. Speram sincer ca este doar o parere gresita a mea, insa asta nu m-a oprit sa-mi continuu drumul cercetarii evnimentului, in acest sens intrand pe mesajul privat al doamnei. Acolo am mai facut oarece conversatie care m-a convins ca nu nu mi s-a parut, ci ca intr-adevar, doamna vrea sa-si incheie socotelile cu viata. Cred ca in timp, v-ati convins ca nu sunt o persoana superficiala, care lasa lucrurile la voia intamplarii. Si iata ca eram pusa in situatia de a interveni cumva, astfel incat doamna respectiva sa nu faca o asa de mare greseala. Ce sa spun ca cei aproape 500 de km dintre noi faceau imposibila intalnirea cu dansa, la o cafea, sau alte pretexte???

Da asa este, doamna locuieste intr-un alt oras, deci…era necesar sa actionez la distanta. Norocul meu ca Inforenergetica nu are blindaje, nu are distante de aplicare, nu depinde de rasa, culoarea politica sau apartenenta religioasa…poti ajuta pe orice, la orice distanta ar fi. Important este ca terapeutul sa doreasca sa se implice, sa vrea sa daruiasca din prea plinul sufletului sau….multa iubire, timp, cunoastere, dar mai ales in aceste cazuri foarte mult tact si rabdare. Si cum eu am toate aceste calitati, din belsug…nu am mai stat pe ganduri.

Stiu ca toti, ati dori sa stiti numele doamnei, localitatea in care traieste si alte astfel de informatii!!! Oare voi nu v-ati obisnuit cu mine, care nu dau astfel de informatii??? Nu doresc sa va dau aceste informatii, doarece daca doamna ar fi unica in durerea dumisale, tot ar fi bine, insa sunt atat de multi oameni in aceasta situatie incat… haideti sa nu-i mai agresam si noi cu curiozitati, fara rost si motiv. In cazul doamnei se regasesc foarte multi oameni, cu extrem de multe suferinte de toate tipurile, suferinte care ii ingenunchiaza si ii fac sa-si caute linistea in astfel de gesturi extreme.

Deci sa revenim! Dupa ce am fost convinsa ca ceea ce la inceput parea doar o opinie personala, a devenit certitudine, am trecut la treaba. In timp ce o tineam de vorba…de povesti…care nu aveau la inceput nici o legatura cu descoprirea mea, m-am apucat sa lucrez IE pe fotografia sa. Apoi usor, usor, am intrat pe subiectul care ma interesa si am ramas surprinsa cand doamna a recunoascut, ce vrea sa faca. Ba chiar in linii mari, mi-a si explicat motivatia acestei decizii. Discutia curgea firesc cu argumente pro si contra, acestei decizii, cu lucruri cu care amandoua eram de acord, dar si cu momente in care ne contraziceam. Am inceput discutia in jurul orei 21,00 si am tot continuat pana tarziu in noapte, cand am rugat-o sa mearga la somn, dar nu inainte de a o face sa-mi promita ca vom vorbi si a doua zi la aceeasi ora. Oricum s-a lasat foarte greu convinsa sa mai discutam si seara urmatoare, insa intr-un final am reusit. Ii multumesc Bunutului ca m-a ajutat, iar a doua zi am intrat din nou in conversatie cu doamna respectiva. In toata aceasta perioada, am lucrat IE, pentru a reusi sa ii fac acele curatari necesare in astfel de cazuri, pentru ca doamna respectiva sa poata sa aibe Liberul Arbitru limpede si curat.

Se stie ca atunci cand suntem incarcati energetic negativ, Liberul Arbitru este blurat de aceste energii si deci nu putem sa luam deciziile optime in viata noastra. Am sa va fac acum o mica expunere a tot ceea ce se intampla in cazul in care energiile negative pun stapanire pe noi si numai putem lua dciziile corecte, in legatura cu noi si viata noastra. Am sa va rog sa facem un mic exercitiu de imaginatie. Imaginati-va o bucata de metal (o tabla, un obiect din fier, orice este facut din metal) care din diverse motive este expus la conditii necorespunzatoare, apa, sare, etc. Aceste obiecte de metal in timp sunt atinse de pete de rugina. Daca nu luam masura de a proteja acel obiect, petele de rugina, se vor inmulti si la un moment dat vor cuprinde intreg obiectul.

Atunci cand acesta, va fi cuprins in totalitate de aceea platosa de rugina, acea bucata de metal, va fi usor, dar sigur corodata, pana cand, nu va mai exista ca si obiect, si va fi o simpla gramada de rugina, pe care noi o vom arunca la gunoi.

Acum, reveniti la voi insiva, si la problemele voastre din viata de zi cu zi. La inceput, va aparea o singura “pata de rugina” pe structurile voastre, apoi tot adaugand probleme peste probleme, aceste pete vor fi din ce in ce mai multe. Cu cat sunt mai multe, vulnerabilitatea voastra creste in fata acestor agresiuni negative. In situatia in in care nu se iau masurile necesare, numarul “petelor de rugina” va creste, acestea se vor mari ca volum, iar la un moment dat se vor uni, formand o” platosa de rugina” pe toata suprafata structurilor voastre fizice, psihice si sufletesti. Marea majoritate a oamenilor, nu sesizeaza aceste “pete de rugina” care ii cuprinde in totalitate, formand acea platosa de care vorbeam anterior. Daca aceasta “platosa de rugina” ne-ar afecta doar structura suflteasca a fi foarte grav. Insa daca am lasat-o si s-a extins si in celelelalte structuri, atunci lucrurile sunt extrem de grave.

Aceasta doamna avea aceasta “platosa de rugina” pe toate cele trei structuri , Liberul Arbitru practic nu mai era functional. Indiferent ce ar fi incercat, totul era supus…esecului, doarece”platosa de rugina” nu ii mai permitea sa o faca. In acest moment, a intervenit Dumnezeu, care ne vorbeste, ne ajuta si lucreaza prin toate metodele, pentru a ne ajuta. Putem gasi raspunsuri in joaca unor copii, sau intr-un dialog intre persoane pe care le intalnim intamplator, pe strada sau intr-un mijloc de transport. Sau poate vizionand un film sau o emisiune TV care contine exact acele informatii de care avem atata nevoie. Universul nu lasa nimic la voia intamplarii, totul se afla sub auspiciile acelorasi legi universale , dar in mod special de Legea Cauzei si a Efectului. Insa cel mai interesant mod de a ne ajuta, este cand, acesta trimite in intampinarea noastra, o persoana total necunoscuta, care are capacitatea de a ne percepe durerile, problemele, framantarile si intrebarile pe care le avem in acel moment si aceasta persoana ne ajuta neconditionat, fara a-i solicita ajutorul.

Asa s-a intamplat in cazul doamnei respective. Sunt convinsa…ca nu intamplator era pe acel cont! Sunt convinsa ca nu intamplator mi-a picat privirea asupra acelui comentariu. Cum tot atat de convinsa sunt, ca Dumnezeu ii auzise doamnei respective suferintele, durerile, nelinistile dar mai ales singuratatea in care alesese sa-si rezolve problemele pe care le avea.

Cu toate ca avea familie (sot, copii) alesese, nu stiu din ce motiv, sa se lupte singura, cu problemele care o coplesisera. Si astfel vazand ca nu gaseste o cale de rezolvare a acestora, se hotarase ca singura solutie, era plecarea din planul terestru (iertati-ma insa asa nu-mi place termenul de sinucidere, incat incerc sa il evit pe cat pot). Deci am mai stat inca o seara si o parte din noapte si am discutat, si am adus argumente pentru a-si continua viata, pentru a-si creste viitorii nepoti si de a se bucura de acestia. Si au fost multe…multe astfel de seri…timp in care o indepartam usor, usor…de hotararea luata la durere.

Insa este necesar sa recunosc, ca, in lupta mea de a nu o lasa sa plece, am avut si aliati. Pentru ca-mi era teama de ceea ce se putea intampla,m-am facut luntre si punte si am gasit pe cineva din familia sa, care a avut rabdare, dupa momentul ineret de retinere, de suspiciune fireasca, sa ma asculte si impreuna sa facem cele necesare pentru ca aceasta femeie sa nu duca la indeplinire acest lucru, atat de grav.

Pe aceasta cale imi cer iertare pacientei, devenita intre timp actuala mea prietena, pentru faptul ca am ales sa folosesc toate mijloacele, pentru a nu o lasa sa faca acest gest necugetat! In acel moment, nu conta cum procedez sa o ajut, important era sa o fac. Si asta nu insemna sa stau cu mainile incrucisate si sa ma lamntez, dupa ce numai era nimic de facut. Nadajduiesc ca va intelege, nadajduiesc ca ma va ierta…nadajduiesc ca imi va ramane in continuare prietena…nu se va razgandi pentru ca odata am fost nevoita de conjunctura sa nu-i spun tot adevarul.

Deci continuand…seara de seara discutiile cu aceasta doamna, fiind ajutata si de familie, care nu stia cu ce probleme se confrunta aceasta, dar si aplicand in mod constant terapia IE, am reusit intr-un final sa o indepartam de gandurile si deciziile care o bantuiau. Terapia Inforenergtica aplicata consecvent si-a mai spus inca odata cuvantul in acest caz si nu a lasat-o sa faca lucruri care ar fi indurerat atat de multi oameni. Curatarile IE, ne lasa Liberul Arbitru limpede si curat, si atunci putem sa luam decizii optime pentru noi.

Insa voi stiti cum este viata! Dupa aceasta perioada, in care am vorbit, am lamurit, am lucrat IE, viata si-a intrat in ritmul sau firesc si o perioada nu am mai vorbit decat, cand si cand. Problema este ca uneori si faptele bune este necesar a fi facute cu masura. Pacienta mea, care are un suflet absolut minunat, nici nu reusise sa-si rezolve primele probleme, ca a reusit sa intre in altele care nu au facut decat sa-i complice si mai mult viata. Si asa cum se stie, din psihologie unde exista mai multe definitii ale sinuciderii, un sinucigas, chiar daca este salvat, are tendinta de a reveni la acea optiune, ori de cate ori se va simti ingenunchiat de viata.

Alfred Adler spunea despre sinucidere ca este :” Un protest activ impotriva colaborarii utile, o retragere totala din fata problemelor vietii, generate de o infrangere sau de o teama de infrangere in una din cele trei mari probleme ale vietii: societatea, profesiunea sau iubirea.”

In Dictionarul Sanatatii se spune asa: “Suicidul este tulburarea instinctului de conservare prin care o persoana se distruge singura, alegand o metoda fizico-chimica (spanzurare, inec, electrocutare).”

Organizatia Mondiala a Sanatatii descrie suicidul astfel: “Suicidul este actul prin care un individ cauta sa se autodistruga, cu intentia mai mult sau mai putin de a-si pierde viata, fiind mai mult sau mai putin constient de motivele sale.”

Iar in 1980 – E.S.Shneidman, formuleaza o definitie operational psihologica de mare claritate: “Suicidul este un act uman de incetare din viata cu intentie proprie.”

Eu nu indraznesc sa ma compar, nici macar in gand cu asemenea somitati, insa imi pot da si eu o modesta parere in legatura cu un subiect care m-a framantat si pentru care am lucrat zile si nopti intregi spre rezolvarea lui.

Din punctul meu de vedere, atunci cand te simti singur, cand nu te mai simti apreciat si deci nu indraznesti sa soliciti ajutorul familiei, al prietenilor, al cunoscutilor, spre rezolvarea unor probleme care te coplesesc si nu le gasesti rezolvare, acesta este un act de fuga, de egoism dus la extremis…de lipsa de altruism si iubire fata de semenii tai, considerand ca, apeland la aceasta solutie vei scapa de probleme. Nici o secunda cel care ia o asemenea hotarare nu se gandeste la cei ramasi, la ce vor simti acestia, la cate probleme ii va expune. Nu faci nimanui nici un serviciu daca in egoismul tau iti iei jucariile vietii si pleci intr-o alta dimensiune. Lasi oameni impovarati cu probleme create mai mult sau mai putin de tine insati, lasi oameni fara raspuns la intrebari simple: “De ce a ales aceasta cale, cand, am fi putut rezolva problemele intr-un fel sau altul”. Si aici nu consider ca am spus toate framantarile pe care le vor avea cei ramasi. Numai adaugam sentimentul de vina, pe care il pasati celorlalti, pentru ca nu au fost suficient de atenti, sa nu se intample asa ceva. Nu mai vorbim de sentimentul de iubire, de prietenie, de colegialitate etc . de care nu tineti cont. Unii care au astfel de ganduri acum se vor repezi sa spuna: “ Dar simt ca nu ma iubeste, simt ca nu ma apreciaza…” si lista poate continua, dar nu este chiar asa.

Da, se intampla uneori, ca cei din jur sa nu ne mai iubeasca, sau sa nu ne mai aprecieze, insa vin si intreb: “tu luand aceasta decizie, cat te apreciezi, cat de mult te iubesti, dar si mai important…tu cat ii iubesti si cat ii apreciezi pe ei?”

Apoi mai exista si o alta variant! Sunt oameni care pur si simplu nu stiu sa arate ca iubesc si ca apreciaza pe cineva. Asa sunt ei construiti, nu au nici o vina! Nu toti avem abilitatea de a face anume lucruri. Unii stim foarte bine sa vorbim, altii abia reusesc sa scoata cateva vorbe dar si acelea impleticite de emotie. Altii stim sa crosetam, cum tot atat de bine sunt persoane care nu au abilitatea sa poata coase macar un nasture la o camasa. Unii picteaza minunat…altii abia daca ar fi in stare sa deseneze precum un copil de cativa anisori. Asa si cu abilitatea de a ne arata sentimentele lor, de a ni le face cunoscute, de a le spune cu voce tare. A-ti incercat vreodata sa vedeti dincolo de manifestari sau cuvinte??? Este atata frumusete, atata dragoste, gingasie, tandrete… problema este sa stim unde sa cautam. Sa avem rabdarea si disponibilitatea de a o face.

Ok…dar hai sa mergem ma departe pe firul problemei. Pacienta mea…in pauzele in care nu luam legatura, se pare ca i-a mai venit de vreo doua ori astfel de idei, pe care voia sa le puna in practica. Problema este ca atunci cand Dumnezeu are un plan cu tine…tu poti sa vrei altceva…in nici un caz nu-ti va iesi!!! Iata, ca nici pacientei mele nu i-a iesit! Numai ca dupa incercare, m-a anuntat ca a mai avut…vreo doua tentative nereusite din fericire. Acum dupa ce a inteles ca nici macar sa mori nu este prea usor…s-a linistit intelegand ca mai are multe alte treburi de rezolvat, aici in planul terestru. A reusit, de altfel destul de greu sa-si rezolve problemele, toata familia fiindu-i aliata, iar acum s-a linistit si-i multumeste lui Dumnezeu, ca nu a fost de acord cu ea…in decizia luata.

A inceput o alta viata, plina de speranta, de incredere dar mai ales de credinta, ca Dumnezeu nu ne lasa sa facem totdeauna ceea ce ne trece noua prin cap, mai ales daca are alte planuri si alte judecati in privinta noastra. Are grija ca prin Entitalile Lui de Lumina sa ne protejeze, sa ne apere uneori chiar de noi insine. Este mult mai vesela, mai relaxata, mai linistita, dar mai ales mai fericita pentru ca a inteles, ca familia este necesar sa imparta si bucuriile dar mai ales necazurile impreuna.

sinuciderea...

De data aceasta vom vorbi de cazurile a doi barbati, a caror poveste se aseamana foarte mult. Amandoi au avut o copilarie trista, cu un tata agresiv, care le-a terorizat toata copilaria si pe ei, dar si pe mamele lor. Care au avut lipsuri de tot felul, care au fost nevoiti sa doarma uneori in curte, impreuna cu mama lor, care au acumulat an de an suferinte, frustrari, nelinisti, nemultumiri. Jignirile permanente aduse de tatii lor, cu apostrofari gen, “esti un prost” , “nu esti bun de nimic”, nu vei realiza nimic in viata” etc. au condus la pierderea stimei de sine, si-au pierdut increderea ca ei pot realiza ceva in viata lor. Si astfel, au devenit, inchisi in ei insisi, au devenit tristi, abatuti, absenti. Unul, putin mai norocos, a reusit cu chiu cu vai sa-si intemeieze o familie, celalalt a ramas celibatar.

Primul in ciuda faptului ca a reusit sa-si intemeieze o familie, a avut ghinionul ca si sotia sa, sa faca parte din acelasi tipar al acuzatorului, agresiv, autoritar, fara pic de mila sau compasiune pentru suferintele lui, care i se citeau lezne pe chip. S-a straduit ani de zile sa faca in asa fel incat familia lui, sa functioneze normal, insa in ciuda faptului ca deja aveau un copil, a fost nevoit intr-un final, sa divorteze. Si astfel s-a mai ales cu inca un set de frustrari, suparari, nemultumiri, nelinisti, acestea fiind cauzate de starea de disconfort de dupa divort, de lipsa copilului din viata sa, urmarea fiind ca acestea i-au intarit convingerea ca tatal avusese dreptate sa ii spuna ca “nu va realiza nimic in viata sa”. Depresia nu s-a lasat prea mult asteptata, mai ales ca avea terenul fertil manifestarii ei.

Cel de-al doilea s-a straduit in mai multe randuri sa-si intemieze o familie, insa nu a reusit. Firea sa introvertita, teama de a nu gresi, dar mai ales faptul ca nu reusea o comunicare elocventa cu partenerele sale, ducea invariabil la despartire. Si acesta a adunat in timp alte si alte frustrari, griji, framantari si el ca si celalalt pacient a ajuns la concluzia ca “da” tatal sau a avut dreptate, “ nu este bun de nimic”. Si in cazul acestuia depresia s-a cuibarit adanc in sufletul sau.

Astfel amandoi luasera decizia (este foarte adevarat ca la diferenta de cativa ani, unul de altul), de a termina aceasta viata, care din punctul lor de vedere, numai trebuia traita.

Si asa cum a-ti inteles si din alte articole, dar si din cazul mentionat anterior, Dumnezeu a decis ca, ei mai au multa treaba, pe aici pe pamant. Si astfel s-a intamplat sa-i cunosc pe fiecare dintre dansii. La inceput amandoi au fost extrem de neincrezatori, retinuti si indiferenti la ceea ce le comunicam. Da, aveti dreptate, Liberul Arbitru era blurat si astfel nu puteau vedea padurea, din cauza pomului.

Lucrand consecvent pe dansii, cu rabdare, tact, dar mai ales cu hotararea ferma ca acesti doi tineri domni, care abia se aflau pe la jumatatea vietii, este necesar sa-si continue drumul in viata, am reusit treptat, sa-i fac sa se descopre. Sa vada ce oameni minunati sunt. Ce potente au, unul fiind inginer elctronist, iar altul ocupandu-se de IT, fiecare fiind la vremea sa, sef de promotie. Apoi sa se uite in oglinda si sa vada cat de frumusei sunt. Inalti, bine facuti, unul blond cu ochii verzi, celalalt brunet cu ochii albastrii. Corpurile lor bine proportionate, alura sportiva, fizionomia lor, totul ii prezenta ca pe niste barbati, care daca ar fi avut incredere in ei, ar fi putut cuceri, orice femeie in orice moment.

I-am ajutat sa se uite inauntrul lor si sa se descopere. Treptat i-am ajutat sa-si recapete increderea in ei, sa le creasca stima de sine, dar sa si lase in urma trecutul. Le-am explicat ca orice s-ar fi intamplat in trecutul lor, oricum numai poate fi schimbat. Vorbind despre viitor i-am facut sa inteleaga, ca nimeni nu ne garanteaza ca il vom trai, stiind clar ca pot aparea atatea evenimente care sa nu ii mai lase sa-si traiasca viitorul. Ce ne mai ramane??? Simplu!!! PREZENTUL!!! Pe acesta este necesar sa-l traim la capacitate maxima, sa ne bucuram de fiece clipa ca si cand ar fi ultima. Sa ne bucuram de fiecare moment si eveniment al vietii noastre, bun sau mai putin bun, pentru ca din orice moment si din orice eveniment avem ceva de castigat. O emotie, o informatie, o lectie…etc. Acum imi aduc aminte ca am o convingere pe care simt ca este necesar sa o impartasesc cu voi. Si din cea mai proasta carte, si din cel mai prost film, si din cel mai prost curs, seminar, workshop sau orice altceva…putem desprinde o idee importanta de care in timp sa ne folosim.

Acum ambii mei pacienti sunt bine! La casele lor, cu familiile lor minunate, cu copii, cu socrii si soacre, cu catel…purcel si alte cele. Cu bucurii dar si cu probleme. Oare credeti ca viata fara nici o problema, ar fi una minunata??? Eu nu cred! De ce??? Simplu! Viata ar fi anosta, plictisitoare si fara sens! Si apoi, vin si va intreb: “De unde a-ti mai putea invata lectiile vietii? Cum a-ti mai putea evolua, daca nu a-ti invata nici o lectie decat aceea de a vegeta, pur si simplu. Ia uitati-va in trecutul vostru! La toate problemele pe care le-ati avut. In situatia respectiva, considerati ca in acel moment este sfarsitul vietii, atat de grava vi se parea problema. Apoi a-ti rezolvat-o, v-ati linistit si a-ti realizat cat de mult a-ti invatat din acea lectie.

Discutam zilele acestea cu o prietena, si se plangea de faptul ca a suferit mult in viata ei. Si m-am simtit datoare sa-i explic, ca daca toate acele lucruri nu s-ar fi intamplat, astazi nu ar mai fi fost in bratele barbatului pe care il adora! Nu ar mai fi realizat atat de multe lucruri, nu ar fi reusit sa se intelpteasca suficient, incat sa inteleaga un lucru simplu: „atunci cand iubim cu adevarat, nu tinem omul pe care-l iubim langa noi, numai pentru ca ni se pare ca ne apartine, ci daca simtim ca acesta isi doreste altceva, il lasam sa plece, sa fie fericit asa cum crede el ca este mai bine. Nu avem dreptul sa-l tinem prozonierul dorintelor noastre. Il lasam liber. Iar daca el va hotara ca nu doreste sa plece, atunci este cu totul altceva, insa daca o face, fiti fericiti ca omul pe care il iubiti, este la randul sau fericit cu adevarat.”

Sunt fericita cand ii vad pe pacientii mei in fotografii cu familiile lor, la mare sau munte, sarbatorind diverse evenimente fericite din viata lor. Bucurandu-se de viata si de frumusetile ei. Oare ce altceva m-ar putea face mai fericita??? Un medic, se bucura enorm cand a mai salvat un om de la pieire, asa si eu ma bucur sincer cad ajut oamenii sa-si traiasca viata frumos, cu bucurie, cu placere, cu pasiune. Ii imbratisez pe toti cu mare drag, si le doresc sa nu ne mai intalnim decat ca vechi prieteni, iar gandurile acelea urate…sa nu le mai dea tarcoale nicicand!

Dragii mei cititori, cred ca a-ti inteles ca viata este minunata, asa cum este ea. Cu bune si cu mai putin bune. Cu incercari, dar si minunate rezolvari. Cu oameni frumosi, calzi si buni, dar si cu oameni care din pricina vietii si-au acoperit frumusetea chipului si a sufletului cu masca urata a agresorului, doar ca sa se apere la randul lor de agresiuni. Dragilor, dati mastile jos! Sunteti minunati cu totii, de ce va slutiti frumusetea cu caracteristici care nu va reprezinta. Fiti voi cei adevarati, cu bune si mai putin bunele voastre, cu multele calitati, dar si cu cele cateva mici defecte! Numai asa veti putea trai frumos si implinit!!!

Iata, aici va voi marturisi sincer un lucru pe care, l-am facut toata viata mea, iar acum recunosc ca nu mi-a fost deloc usor, insa am bucuria sa ma pot uita in oglinda, fara sa ma rusinez de mine insami. Am fost si eu salariata 40 de ani. Am avut sansa…ca in toate locurile in care am lucrat sa fiu apreciata pentru munca mea (puteti afla amanunte din articolele care vor mai continua inca “https://www.franturidesuflet.ro/drumul-intelepciunii-trece-prin-lectiile-vietii-1/, toate experientele, invatamintele si concluziile trase). In toata aceasta perioada, nu am dorit si nici nu am incercat vreodata sa fiu ipocrita, sa spun una si sa gandesc alta. Pur si simplu, ce am avut de spus, am spus, fie ca a fost vorba de colegi, fie ca a fost vorba de sefi. Fie ca o faceam pe un ton calm, fie pe un ton nervos, in functie de situatie, in functie de conjunctura, totdeauna am preferat adevarul, am preferat propria mea opinie, chiar daca poate uneori nu aveam dreptate 100%.

Multi, foarte multi oameni m-au detestat, m-au urat, dar si mai multi m-au iubit, chiar daca poate nu au strigat-o in gura mare. M-au apreciat cu adevarat, pentru felul meu sincer, deschis si onest fata de ei. Unii, inca ma cauta, unii, inca imi simt lipsa, unii, inca ma urasc, insa si pe unii si pe altii ii iubesc la fel de mult. De la fiecare dintre ei am invatat lucruri, de la fiecare dintre ei, am primit lectiile pe care le meritam in acele momente. Si pe unii si pe altii ii rog din suflet, daca i-am pus in suferinta sa ma ierte, daca i-am ajutat vreodata, sa o faca si ei la randul lor, cu altii, sa daruiasca si ei dragostea lor altora.

Doar asa ne vom molipsi toti de bunatate, de intlepciune, de fapte bune… Am refuzat sa ma slutesc punandu-mi masti, care sa ma prezinte intr-un mod in care nu m-as fi regasit…niciodata. De aceea nici nu recomand cuiva sa o faca. Cei care vor primi sinceritate, la randul lor vor darui sinceritate, cei care vor primi ajutor…vor darui si ei la randul lor… Asta este viata adevarata!

Va iubesc dragii mei, si mi-as dori ca odata candva, toata lumea sa se simta atat de bine, incat eu sa somez, sa nu mai am pacienti, sa ma apuc de alte lucruri, slava Domnului ca de abilitati nu duc lipsa.

Aceeasi Neluta

lacrimi de dezamagire

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *