Fiecare dintre noi am întâlnit în viața noastră oameni care ne-au marcat viața, mai mult sau mai puțin, care ne-au ajutat, ne-au susținut, ne-au apreciat, însă cel mai important au avut încredere în noi.
Aceștia au apărut în momentele cheie ale vieții noastre. Uneori s-a întâmplat ca unii dintre ei, nici să nu ne fi cunoscut vreodată personal, poate… doar ne știau numele, sau auziseră opiniile altora despre noi, care de ce să nu o spunem direct, sunt opinii subiective, în funcție de relația acestora cu noi, de contextul în care aceștia ne-au cunoscut, deci din punctul meu de vedere, niciodată aceste opinii nu sunt obiective. Acești oameni nu ne întalniseră niciodată, nu ne priviseră în ochi și deci nu îi lega absolut nimic de noi, însă să se întâmple ca tocmai aceștia să ne întindă o mână de ajutor atunci când am avut mai mare nevoie. În această povestire tocmai despre o astfel de întâmplare vreau să vă vorbesc.
Această poveste a început cu mulți ani în urmă, când abia începusem activitatea mea de terapeut inforenergetician, când, pășeam timidă în acest domeniu. O colegă de serviciu, care îmi era și pacientă, a remarcat că de fiecare dată când venea un pacient la mine, scriam pe o bucată de hârtie numărul meu de telefon, pentru ca acesta să mă poată contacta, atunci când va considera necesar. Într-o zi m-a întrebat de ce nu îmi fac niște cărți de vizită, pentru a nu mai fi nevoită să scriu pe bucățele de hârtie numărul meu de telefon și mailul. I-am explicat că, situația mea financiară din acel moment nu îmi permitea să îmi comand așa ceva. Ea plină de amabilitate, țin minte că m-a întrebat ce aș dori să scriu pe o carte de vizită și, după ce și-a notat toate aceste date pe o bucată de hârtie a plecat grăbită.
In acel moment nu îmi imaginam cât de mult îmi va marca viața acel eveniment. După numai câteva zile colega mea a revenit la mine în birou cu un teanc de cărți de vizită, care este necesar să recunosc că mi-au fost de un real folos, ba chiar pot afirma fără nici o reținere, că mi-au purtat noroc. Da!!! Chiar așa… mi-au purtat noroc, oamenii te privesc într-un alt mod, atunci când le oferi o carte de vizită, față de atunci când cotrobăi grăbită în geantă să cauți o bucată de hârtie, pe care să le scrii și să le înmânezi numărul tău de telefon, iar acele cărți de vizită m-au ajutat concret să pot lucra, să pot intra în contact cu foarte mulți oameni care mi-au devenit pacienți.
Astfel am aflat de la colega mea, că îl rugase pe un coleg de-al nostru, care lucra într-un alt sediu, să-mi facă acele cărți de vizită. Să vă spun sincer, auzisem numele acestuia, știam cine este și cu ce se ocupă, însă din pozițiile pe care le ocupam fiecare dintre noi, nu aveam de ce să avem un contact profesional, unul cu altul. Am întrebat cât mă costă, iar răspunsul “NIMIC” m-a uimit, în contextul în care v-am spus că nu ne cunoșteam deloc. Acel coleg mă servise, fără ca măcar să mă cunoască, fără ca măcar să știe cu ce anume mă ocup în afara serviciului. Aflase de la o terță persoană, care îl solicitase să mă ajute, că am nevoie de aceste cărți de vizită și pur și simplu mi le făcuse. Oare ce resort din ființa lui l-a îndemnat să o facă??? Oare de ce acceptase să servească o persoană pe care nu o cunoștea decât din auzite??? Pe mine aceste întrebări m-au framântat destul de mult timp, în acea perioadă.
În timp ne-am cunoscut la diverse cursuri și activități, însă în afară că i-am mulțumit politicos…și am mai schimbat câteva amabilități nu am avut o relație de colegialitate în adevăratul sens al cuvântului, din același motiv, că fiecare lucra într-un alt sediu al instituției noastre.
Ei și iată că au trecut ani după ani…, între timp așa cum bine știti din cartea mea de debut “Inforenergetica din suflet pentru suflete – Cum să-țí vindeci viața, emoțiile și relațiile”, în 2011 m-am operat pe inimă, am rămas un an în concediu medical, după care am decis că cei 40 de ani de muncă, îmi permit să spun stop calității mele de salariată și să ies la pensie. Astfel sunt ani de când nu mai știam absolut nimic despre această persoană atât de amabilă, dar care își pusese amprenta pe destinul meu, pe activitatea mea, pe viața mea, prin acest lucru aparent banal, însă atât de important în acel moment pentru mine.
Dar voi știți din povestirile mele că Bunuțul, Universul sau Entitățile de lumină au grijă întotdeauna, să așeze lucrurile așa cum este mai bine pentru noi, să nu ne lase să uitam (mai ales lucrurile plăcute) și astfel să ne facă surprize dintre cele mai plăcute, neprevăzute…unele fiind chiar magice.
De ceva timp, o bună prietenă, cu care am fost în aceeași clasă la liceul seral, pe care l-am frecventat amândouă, tot insista să accept invitația ei de a o vizita în căsuța ei de vacanță. S-a întâmplat ca de această dată programul meu să fie puțin mai flexibil, dar mai ales să fiu dispusă să renunț pentru o zi la programul meu care este destul de încărcat și să accept invitația ei. Și iată-mă într-o dimineață, alături de soțul meu mergând către prietena noastră, care, între noi fiind spus, mi-a dat mai multe telefoane, în ideea de a nu mă lăsa să mă răzgândesc și să nu mă mai duc să o vizitez. Nu știu de ce, însă simțeam din toată ființa mea că acest drum îmi va aduce multe bucurii, îmi va aduce lucruri speciale în viață și de aceea cred că eram extrem de binedispusă. Pe tot drumul, am povestit cu soțul meu o gramadă de lucruri, am cântat și am spus glume, într-un cuvânt am păstrat acea stare de bine cu care mă trezisem încă din timpul nopții, când muza poeziei mele, m-a trezit de vreo trei ori să mă pună să scriu câteva poezii. Prietena mea și soțul ei ne-au primit cu atâta dragoste, cu atâta bucurie, încât să vă spun sincer am regretat că nu am venit mai demult să-i vizitez.
La un moment dat prietena mea, m-a prezentat vecinei sale, care îmi cumpărase cartea, o și citise în mare parte și își dorea să mă cunoască dar mai ales, dorea să îmi devină pacientă. Mi-a plăcut tare mult să o cunosc, mai ales că este un exemplu de femeie cu adevărat puternică, care nu lasă nimic la voia întâmplării, dar mai ales duce la bun sfârșit ceea ce-și propune, în afara faptului că este tânără, frumoasă, inteligentă, extrem de cultă și motivată în tot ceea ce își propune să facă.
Prietena mea știind că urma să facem un grătar și observând afinitatea ce se crease între noi a invitat-o și pe ea la acest grătar. După ce ne-a lăsat să povestim, să facem chiar o ședință de terapie Inforenergetică, au hotărât să-l invite și pe un prieten comun al lor, la această micuță petrecere. Când eram în toiul pregătirii grătarului și deja bucățile de carne de pui și porc sfârâiau pe grătar, iată că apare și acel prieten al lor. Primul impact vizual, m-a făcut să tresar involuntar, însă fiind obișnuită cu semnalele pe care le primesc în anume context legate de pacienții mei, nu am dat prea mare importanță acelei stări.
După prezentările de rigoare și câteva amabilități inerente domnul respectiv, mă întreabă de unde ne cunoaștem, îmi oferă câteva variante care nu se legau de loc de locurile unde era posibil să ne fi cunoscut și într-un final… pronunță numele firmei la care lucrasem timp de 30 de ani și de unde ieșisem la pensie. În clipa aceea am simțit în toată ființa mea că acelui om îi sunt profund recunoscătoare pentru gestul dumisale de atunci când, fără a mă cunoște mă ajutase, îmi oferise acea mână de care toți avem nevoie în anume momente ale vieții noastre.
Ne-am îmbrățișat cu mare bucurie că ne-am reîntalnit și preț de căteva momente am depănat amintiri de la acel loc de muncă. Acum era necesar să-i mulțumesc în felul meu, pentru acel ajutor, pentru acea mâna caldă și tandră care îmi acordase sprijinul necesar în acel moment. I-am lasat pe toți în jurul grătarului, am coborât la mașină de unde am luat o carte, am scris pe ea o adăugire la autograful deja tiparit pe cărțile mele, m-am dus la dânsul, i-am oferit acest dar de suflet și ne-am îmbrațișat prelung…timp în care eu nu am reușit să nu-mi arăt profunda recunostință și prin lacrimile care se porniseră șuvoi. Acel moment, a fost un moment profund magic, a fost un moment în care sufletele noastre s-au atins, s-au recunoscut și s-au bucurat că atunci unul dăruise iar celalalt primise, iar acum schimbaseră locurile.
Nu am cuvinte să-i mulțumesc Bunuțului pentru acest moment magic, pentru această întâlnire specială, care era necesar să se producă mai devreme sau mai târziu. I-am recomandat cu mare căldură să citească (dacă nu are timp) măcar paginile de mulțumiri din acea carte, unde sigur se va regăsi…este adevărat că în cartea mea nu am folosit numele personajelor din poveste, însă cei care au citit-o s-au regăsit imediat pentru că ei știau povestea, știau, dar mai ales simțeau că acolo lor li se mulțumește cu toată dragostea și sinceritatea.
Îi mai mulțumesc încă odată acestui domn, pentru mâna de ajutor întinsă cu atâta generozitate, unei străine…care eram atunci!!! Mi-a promis că în ciuda faptului că nu a mai citit de mult o carte, pe aceasta în mod sigur o va citi iar apoi mă va suna să-mi spună cum i s-a părut. Știu că se va regăsi în multe din exemplele mele din carte, știu cât suflet dar mai ales câtă dragoste am pus în rîndurile acestei cărți și de aceea nu mă tem că voi primi o apreciere negativă (cum îmi place mie să spun criticilor).
Vă doresc tuturor celor care veți citi această poveste, să aveți parte de cât mai multe astfel de întîlniri de suflet, dar mai ales să aveți parte de cât mai multe persoane care să apară în viața voastră, să vă întindă o mană caldă și tandră care sa vă ajute, care să vă sprijine, să vă aprecieze și care să aibe încredere că sunteți niște oameni minunați, speciali și unici!!!
Neluța Stăicuț
04.10.2015
Ora 1,00 am.
