m.i.b

Mereu… sufletul meu a avut capacitatea de a se autodiviza si de a se darui neconditionat celor din jur. Si astfel  pe masura ce a tot facut acest lucru, a devenit mai puternic si dornic de a darui iubire, speranta, compasiune, mila si dragoste neconditionata semenilor mei.

 

Povestea mea a inceput inca de la nastere cand in ciuda faptului ca veneam in pantecele unei mame care nu si-a dorit niciodata copii, si in bratele unui tata alcoolic care ma dorea si ma iubea inainte sa ma fi vazut, am avut puterea si hotararea ca incepand inca de acolo din pantecele mamei sa ma ambitionez sa vin in familia lor, sa-i iert, sa ii accept si sa ii iubesc neconditionat, pana Dumnezeu mi i-a luat pe rand unul cate unul la diferenta de 21 de ani, tata plecand in 1988, iar mama in 2009.

 

Plecarea lor m-a intristat si m-a indurerat foarte mult..  Imi aduc aminte ca daca la tata am simtit plecarea lui mai mult ca o eliberare de toate problemele si stresul continuu in care ne-a tinut o viata intreaga prin atitudinea lui despotica, atunci cand mama mea a plecat am simtit ca ceva in mine s-a rupt definitiv, ca radacinile mele nu mai exista, ca legatura mea cu trecutul s-a rupt definitiv.

 

Mi-a luat mult timp pana sa reusesc sa-mi reconstruiesc radacini adanci si puternice care sa ma sustina in continuare.

 

Insa lupta mea constienta si concreta pentru a face ceea ce sufletul meu isi dorea a inceput in adevaratul sens abia in 1996. Atunci cand, un om cu suflet mare, un om care a vazut dincolo de aspectul meu fizic, a intrezarit scanteia divina a sufletului meu si s-a decis ca este cazul sa nu mai stea ascunsa in interiorul meu, ci sa fie scoasa la lumina, slefuita precum un diamant si pusa in valoare.

 

Si astfel am ajuns la inceputul lunii octombrie a acelui an la cel mai interesant si special  curs pe care il accesasem pana atunci in viata mea, cursurile de Radiestezie Inforenergetica.

 

Cu smerenie si cu teama am intrat in sala de curs, acolo unde asemeni mie erau multi oameni veniti sa se intalneasca cu sufletul lor, cu scanteia Divina dinauntrul lor. Astfel am invatat ca nu intamplator eram acolo, ca nu intamplator sufletul meu are aceasta capacitate speciala de a se autodarui. Acolo am invatat ca oamenii fiind fiinte rationale, au capacitatea de a se autodarui. Acolo am invatat ca oricat de mult vei darui din sufletul tau, acesta nu va secatui niciodata ci se va autoregenera si creste continuu astfel incat sa faci din ce in ce mai multe astfel de daruri de iubire neconditionata.

 

Anii au trecut si acum doi ani in urma unei operatii pe inima, am cautat acolo in interiorul meu si m-am intrebat: “Ok, de acum iti va fi putin mai greu sa alergi dintr-un capat in altul al Bucurestiului sau al tarii pentru a fi langa semenii tai si a-i ajuta cum stii tu mai bine, deci ce ai de facut de acum inainte, astfel incat sa-ti realizezi misiunea pe acest pamant?”

 

Si am inceput sa-mi chestionez fiica cam cum se fac lucrurile pe calculator astfel incat mesajul meu sa fie auzit si de alti oameni, carora sa le fie de folos.

 

Si pentru ca eram inca in covalescenta, am facut un cont de Facebook pe numele meu Staicut Neluta, unde am inceput sa citesc si sa fac comentarii la postarile altor oameni, iar din cand in cand cand gaseam cate o informatie interesanta, necesara si benefica semenilor mei si o postam alaturi de cateva sfaturi personale.

 

Si pentru ca sunt o persoana extrem de activa si indemanatica m-am apucat sa fac handmade-uri, sa crosetez si sa tricotez, ba mi-am readus in prim plan o pasiune din copilarie, aceea de a picta si de a face fotografie.

 

In acest nou context mi-am facut un al doilea cont pe Facebook de data aceasta cu un nume predestinat parca: Franturi de suflet.

 

Toata familia a participat la pregatirea tehnica a noilor mele pasiuni, am primit in dar un laptop, un sevalet, pensule si acrilice, ba mi-am autodaruit un aparat de fotografiat performant si tot ceea ce imi era necesar pentru a-mi atinge scopurile propuse.

 

Zilele treceau plate fara evenimente speciale, fara stress sau suparari, cu mine in lumea mea de basm si cu dorinta expresa de a gasi solutia miraculoasa de a ajuta oamenii care totdeauna au ramas prioritatea numarul unu a sufletului meu.

 

Si intr-o zi de la inceputul acestui an, am gasit o postare in care se facea referire la cursurile MIB, am citit am deschis prezentarea respectiva si…, astfel pentru prima oara am facut cunoastinta cu Daniel si Gratian. Recunosc si sper ca nici unul dintre ei sa nu se supere pe mine daca le voi spune care a fost prima reactie cand i-am vazut: “Wow, dar ce mai este si cu mafiotii astia imbracati in negru?” si am inchis poastarea fara nici cea mai mica remuscare vazandu-mi de treburile mele din acea zi.

 

Cred ca mi-am adus aminte de postarea respectiva inca odata sau de doua ori cu aceeasi reactie spontana in minte si in suflet.

 

Insa, pe la inceputul lui mai fiind tot in fata laptopului, am vazut iar o postare care de data aceasta nu stiu si nici nu pot explica de ce dar abia am asteptat sa se deschida sa pot viziona filmuletul. A fost o stare sufletesca extrem de bine cunoscuta  mie data de sufletul meu care a avut o anume vibratie, care a vrut sa-mi spuna ceva, iar eu ca de fiecare data cand imi vorbeste, il ascult si fac exact acel lucru stiind ca el este prietenul meu cel mai bun si nu ma minte niciodata.

 

Filmuletul a inceput si : “Wow iata-i pe mafiotii mei, buna baieti, ce-i cu voi ma urmariti, nu vedeti ca nu-s de nasul vostru, eu o tanara speranta in devenire….ce v-a venit?” Insa de aceasta data am vizionat filmuletul pana la sfarsit, ba l-am mai pornit odata, si inca odata…si am zis :”Bai… sa stii ca mafiotii astia sunt raspunsul la intrebarile mele!”.

 

Si astfel ca am luat masurile necesare ca la momentul respectiv sa fiu  inscrisa in noua grupa ce urma sa inceapa la sfarsitul lunii sau inceputul lunii iunie. A inceput pe 3 iunie. Si astazi stau si ma gandesc cum stateam si asteptam informatii despre inceperea cursului, cum ma implicam in rubrica Q&A a programului MIB cum ma bagam si eu in seama cu colegii mei, si cum incercam sa ii fac sa inteleaga ca: “ Hei sunt si eu pe aici, ma vedeti, sunt aici ascunsa dupa multitudinea sentimentelor mele de dragoste neconditionata, de compasiune, de mila, de onestitate si sinceritate dezarmanta, de iubire infinita fata de toata creatia Divina?” , si iar ii mai intrebam “Hei m-ati vazut?” si astfel a venit ziua mult asteptata, ziua care imi promitea realizarea viselor, dorintelor si aspiratiilor mele cele mai intime, cele mai sincere si autentice.

 

Si pentru ca sunt o “scolarita foarte silitoare”, mi-am facut un caietel de teme, mi-am luat notite, am fost atenta la tot ce se spunea si la tot ce ne era explicat cu atata darnicie de catre Daniel si Gratian, imi faceam temele cu cea mai mare constiinciozitate si seriozitate, ca parca de aceste teme depindea viata mea. Insa acesta este adevarul: “Da, de ceea ce voi face de acum inainte, pas cu pas va depinde viata mea asa cum mi-o doresc eu, asa cum o vad eu cu ochii mintii mele, de ani de zile, sperand sa fiu de folos la cat mai multi oameni de pe acest pamant.”

 

Chiar de la primul curs am strigat la modul cel mai concret:

 

“Inainte Neluta, de acum viitorul este al tau, vei urca Everestul sufletului tau, vei face ceea ce stii tu cel mai bine, dar nu asa oricum ci cu cunoastere, cu dedicare si cu instructiuni precise. Stiu ca poti draga mea, arata ca se poate la orice varsta! Chiar daca tu esti cea mai tanara de pe toata platforma fii tu felinarul de pe Tarmul Sperantei si ia-ti de mana toti colegii si mergeti inainte fara sa dati nici un pas inapoi!

 

Hai ai incredere in  prietenul tau cel mai bun care nu te-a tradat niciodata, si nu o va face nici acum! Te iubesc draga mea scolarita si abia atept sa te vad in varful cel mai inalt al Everestului tau!”

 

Si astfel cu pasi mici dar siguri, am continuat si continui viata mea de scolarita. Nu am avut nici o teama, nu am avut nici o retinere, nu am avut nici un moment in care sa spun gata nu mai pot. Am transformat noptile in zile, am dedicat fiecare minut al vietii mele, realizarilor care ma asteapta cu atata bucurie, sa ma felicite cand voi ajunge acolo sus, sus de tot, pe piscul cel mai inalt al Everestului meu sufletesc.

 

Cand nu am inteles ceva, am intrebat, cand m-a framantat ceva am cerut ajutor, cand m-am impotmolit am cerut celui de langa mine, lui Gratian sau Daniel sa mute in locul meu scaunul care ma impiedica sa merg mai departe.

 

Si asa pas cu pas merg inainte, nu vreau sa ma opresc, nu am dreptul sa ma opresc, am obligatia morala, fata de mine si fata de toti aceia care m-au luat drept model sa nu abdic, sa nu fug din fata vietii. Mereu am fost o luptatoare si tot mereu castigatoare, mereu am cazut, m-am julit, m-am lovit, m-am ranit dar am mers mai departe dupa ce mi-am bandajat ranile cu toate sentimentele mele care sunt cel mai bun medicament si mi se potrivesc cel mai bine.

 

Am fost iubita si am iubit, am fost urata, detestata si blamata, insa eu am preferat aceleasi sentimente care ma caracterizeaza cel mai bine, pe care le-am ambalat in caseta Iertarii neconditionate. I-am lasat pe toti sa simta asa cum vor si mi-am vazut de drum, mi-am ajutat prietenii, cunosctutii dar mai ales dusmanii recunoscuti, pentru ca eu traiesc dupa principiul ca: “Razbunarea cea mai dreapta, este cand dusmanul tau isi da seama ca tu esti bun si el e rau”.

 

Si spre bucuria mea sincera a functionat perfect, spun acest lucru prin prisma experientei mele personale care mi-a demonstrat ca iertand, iubind si ajutand pe cei care te urasc ii ajuti sa devina mai buni, mai onesti, mai cinstiti cu ei insisi dar si cu cei din jurul lor, si in final iti devin cei mai sinceri prieteni.

 

Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat aceasta intelepciune de viata, care m-a ghidat si care m-a ajutat in evolutia mea personala.

 

Sunt fericita ca la mine s-a folosit un alt fel de “aluat”, un alt fel de “drojdie” si toate ingredientele au fost bine alese si intrepatrunse astfel incat sa devin ceea ce sunt astazi.

 

Si mai ales, imi multumesc mie insami ca am avut disponibilitatea de a ma asculta si de a face tot ceea ce a depins de mine pentru ca “talantul” primit in dar sa-l inmultesc, astfel incat sa pot darui din surplusul castigat si semenilor mei.

 

Am vazut pe platforma colegi ingrijorati ca nu stiu sa faca pasul urmator, ca nu il pot face din anumite blocaje, si imi vine sa ma duc asa pe reteaua de internet sa ma asez in fata lor si sa le explic ca viata este minunata, este fabuloasa, si este super ok, sa o traim frumos, ca intr-o permanenta sarbatoare, insa pentru toate acestea trebuie sa facem si noi ceva.

 

Trebuie sa muncim serios, sa renuntam la lucruri mai putin importante, sa aruncam balastrul gandurilor noastre negative undeva departe, departe astfel incat sa nu mai avem acces la ele si sa mergem sa ne intalnim cu viata cu zambetul pe buze, cu inima deschisa dar mai ales sincera.

 

Sa nu ni se para o corvoada faptul ca trebuie sa facem anumite lucruri, sa le facem lejer, cu calm, relaxati si cu multa daruire. Iar eu la toate acestea mai adaug un ingredient magic care ma ajuta totodeauna: “Ma rog sincer si deschis, vorbesc la modul cel mai deschis cu Dumnezeu si-i spun ce ma framanta, si-i cer ajutorul, si stiti care este magia – chiar sunt ascultata si ajutata neconditionat”.

 

Nu voi incerca sa convertesc pe nimeni in nici un fel la credinta, nu-i voi vorbi despre necesitatea unei relatii stranse cu Dumnezeu, ci pur si simplu in voi spune asa:

“Hei tu de colo care ai uitat sa te mai rogi de atat de mult timp, si tu, si tu, care a-i uitat ca fara EL nimic nu se misca in tot Universul, de ce nu faci efortul ca in linistea  si confortul camerei tale sa ai un dialog deschis cu El? Nu va sti nimeni. Decat tu si EL,  si apoi va aparea magia, si vei simti cum viata ta va lua alta turnura, cum lucrurile se transforma, cum tu te transformi, cum se va intampla ca dintr-o data sa ai mai mult timp pentru tine si pentru pasiunile tale, cum vei gasi un alt mod de ierarhizare a lucrurilor importante pentru tine in acest moment.

 

 

Stii dragul meu prieten, cand eram la cursurile de Inforenergetica lectorul nostru avea o vorba care mi s-a daltuit in suflet, pe care ne-o spunea ori de cate ori vedea neincrederea in ochii nostrii : “Pe facutelea”. Si sa fiti voi sanatosi de cate ori am facut, am facut totul sa-i demonstrez contrariu, deoarece cu toate ca sunt structurata ca o persona boema si  visatoare, asta nu inseamna ca nu sunt si o tipa extrem de riguroasa, de organizata, de atenta la tot ce se intampla in jurul meu.

 

Ca tocmai am scris undeva pe platforma ca daca cineva ar fi vrut sa faca o magie si ar fi amestecat pe Daniel si Gratian cu toate ale lor, apoi eu eram sigur rezultatul experientei respective. Sunt cumulul celor doi fara sa fac nici cel mai mic efort. SUNT si atat.

Si mai am un secret pe care il impartasesc fara retinere:

 

“bucura-te” fa totul, ca si cand acela este cel mai important si frumos lucru care ti se intampla, fa totul cu bucuria ca ai mai realizat ceva bun pentru tine. Se poate sa nu-ti iasa din prima. Ei si ce! Nu asta este important! Nu totdeauna este important unde ajungem, importanta este calatoria, bucuria cunoasterii, bucuria descoperirii a ceea ce se afla dupa coltul acelei strazi, la capatul acelei alei cu tei frumos mirositori, dincolo de acel rau zglobiu care ni se pare ca nu il vom putea trece, dar o facem, dincolo de piscurile acelea din zare care ti se par de neexcaladat.

 

Iti spun eu cu toata convingerea ca se poate. Daca vei face lucrurile cu bucurie, cu traire, cu sinceritate, cu adevar, nu are cum sa nu iti iasa intr-un final. Depinde de tine cum te raportezi la acel moment, depinde de tine cum abordezi excaladarea Everestului tau interior.

 

Cateodata (dar numai cateodata) acest pisc este mai greu de excaladat decat cel real, insa bucura-te de bucuria drumului si vei vedea frumuseti la care nici macar nu te-ai gandit vreodata, vei simti lucruri pe care nu le-ai simtit niciodata, vei avea trairi de care habar nu aveai, si atunci sigur vei fi fericit, si nu va mai conta atat de mult rezultatul, care sigur va veni atunci cand este vremea lui.

 

Fii convins dragul meu prieten ca am avut si eu razboiele mele interioare, am avut si eu uraganele vietii mele, nu a curs mierea la robinetul existentei mele, insa, niciodata nu am abdicat. Niciodata nu am cunoscut cuvintele “Nu pot”. Pot, bineinteles ca pot, pot orice imi propun, pot orice imi doresc, pot chiar si ce pare imposibil la prima vedere. POT TOT.

 

Daca am putut sa ma intalnesc cu “Doamna cu coasa” sa ma uit in ochii ei si sa-i comunic cu fruntea sus si fara teama, ca nu vreau si nici nu am timp sa stau la taclale cu ea, sigur pot orice-mi doresc de la lume si viata.

 

Toate bucuriile pamantului vin spre mine, ma vor imbratisa cu bucurie si-mi vor spune: “De cand te asteptam draga mea, de cand te asteptam…, credeam ca nu te mai urci odata in Trenul Succesului, ca le tot dai prioritate altora si tu vei ramane iar in gara asteptand urmatorul tren.

 

Apropo de tren. Aveam in liceu un profesor, ce profesor extaordinar profesorul Barbuleanu, ce om de caracter.

 

Acesta,  avea o poveste, pe care ne-o spunea, inainte de a ne anunta cine a mai ramas corigent in trimestrul respectiv, care suna cam asa: “Dragii mei exista in viata fiecarui om un tren. Un tren Personal, care vine in statie, te astepta sa te imbarci si porneste cu tine pe drumurile vietii, numai de el stiute, acolo unde trebuie sa fii, acolo unde trebuie sa ajungi, la finalul drumului.

 

Acesta opreste in toate garile tale, ale succesului tau ale realizarii tale personale in toate planurile vietii tale. Depinde de tine daca te vei urca in acest tren, daca vei calatori cu acest tren, daca te vei putea bucura de toate cele pregatite special pentru tine.

 

Conditia de baza este sa nu intarzii la intalnirea cu el, si sa nu gresesti nici data si nici ora la care sa te imbarci in el. Pentru ca …, da, exista un pentru ca… un al doilea tren al tau personal nu mai exista, iar cel, sau cele care vor putea sa mai treaca prin gara vietii tale sa fie Rapid, care nu opreste niciodata in statia ta, in care va trebui sa te urci in mers, plus ca nu va opri in garile pe care ti le vei dori si astfel si coborarea se va face tot din mers. Daca stiti ca sunteti atat de bine antrenati puteti experimenta Rapidul, dar aveti grija, putini din cei care incearca vor reusi.”

 

Sunt zeci de ani de cand, ma gandesc la aceasta poveste pe care eu as incadrau linistit la Pilde si Invataturi de suflet. In fiecare moment ii multumesc lui Dumnezeu si mie insami ca i-am ascultat indemnul si m-am urcat in siguranta in trenul meu Personal, si a oprit in toate garile  mele, si m-a asteptat, si m-a ghidat, si m-a condus in toate acele directii numai de el stiute si astazi pot spune fara nici o retinere ca DA este adevarat ceea ce ne-a invatat profesorul meu de matematica.

 

Eu pe parcursul vietii mele am observat un lucru foarte interesant, ca tot ceea ce faci cu munca, dedicare perseverenta, seriozitate, bucurie si multa dragoste nu are voie sa nu se realizeze, poate nu totdeauna in termenul decis de mine, dar in termenul decis de Divinitate in mod cert se va realiza.

 

Sunt sigura, ca dupa lecturarea acestui text vei spune in sinea ta: “ Bai, asta se da mare si tare, dar nu are cum sa fie asa!”, sau ai putea spune: “Bai, daca “scolarita” asta zice ca se poate… ma gandesc ca s-ar putea sa aibe dreptate, ce ar fi sa incerc si eu sa aplic reteta ei, daca ma voi trezi cu un cozonac cum nu a mai vazut nimeni niciodata, nici macar la guiness book.” 

 

Dragul meu prieten eu nu spun ca reteta mea nu are fisuri, nu spun ca nu are si ea poate gustul ei amar cateodata, dar oare ce te costa sa incerci?

 

Viata este de fapt o scoala unde venim sa invatam sa experimentam, sa evoluam, sa ne bucuram de tot si toate. Si pentru ca te iubesc, si pentru ca vreau ca si tu sa gusti cupa fericirii, cupa bucuriei, cupa implinirii tale ca OM pe acest pamant iti dau cel mai sincer, cald si  onest sfat: Deviza dupa care sa te ghidezi in viata ta de acum si pururea sa fie una singura:

Mereu, inainte, bucurandu-te

m.i.b