Acest Articol l-am scris la mai putin de o luna din momentul operatiei mele pe cord deschis….astazi l-am recitit si am ajuns la concluzia ca voi cititorii mei, trebuie sa stiti ca aceasta Neluta, aceasta femeie puternica de astazi a trecut prin aceste incercari, si multe altele…care m-au facut sa ma calesc si in final sa stralucesc…sa devin acea bijuterie…care straluceste la gatul unei femei frumoase…
Vreau sa stiti ca nu am fost intotdeauna asa, si inca mai am multe de corectat, vreau sa stiti ca fiecare dintre voi puteti sa deveniti – daca vreti – o bijuterie superba care sa straluceasca in lumina reflectoarelor vietii. Trebuie sa vreti! Trebuie sa va doriti! Dar mai ales sa nu abandonati nici o clipa CREDINTA si SPERANTA ca la sfarsitul acestui foc sfasietor care este DUREREA va asteapta bucuria implinirii, a desavarsirii voastre ca oameni….
Dragilor nu va imbat cu apa chioara…Doamne Fereste… insa vreau sa stiti ca tot inceputul are un sfarsit…fie ca este vorba de un lucru bun sau rau, de bucurie sau de tristete, de iubire sau de ura…totul dar absolut totul are un sfarsit, totul are un rost, totul ne este dat sprea a fi implinit…iar dupa aceasta experienta sa mai castigam un razboi cu noi insine…si sa devenim mult, mult mai frumosi, mult mai luminosi, mult mai intelepti…si astfel sa putem sa fim sprijin si celor care poate ca inca nu au inteles sensul acestor lucruri.
Va doresc din suflet sa aveti lectii cat mai usoare, care sa va ajute sa ajungeti acolo unde va doriti…insa din suflet va rog nu abandonati, nu abdicati de la lupta cu voi insiva si cu viata, dar mai ales nu alegeti absolut niciodata calea abandonului, calea lasitatii, calea fugii din fata vietii, nu aceea este solutia… si nu asa veti rezolva problemele vietii voastre.
Asa cum am mentionat si in articolul anterior despre RABDARE si CREDINTA…acum sunt foarte bine…si puteti sa observati in toate postarile mele de pe pagina mea de Fb. ca ma simt excelent…si incerc din toata fiinta sa fiu farul luminos spre care se indreapta cei care poate inca nu vad, nu simt, sau nu stiu cum sa se descurce in lupta lor cu viata…
Eu sunt aici cu toata dragostea sa va ajut, sa va indrum…si sa va sprijin sau sa va ridic daca a-ti cazut…si impreuna…sa mergem bucurosi pe calea CREDINTEI SI SPERANTEI ca totul este minunat in viata noastra, chiar daca uneori ne speriem de experientele pe care trebuie sa le traim….
Durere si iar durere……
16 august 2011 la 07:05
DUREREA…… Durerea in toate formele ei….. Oare a avut cineva curiozitatea sa-si imagineze vreodata cum ar fi viata lui plina pana la refuz de Durere???
Si-a imaginat vreodata cineva cum este sa te doara permanent 25 din 24 de ore/zi in fiecare zi???? Stiti ce va rog….. daca voi imi acordati o minima incredere in ceea ce spun credeti-ma nici nu va apucati sa va imaginati cum este…. Nu nici macar atat…. Este o experienta pe care nu o doresc absolut nimanui, prieten sau dusman, cunoscut sa necunoscut…. Pur si simplu nu doresc sa experimenteze nimeni aceasta stare…
STAREA DURERII PURE. Sa nu poti face absolut nimic fara sa nu fii insotit de durere, sa nu respiri fara sa te doara, sa nu te misti cat de putin fara sa nu intepenesti de durere, sa nu incerci sa stranuti sau sa tusesti, sa nu mananci sau sa bei ceva si Ea (durerea) sa nu fie acolo, sa incerci sa dormi iar durerea sa nu fie acolo cuibarita in tine in toate structurile tale. La un moment dat nici nu mai poti localiza ce te doare. Oare doare fizicul, psihicul sau sufletul??? Devii confuz, devii nelinistit la gandul ca nu se va mai termina poate niciodata. Doare operatia in sine (sternul acela taiat in doua), inima in care s-a umblat si s-a facut reparatia care era necesara, plamanii si toate zonele adiacente lor, locurile pe unde au trecut cele 3 drene….
Apoi vin intr-o ordine aleatorie, umerii, omoplatii, coloana vertebrala, cervicala si toracica, toti muschii mari sau mici din toata zona cuprinsa intre gat si abdomen… Totul este durere. Durere atroce, durere temperata de unele calmante dar care nu dispare nici o secunda ci doar se atenueaza in anumite momente…
Stau si ma gandesc la cel sau cea care a spus pentru prima oara: „Sa nu-i de Dumnezeu omului cat poate sa duca”…. Oare acea persoana cata durere o fi suportat????
Cine ma cunoaste stie cata incredere am eu in Bunul Dumnezeu, cat de mult sunt atrasa de spiritualitate in sine, cat de mult ma straduiesc sa inteleg si sa-i ajut si pe altii sa o faca… Dar acum sunt atat de dezorientata de toata aceasta durere incat stau si ma gandesc oare imi va mai lua Dumnezeu aceasta povara??? Si daca da cand se va intampla acest lucru??? Toata noaptea m-am foit de durere, nu mi-am gasit locul, nu mi-am gasit linistea… Sunt obosita, nedormita si bulversata ca in loc sa ma odihnesc sa ma refac mai repede eu stau pe marginea patului si ma gandesc la vrute si nevrute, ma mut la calculator pentru a-mi schimba pozitia si a incerca sa-mi directionez aceasta durere prin alte sfere.. Ce credeti ca reusesc??? Doamne Fereste nici vorba…
M-am gandit prin cate transformari trece o pepita de aur pana cand ajunge o superba bijuterie afisata la o petrecere de catre o femeie frumoasa… Cat foc, cate lovituri primeste pana cand este pregatita spre a fi modelata… Poate ca orice pe lumea aceasta atunci cand vrea sa straluceasa trebuie sa treaca prin niste stari genul acesta… Si ma gandesc ca numai suferinta poate sa scoata la iveala frumusetea, puritatea, sublimul ….
Poate ca undeva Dumnezeu ma considera si pe mine o pepita inca neslefuita care are nevoie de o doza de suferinta pentru a incepe sa stralucesc… Poate ca fiecare dintre noi avem nevoie de diverse experiente pentru ca sa scoatem la suprafata divinitatea din noi…
Iar Divinitatea ce este??? IUBIRE PURA neconditionata, oferita tuturor din belsug fara restrictii fara bariere fara granite… Poate ca nu am oferit suficient din prea plinul sufletului meu iar acum a venit momentul sa o fac neconditionat, sa ma slefuiesc astfel incat sa-l manifest pe EL 100%. Sa nu ma mai supar pe cei care se straduiesc sa ma necajeasca, sa-i iubesc pe toti cei care ma urasc din toti porii lor deoarece si ei sunt farama de Dumnezeu… Nu de alta dar este foarte usor sa-ti iubesti familia, prietenii, cunoscutii… dar cum ramane cu ceilalti???
Adevarata valoare o dam cand reusim sa-l iubim pe cel care ne uraste, ne umileste si ne supara permanent… Spun multor prieteni de-ai mei cand ii supara cineva: „Iubeste-l pe cel care te necajeste, iubeste-l pe cel care te uraste cel mai rau si vei vedea ce se intampla”… Poate ca eu nu am reusit 100% acest lucru si poate a venit vremea sa o fac si pana la a deveni ceea ce trebuie, va trebui sa trec prin Furcile Caudine, sa trec prin Focul purificator al Durerilor… sa trec Marele Desert al Rabdarii si Intelepciunii…. al Credintei, Smereniei si Dragostei fata de aproapele meu….
Poate astfel voi deveni o alta Neluta mai puternica, mai inteleapta, mai rabdatoare, mai intelegatoare….
Sunt foarte obosita, sunt foarte confuza dar nu cred ca sunt prea departe de adevar….
Va doresc sa aveti o zi buna fara nici un fel de dureri sau griji…. Cu drag Neluta
