A doua zi, m-am dus la Fortele de munca si am asteptat cuminte sa-mi vina randul, sa pot intra la persoana care se ocupa de cei care isi cautau un loc de munca.

Era o doamna, destul de stilata, cochetica, foarte ingrijita si pot spune ca era o femeie frumoasa, intre doua varste, cu un zambet care te ajuta sa-ti depasesti stangaciile si durerile sufletului.

Cand am intrat, am observant ca in biroul dumneaei erau inca vreo 5 persoane la diverse birouri diferite ca forma, culoare sau dimensiune. Parca erau alese dintr-un depozit pe intuneric, nici unul nu semana cu celalalt. Care mai de care mai vechi si mai ponosit, pe care erau stivuite pachete intregi de dosare cu hartii de diverse culori. M-a poftit sa ma asez pe unicul scaun din fata biroului sau, m-a privit o secunda in ochi si m-a intrebat: “Ei care este problema frumoasa domnisoara? Ce vant te aduce pe aici?” I-am povestit ce am patit, unde am lucrat, ce am facut, si totala mea nemultumire, pentru faptul ca fiind cea mai apreciata si iubita din tot colectivul asta, nu i-a impiedicat sa ma dea afara.

A zambit din nou si m-a intrebat ce altceva stiu sa fac. I-am raspuns ca din cauza ca am niste probleme cu parinti si pentru ca avem nevoie de bani am ales varianta sa fac cursurile de dactilo si sa ma angajez. Urma ca in toamna sa dau examen si sa intru la liceul seral. M-a privit din nou cu ochii sai frumosi si usor conturati cu un creion dermatograf, apoi m-a intrebat: “Iti place sa inveti?”, “Da” am raspuns eu inainte sa termine intrebarea. “Imi place, nu am ales sa muncesc pentru ca nu-mi place scoala ci pentru ca am niste probleme acasa”… si am inceput sa plang usor, cu capul aplecat. Cred ca felul in care m-a privit a fost un fel de incurajare care spunea, “hai nu mai plange ca stiu ca esti un copil bun”.

 

A scos din vraful de dosare de pe birou un dosar din carton maro, l-a deschis si a intrebat ca si cand ar fi asteptat ca cineva nevazut sa-i raspunda: Ei, ce avem noi aici? Ce posturi vacante avem?”, a cautat pe cateva pagini informatia de care avea nevoie si m-a intrebat: “ Vrei neaparat ca dactilografa, sau vrei sa muncesti orice altceva?”.

“Eu vreau sa muncesc, nu conteaza ce anume, important este sa nu stau acasa, ca se supara tata, si se cearta cu mama si …nu vreau acest lucru!” am spus eu fara sa respir. Atunci doamna respectiva a intors dosarul catre mine si mi-a aratat un tabel pe care erau trecute cateva nume de intreprinderi care faceau angajari in acel moment. Cap de lista era Intreprinderea Marmura, apoi Intreprinderea Apaca si pe locul trei era trecuta intreprinderea Arta Modei. Am intrebat ce anume urma sa fac la fiecare dintre aceste variante. La Marmura erau cateva posturi de muncitor necalificat, nu am simtit ca pot fi prietena cu marmura, oricat de mult mi place ea ca si roca,ca si material din care se pot face atat de multe lucruri necesare si folositoare omului,  apoi la Apaca angajau femei de serviciu, si nu ca ar fi fost sub demnitatea mea de om sa fac acest lucru, insa nu doream sa ma plafonez, voiam sa imi dau sansa sa evoluez pas cu pas, iar la Arta modei angajau calcatorese. Am stat cateva secunde cu mine insami de vorba si am decis ca este cazul sa ma angajez la Arta Modei. Suna atat de bine in urechile mele Arta Modei, ca deja ma si vedeam o mare croitoreasa la care doamnele se vor ingramadi. I-am comunicat doamnei respective decizia mea, aceasta a parut incantata de alegerea facuta insa m-a intrebat razand: Da tu stii ce este acela un ac cu ata si o foarfeca?” , M-a amuzat intrebarea ei si tot razand i-am comunicat ca de mica imi place sa stau cu mama mea si sa croitoresc, la inceput rochite la papusi, apoi diverse lucruri pentru mine insami, mai simple sau mai complicate dupa cat de mult apucasem sa invat pana in acel moment. Doamna respectiva, a devenit dintr-o data extrem de serioasa si mi-a spus ca este placut impresionata ca o fata la varsta mea are astfel de pasiuni.  Am luat hartia care imi era necesara pentru a ma prezenta la locul de munca si am plecat multumindu-i doamnei respective, care  fusese atat de amabila cu mine. Aceasta, ma privit atent, s-a gandit cateva momente si mi-a spus pe un ton cald de mama: “Scumpa mea, sa nu lasi pe nimeni sa te schimbe, sa nu lasi pe nimeni sa-ti striveasca vreodata frumosul tau suflet. Esti o fata tare buna si muncitoare, iti doresc sa ai mult noroc in toata viata ta. Daca mai ai vreodata nevoie de un loc de munca, te rog sa ma cauti si sigur te voi ajuta”. Am plecat impresioanta placut de spusele, atat de tandre si de calde ale acelei femei, care ma vazuse prima oara in viata ei si ma placea deja atat de mult. Cand am ramas iara fara serviciu am cautat-o insa nu am mai gasit-o, era mutata intr-un alt sector la alt Birou al Fortelor de munca.

 

A doua zi m-am prezentat la Intreprinderea Arta Modei, unde am fost primita la Biroul Personal, de catre o doamna plictisita si blazata care mi-a luat rapartitia de la Fortele de Munca din mana, a studiat-o atent pe toate partile ca si cand  era scrisa si pe muchii, apoi m-a invitat sa iau loc pe unul din cele doua scaune care se aflau in fata biroului sau. A scos mai multe hartii pe care a inceput sa le completeze alene, ca si cand imi spunea din gesturi “da bine fato, acum te-ai gasit sa ma deranjezi?”.

 

Am asteptat cuminte sa termine, privind la dosarele stivuite pe biroul sau care asteptau sa fie finalizate si puse in rafturile din spatele dumneaei, unde, erau asezate ca intr-o arhiva zeci, sute de dosare de diverse culori. 

 

Dupa ce a terminat de scris, a ridicat privirea catre mine plictisita si enervata ca ii dadusem de lucru, mi le-a inmanat si mi-a recomnadat unde sa merg sa-mi fac analizele medicale, si cum sa ma duc la vechiul loc de munca sa-mi fac lichidarea, dupa care cu toate aceste documente sa ma intorc la dansa.

 

Am luat acele hartii, am multumit frumos, am salutat politicos si am plecat sa fac ceea ce mi se recomandase.  Aceste hartii mi-au luat doua zile sa le completez, dupa care m-am intors la doamna plictisita sa le aduc. Dumnezeu in marea lui intelepciune, probabil ca a vrut sa imi faca un dar si s-a intamplat ca aceea doamna sa nu fie la birou in acea zi, lucru care recunosc ca m-a bucurat enorm aducandu-mi aminte cat de plictisita si de blazata fusese atunci cand venisem la dumneaei.

 

Astfel am fost primita de un domn mai in etate, care, cand a vazut ca inca nu am 16 ani impliniti  a avut o usoara ezitare, insa vazand ca am toate actele in regula nu a comentat prea mult ci, a zambit complice, ca si cand dansul ar fi fost unul dintre persoanele care ar fi facut posibila angajarea mea inainte de varsta stipulata de lege.

 

A facut cele necesare angajarii mele, iar dupa ce a terminat, s-a ridicat greoi de pe scaun semn ca il dureau probabil picioarele sau coloana, si m-a invitat sa-l insotesc la noul meu loc de munca.

Am intrat intr-o sectie foarte mare in care erau cel putin 100 de masini de cusut si de sulfilat, iar intr-unul din capetele acelei hale imense unde era un zgomot infernal, se aflau circa 20 de mese de calcat asezate in rand ca si cand erau soldati aliniati pentru instructie.

 

A mers cu mine intr-un colt unde se afla o masa enorma, unde se croiau urmatoarele modele ce urmau sa intre la cusut, sulfilat, calcat, finisat….

 

Acolo doua doamne una mai tanara si una in jurul varstei de 50 de ani, se uitau la niste tipare, cum sa le aseze pe material astfel incat sa fie un consum cat mai mic de material. Domnul Ionescu (asa in chema pe domnul de la Biroul Personal) s-a apropiat de domana mai in varsta si i-a comunicat ca incepand din acea zi eu sunt salariata noua si voi lucra la operatiunea calcat.  Acolo toate persoanele aveau treaba bine stabilita si stiau exact care este operatiunea pe care urmeaza sa o faca in cazul fiecarui model in parte.

 

Nimeni nu deranja pe nimeni, toata lumea lucra, nimeni nu vorbea dacat in pauza de masa cand nu se mai auzeau masinile, in schimb se auzea un murmur destul de ridicat de voci de femei. In toata sectia nu existau decat doi barbati, acestia fiind mecanicii tuturor acelor masini. Veneau si reparau acele masini defecte in cel mai scurt timp, astfel incat sa nu se opreasca productia, astfel incat femeia a carei masina se stricase sa isi poata face planul de productie, pentru ca in caz contrar aceasta era penalizata taindui-se din salariu un procent egal cu produsele neterminate la timp.

 

Munceau aceste femei cu o ravna si o abnegatie iesita din comun,astfel incat sa poata beneficia de banii care se plateau in plus la fiecare produs terminat peste numarul de produse stabilit ca plan de lucru, ca norma. Toate se bucurau la sfarsitul lunii cand, la lichidarea lunii respective primeau cateva sute de lei in plus, ceea ce le dadea posibilitatea sa-si mai realizeze cate un vis neimplinit pana atunci.

 

Doamna mai in varsta m-a invitat la o masa de calcat libera, mi-a spus ce am de facut, mi-a aratat cum anume sa fac acel lucru, apoi m-a dus la vestiar sa-mi arate unde sa ma schimb de hainele de strada si sa ma imbrac cu hainele de protectie, puse la dispozitie de intreprindere.

 

M-a lasat in vestiar sa ma schimb si mi-a comunicat ca ma asteapta in sectie…sa ma apuc de treaba ca si asa am pierdut deja doua ore de lucru si va trebui sa recuperez….

 

M-am schimbat repede, gandindu-ma ce viitor ma asteapta in aceasta sectie, dar mai ales intrebandu-ma daca voi putea tine pasul cu toate colegele mele, care erau mai vechi si deci mult mai experimentate. Mi-am aranjat lucrurile in vestiar, l-am incuiat si am plecat grabita catre sectie. Cu o usoara stangacie m-am asezat la masa mea de calcat, si am inceput sa fac ceea ce mi se recomandase. Deja dupa primele cateva captuseli care erau atunci la calcat, mi-am dat seama ca nu era atat de greu pe cat mi se paruse la inceput, mi-am intrat in ritm si pana la pauza de masa deja imi facusem planul pe ziua respectiva. Doamna in varsta, doamna Elena (asa o chema) a ramas placut impresionata ca am reusit  aceasta parformanta fara sa ard nici o astfel de captuseala,  dar mai ales ca le calcasem impecabil…ceea ce insemna ca nu era prima oara cand puneam mana pe un fier de calcat.

 

A venit la mine si m-a felicitat in fata tuturor colegelor mele, spunandu-mi parca profetic ca daca o tin tot asa am toate sansele sa ajung in locul doamnei directoare, care la vremea dansei fusese la fel de motivata si la fel de indemanateca ca si mine. Am rosit usor dar am incercat sa nu par prea afectata de spusele dansei…

 

 Dupa pauza de masa mi-am continuat treaba cu si mai mare motivatie, nu doream ca acele laude sa nu fie acoperite de faptele mele, nu doream sa se spuna ca am facut pe nebuna si imediat ce am primit aceste laude…gata m-am lenevit. Stiam ce inseamna munca, stiam valoarea banului muncit, si ii multumeam lui Dumnezeu ca am un loc de munca unde cu ajutorul Lui voi putea evolua mult la locul meu de munca.

 

La sfarsitul programului aveam deja 20 bucati in plus fata de norma de timp alocata fiecarei captuseli, iar doamna Elena a venit din nou si m-a felicitat incantata ca in sfarsit nu este nevoita sa stea sa ma tot scoleasca, asa cum probabil ca facuse cu multe alte colege inaintea mea.

 

Zilele treceau una dupa alta, iar eu din ce in ce lucram si mai repede si mai bine, si nu trecea zi de la Dumnezeu sa nu sparg norma, de ajunsesera colegele sa ma roage sa o las mai moale ca le schimba norma de lucru din cauza mea. Intr-un fel imi era mila de ele ca nu pot tine  pasul cu mine, insa la sfarsitul lunii cand primeam destul de multi bani in plus parca mila mea pentru ele, se transforma in bucurie pentru mine si continuam sa lucrez la fel de repede si la fel de bine.

 

Dupa doua saptamani sefa mea, doamna Elena a venit la masa mea de calcat si m-a intrebat daca stiu sa lucrez la masina de cusut. La raspunsul meu pozitiv aceasta a zambit si m-a anuntat ca se astepta la un asa raspuns, in consecinta a decis sa-mi propuna sa ma mut pe o masina de sulfilat, bineinteles daca voi fi de acord. Si cum nu voiam sa ies la pensie de la masa de calcat am acceptat imediat.

 

 Acum stau si ma gandesc cat de norocoasa am fost, sa am o mama care lucra croitorie, crosetat si tricotat, zugravea, suda, turna betoane, gatea impecabil si pregatea niste preparate pentru iarna de impresiona pe toata lumea care le gusta, care facea tot ceea ce ar putea face o femeie si un barbat la un loc, intr-o casa. Toate aceste lucruri si multe altele le-am facut si eu de-a lungul vietii mele din belsug in toata viata mea…si tare bine mi-au prins.

 

Dupa aceasta discutie, am mers cu sefa mea la masina de sulfilat pe care mi-a da-to in primire si incepand din acel moment, am pornit ascensiunea spre culmile gloriei salariale (daca imi pot permite o exprimare personala). Nimic nu mi se mai putea interpune, totul era minunat, eram in mediul meu, si aici nu puteam sa fiu decat o castigatoare.

 

Si astfel in cele 3 luni si jumatate cat am lucrat in aceasta intreprindere…drumul meu a urcat intr-un  ritm ametitor. Din doua in doua saptamani ma mutau la operatiuni si ma elaborate si mai grele, insa nimic nu imi putea sta in cale. Si astfel in acest timp, am trecut rapid asa cum v-am spus de la calcat la masina de sulfilat, apoi la cea de cusut, apoi ajutor la masa de croit, apoi croiam eu insotita de o colega, iar cea mai inalta treapta atinsa in aceste trei luni si jumatate a fost sa ajung la Controlul Tehnic de Calitate (CTC) ceea ce in acea sectie era cea mai de sus treapta pe care puteai atinge.

 

Ce concluzii am tras eu din acest nou loc de munca:

–         Invata tot ce poti invata, nu alege aleator ce vrei sa inveti, totul iti va fi de folos in viata.

–         Invata, deoarece niciodata nu stii in ce conjunctura acea informatie sau acea abilitate te va ajuta sa depasesti un moment greu din viata ta!

–         Sa tii un ac in mana, sau tii o foarfeca, sa faci astfel de lucruri la indemana oricarui om, fie barbat sau femeie, sunt absolut necesare, pentru momentele in care poate nu ai posibilitatea sa fii ajutat si sa te poti ajuta singur.

–          

 

In toata aceasta perioada ma pregateam si am si sustinut examenul de admitere la liceul seral, deoarece imi doream foarte mult sa nu raman doar cu o pregatire de 8 clase. Este adevarat ca situatia mea familiala si financiara nu m-ar fi ajutat sa fac acest lucru la un liceu de zi, insa si aceasta era una din variantele posibile si…am actionat in consecinta.

 

Si astfel la inceputul lunii septembrie am mers la Biroul Personal sa fac o cerere prin care solicitam eliberarea unei adeverinte care sa mentioneze ca sunt…salariata, aceasta fiindu-mi extrem de necesara pentru a ma inscrie la Liceul la care sustinusem examenul si fusesem admisa.

 

Problema a aparut atunci cand adeverinta mea a ajuns la Doamna Directoare la semnat, aceasta a refuzat motivand ca nu imi poate da aceasta adeverinta deoarece eu lucrand in doua schimburi, nu puteam fi pontata in ambele schimburi si deci… Am  intrat in audienta la dansa si i-am explicat ca imi este absolut necesara acea adeverinta. Insa in afara faptului ca m-a laudat si mi-a recomandat sa o tin tot asa ca sunt o fata de exceptie, nu am reusit sa o conving.

 

A doua zi am mers din nou in audienta si de data aceasta am fost cat se poate de categorica, si am anuntat-o ca daca nu-mi da acea adeverinta absolut necesara eu imi voi da demisia. Si iar m-a laudat, si iar a insistat sa lucrez la fel de bine deoarece am toate sansele sa avansez, insa a spus ca nu are forme legale sa ma plateasca la cele doua ture si ca ii pare rau dar mai bine renunt la scoala si  ma tin de serviciu. Argumentul meu ca fara scoala nu voi reusi sa avansez prea mult a lasat-o rece, dandu-se exemplu pe dansa care avea doar liceul si uite este directoare, insa a uitat sa precizeze ca era membra de partid iar in acea perioada acest lucru inlocuia orice alta scoala ai fi avut.

 

Am anuntat-o ca eu de a doua zi imi dau demisia deoarece  va trebui sa-mi gasesc un alt loc de munca pentru a primi acea adeverinta pentru inscriere. Dansa m-a amenintat ca nu-mi semneaza demisia ca nu-si lasa oamenii buni sa plece, insa eu ferma pe dorinta de a merge la scoala am anuntat-o ca voi lipsi atat cat va fi nevoie incat sa fiu data afara pentru absente nemotivate.

 

Dupa doua zile de lipsa de la locul de munca m-am trezit acasa cu seful biroului personal si cu sefa mea doamna Elena. Am ramas inmarmurita si eu dar si mama mea care nu intelegea ce se intampla. Acestia au rugat-o sa ma convinga sa vin la serviciu deoarece  doamna directoare a spus ca se mai gandeste si o rugau pe mama mea sa ma convinga ca este pacat sa plec dintr-un loc unde ma pricep atat de bine la toate operatiunile…. Si iata-ma imbracata si plecand cu acestia la schimbul 2, la locul meu de munca. Imediat ce am ajuns in intreprindere m-am schimbat, si m-am dus iar in audienta la doamna directoare.

 

Fara sa astept iar laudele dansei, si fara alte comentarii am anuntat-o ca daca la ora 18,00 la pauza de masa nu am adeverinta facuta, voi pleca si nu ma voi mai intoarce decat cand voi fi anuntata sa vin sa-mi iau cartea de munca. Am multumit frumos fara a astepta nici confirmarea si nici infirmarea dansei si m-am dus in sectie si m-am apucat de treaba.

 

Cand a sunat de pauza de masa, m-am dus glont la biroul doamnei directoare, si am intrebat daca doamna mai este. Nu aceasta nu mai era insa lasase vorba ca sa vin a doua zi la serviciu sa mai discutam si vom vedea…insa adeverinta nu o lasase. M-am imbracat imediat si am inchis in urma mea o usa. O alta usa, care inchizandu-se imi dadea posibilitatea sa deschid altele mult mai primitoare poate, mult mai pline de mister dar si de realizari.

 

Povestea usii inchise in spatele meu m-a urmarit toata viata mea…mereu am avut de inchis o usa, mereu a fost necesar sa o fac, in toate relatiile si actiunile vietii mele. Totdeuna cand am simtit ca locul meu nu mai este intr-o anume situatie, locatie, sau relatie am avut grija sa inchid o usa in spatele meu. Dar mai ales am avut grija ca aceea usa sa nu o mai deschid…vreodata, deoarece stiti cum se spune…”supa reincalzita nu mai este la fel de buna ca cea proaspata”. Iar eu care de mica am fost un fin observator a tot ce se intampla in jurul meu…am avut grija sa pun in aplicare aceasta vorba plina de intelepciune.

 

Si acum stau si ma gandesc, oare faptul ca am ales totusi sa plec in plina glorie, o fi fost un lucru bun?? Inca nu am reusit sa gasesc un raspuns la aceasta intrebare… inca mai am momente in care ma gandesc ca poate, cine stie parcursul vietii mele ar fi fost altul daca…

 

Ce am retinut din toata aceasta experienta:

–         Atunci cand constati ca locul tau nu mai este intr-un  anume loc, ca acel loc numai reprezinta pentru tine ceea ce ti-ai dorit, cand sufletul tau nu mai vibreaza la acea situatie, persoana sau locatie, draga prietene…inchide usa din spatele tau, si porneste cu incredere spre viitor, spre o alta usa care abia te asteapta sa ti se dezvaluie, care abia te asteapta sa te primeasca si sa-ti ofere bucurii nebanuite, situatii speciale si oameni deosebiti.

 

 

In zilele care au urmat am tot incercat sa-mi gasesc un nou loc de munca insa fara nici un success. Eram atat de trista, eram atat de abatuta gandindu-ma la munca pe care o depusesem sa invat pentru a sustine examenul, la examenul in sine care trebuie sa recunoasc ca nu fusese deloc usor, la faptul ca voi pierde un an de scoala…

 

Eram distrusa sufleteste, eram sfasiata de durerea ca nu voi putea sa merg la liceu fara acea adeverinta, investisem munca sa pot sustine acel examen, nu intrasem nici pe pile si nici pe dosar cum se intra acum. Muncisem de cu un an inainte si acum visul meu se naruia.

Nu puteam accepta ca am irosit atata munca si atatea zile in care puteam sa fac orice altceva, iar eu alesesem ca vreau si ca trebuie sa invat. Iar acum….acum ce se va  intampla…pierdeam totul pentru o afurisita de hartie pe care nu o aveam?

 

Dar Dumnezeu Bunutul, care totdeauna a stat cu mana pe crestetul meu, la modul cel mai concret posibil, nu m-a lasat si am primit ajutorul exact de la persoana de la care nici nu mi-ar fi trecut prin cap ca ma va ajuta: de la tatal meu. Nu stiu cum a facut, nu stiu cum a procedat insa cu o zi inainte de terminarea inscrierilor tatal meu mi-a adus adeverinta cu pricina prin care se confirma ca sunt salariata la SVIAM (adica eram colega cu tatal meu) in functia….., stampila, semnatura…tot. Parca il vad si acum cum in acea zi a venit fara sa fi gustat vreun pic de alcool, si vesel nevoie mare ca fata lui a luat examenul de intrare in liceu mi-a dat adeverinta zicandu-mi: “ Ai grija ce faci si cum faci, dar sa nu ma faci de rusine, ca la mine in curte nu mai ai ce cauta! S-a inteles?”.

 

Am luat adeverinta din mana tatalui meu cu o teama cu o sfiala de care si acum imi aduc amintecu nostalgie,  am privit spre dansul, ochii mi s-au impaienjenit de lacrimi, i-am sarit de gat si l-am imbratisat, cum nu o facusem niciodata pana atunci (de frica pentru ca era un tip tiranic, despotic as putea spune, de care imi era mereu frica – va voi povesti odata ce fel de om era tatal meu si ce lucruri am invatat din relatia mea cu el) si printre lacrimi i-am multumit din suflet pentru ajutorul pe care nu credeam ca-l voi primi vreodata.

 

Ce lectie am primit atunci? Greu de spus! Insa sufletul imi spune ca:

–         Niciodata sa nu faci tu scenariu, in legatura cu cei din jurul tau, pentru ca pana si cel mai despotic om are in el o frantura de Dumnezeu, si nu stii cand acesta se manifesta, ajutandu-te!

 

Din toata aceasta noua poveste a vietii mele am invatat urmatoarele:

 

 

–         Noteaza-ti intr-un carnetel experientele vietii tale si modul in care ai solutionat problema, pe scurt…niciodata nu ai de unde sa stii cat de necesara iti va fi acea informatie si cat de mult te va ajuta in viitor.

 

 

–         Nu este necesar sa tii un jurnal zilnic, deoarece sigur nu vei avea timpul necesar sa-l completezi,  mai ales ca multe zile este posibil sa semene atat de mult una cu alta. Insa evenimente, experiente, trairi ale sufletului tau…caractere de oameni, acestea trebuiesc notate, trebuiesc retinute.

 

 

Eu una ii multumesc de fiecare data Bunului Dumnezeu ca mi-a dat sansa sa pot invata atat de multe lucruri de la mama mea si de la tatal meu, lucruri care s-au dovedit atat de necesare pe parcursul vietii mele. Am iesit din atat de multe situatii datorita informatiilor si abilitatilor mele care mi-au fost de folos si m-au ajutat sa razbesc in viata.

Dupa inceperea scolii am reinceput cautarile pentru un nou loc de munca…..insa aceasta este o alta poveste pe care o voi povesti in urmatorul articol…referitor la viata mea asa cum a fost ea cu bunele si relele ei…

 

Va urma…..