Va spuneam intr-un articol postat pe 30 ianuarie 2014, denumit “Cand rugaciunea este terapia insasi” despre efectul sfintei cruci si a rugaciunii in viata noastra de zi cu zi. Acolo va povesteam despre fiziciana Angelina Malakhocskaya din Rusia care timp de 10 ani impreuna cu un colectiv de cercetatori, au studiat proprietatile miraculoase ale acestor doua obiceiuri: rugaciunea si sfanta cruce.

 

Voi reveni acum cu inca un exemplu, care sa demonstreze (daca mai era nevoie) de beneficitatea si puterea acestor doua obiceiuri si folosirea lor in terapia inforenergtica.

 

Imi aduc aminte de inceputul anului 2000, cand eram la sala de terapie, a Fundatiei de Inforenrgetica  Sfantul Apostol Andrei, unde acordam consultatii si consilire persoanelor care solicitau acest ajutor. La un moment dat s-a apropiat de mine un coleg de curs, de grad putin mai mic, care extrem de timid, m-a intrebat daca il pot asculta si pe el intr-o chestiune care il framanta  de mai mult timp.

 

Cu mare bucurie l-am poftit sa-mi spuna ce problema are, si l-am ascultat cu mare atentie. Imi spunea ca are un coleg, care in urma unui accident, avut cu circa doi ani in urma, (acesta dintr-o intamplare cazuse in sapaturile care erau in plina desfasurare in perioada aceea, pentru constructia metroului) ramasese paralizat de la brau in jos. Prima mea reactie, a fost sa ma infurii foarte rau, cum de a fost posibil asa ceva, cum de acel loc nu era imprejmuit, asa cum de altfel cerea legea. Apoi am inceput sa cer date despre acea persoana, dar mai ales sa ma asigur ca persoana respectiva doreste sa faca aceasta terapie. Asa cum am mai specificat si in alte articole, aceasta terapie nu se aplica cu forta, chiar daca o parte din ea se poate face, fara a cere consimtamantul pacientului respectiv. Nu mi se pare deontologic sa te apuci sa aplici o tehnica de lucru mai putin cunoscuta, fara a primi acceptul pacientului.

Acum sa fiu sincera cu voi, la inceputul terminarii primelor  trei grade, cand eram de un entuziasm dus la extremis, am avut o perioada cand, cu, sau fara acceptul pacientilor mei, eu ma apucam si lucram, stiind cata nevoie au acestia de ajutor. Nici o secunda nu ma gandeam ca astfel, eu le  preiau involuntar o mare parte din problemele lor. Insa asa cum va-am mai spus intr-unul din articolele mele, fiind Fecioara mana Divinitatii sta permanent pe crestetul meu, iar atunci cand sunt in pericol o forta nevazuta ma ajuta sa depasesc acel pericol cu foarte putine consecinte negative.

 

Asa s-a intamplat si in acea situatie, ii multumesc Bunului Dumnezeu ca mi-a trimis informatia benefica si necesara, prin oameni si situatii care m-au ajutat sa ma inteleptesc rapid, si sa nu mai fac lucrurile doar pentru ca oamenii au probleme iar eu stiu ca ii pot ajuta! Dar haideti sa revenim la povestea noastra ca ne indepartam prea mult!

 

Am inteles de la colegul meu, ca pacientul respectiv il rugase, sa ii recomande un terapeut, care sa lucreze pe dumnealui. Intamplarea (cu toate ca, de foarte mult timp am inteles ca nu exista intamplari sau coincidente, ci lucruri care sunt scrise in cartea Universului, al lui Dumnezeu sau orice alta denumire vreti voi sa-i dati, care este necesar sa se intample spre evolutia fiecaruia dintre noi), a facut ca acel pacient sa locuiasca pe traseul drumului meu spre casa. Deci nu era necesar sa merg in alt cartier pentru a-l ajuta.

 

Si incepand chiar din a doua zi am inceput sa merg sa lucrez cu acest pacient.  Voi incepe prin a va spune ca acesta este de profesie inginer…veti intelege curand de ce  a fost necesar sa fac aceasta precizare. Cu toate ca inca dintru inceput am simtit ca nu este convins de beneficitatea acestei terapii, am continuat sa-i fiu trapeutul care sa-l ghideze, care sa-i explice, ce si de ce este sau nu este necesar sa faca anumite lucruri.

 

Si astfel au trecut primele saptamani, timp in care mergeam la dansul aproape zilnic, in drumul meu de intoarcere de la serviciu. Dupa primele saptamani care pot indrazni sa recunosc ca au fost mai mult sedinte de tatonare din ambele parti, intr-o zi nu am mai rezistat si i-am adresat o intrebare, usor jenata, de faptul ca eu sunt femeie iar dumnealui  era barbat. De cate ori il masuram, imi iesea ca la vezica urinara a dansului este o problema pe care nefiind  medic inca nu stiam sa-i dau o denumire medicala. Insa stiam, ca ceva nu este tocmai in regula si ma jenam sa intreb, mai ales ca acesta, datorita situatiei medicale in care se afla, avea sonda urinara permanenta. Insa atunci nu am mai rezistat si l-am intrebat daca are stiinta de o eventuala problema medicala in zona vezicii urinare.

 

La fel de jenat ca si mine acesta mi-a confirmat ceea ce stiam, insa, nu puteam sa-i pun o denumire, da avea o mare problema care se numea: “stafilococul auriu”. Mi-a povestit ca imediat dupa prima operatie la care fusese supus cu vreo doi ani inainte, luase din sala de opreratie acest stafilococ, de care nu reusise sa scape. Si credeti ca nu a incercat??? Total gresit!!! A incercat tot ceea ce ii recomandasera medicii, ca fiind tratament medicamentos aparut pe Terra in anii aceea. Nici un tratament nu a scapat din vedere, tuturor medicilor care incercasera sa il ajute. O multitudine de prieteni apropiati pacientului meu au sarit in ajutorul acestuia, indiferent de pe ce meridian al Pamantului trebuia adus acel medicament.  Iar pacientul meu dornic sa scape de aceasta problema atat de neplacuta, a facut toate aceste tratamente pana la ultima pastila, astfel incat sa nu-si poata reprosa nimic, in sensul ca nu a facut exact ce i se recomandase.

 

 Iar in momentul in care eu l-am preluat, tocmai primise informatia ca numai exista nicaieri un alt tratament care sa-l ajute. Era atat de mahnit, era atat de bulversat de ideea de a numai scapa niciodata de acest stafilococ, incat pur si simplu se obisnuise cu gandul ca toata viata va fi necesar sa traiasca cu acest stafilococ.

 

L-am ascultat cu mare atentie, si am regretat sincer ca a fost nevoit sa treaca prin aceste incercari atat de neplacute. Atat  financiar, medical –se stie ca orice medicament oricat de bun ar fi, intr-un domeniu, are suficient de multe efecte adverse incat sa  creeze si alte stari neplacute in afara celei deja existente -,  cat si emotional acesta a avut nesansa sa experimenteze pe propria sa piele, ce inseamna ca nici o varianta medicamentoasa sa nu functioneze, iar dumnealui sa ramana cu o serie de frustrari si nemultumiri legate de aceasta stare de lucruri.   

 

Am facut ceea ce fac deobicei in astfel de cazuri, am rugat pe Bunul Dumnezeu sa-mi dea acea varianta optima, benefica si necesara pentru acest pacient si pentru vindecarea sa, cat mai repede posibil. Si astfel am ajuns la concluzia ca acesta se va vindeca daca va face o rugaciune zilnica (conceputa de mine ad-hoc in acel moment) si daca eu imi voi adapta algoritmii de lucru pentru aceasta situatie speciala in care ne gaseam.

 

Dupa ce am facut toate masuratorile necesare, am inceput sa-i explic pacientului meu ce are de facut. Prima sa reactie a fost de neincredere, de suspiciune, ba as indrazni sa spun chiar de negare. Stiti ca la inceputul articolului v-am spus ca acest pacient al meu este de profesie inginer. Ok!!! Unde a-ti auzit voi vreodata, ca un inginer ar accepta idea, ca unu  plus unu ar putea in anume circumstante, sa ne dea ca rezultat trei. Nu, pentru un inginer unu si cu unu va avea ca rezultat intotdeauna doi. Si de aici cateva momente de usoara tensiune, intre noi doi. L-am rugat cat m-am priceput eu de bine, sa faca aceasta rugaciune, chiar la nivel experimental, daca nu doreste sa creada ceea ce ii spun eu. A fost destul de greu sa-l conving sa faca aceasta rugaciune, insa perseverenta cum sunt, dar mai ales optimista incorijibila din mine nu s-a lasat pana nu a primit promisiunea ca acesta va face ceea ce l-am invatat.

 

Si astfel, a reinceput lungul drum al vindecarii de stafilocoul auriu, de care se pare ca pana acum nu reusise sa se debaraseze. Recunosc ca in prima saptamana de la reluarea drumului spre vindecare, pacientul meu facuse totul mecanic, fara sa comenteze sau sa faca vreo vaga aluzie la aceasta metoda de tratament.

 

Insa la inceputul saptamanii care a urmat, primul lucru de care m-a intrebat, a fost daca se poate duce sa faca analizele necesare, pentru a demonstra daca rugaciunea a functionat sau nu. Am masurat, am remasurat si i-am spus ca inca nu este cazul. A parut destul de dezamagit, ca nu imi poate demonstra ca metoda mea nu este viabila, insa neavand alta optiune a continuat sa faca ceea ce promisese. Incepind din acea zi, in locul salutului de intrare in locuinta acestuia, invariabil era intrebarea :”Doamna Neluta, ma pot duce maine sa fac analizele necesare ?”, iar raspunsul meu ramanea mereu acelasi: “Nu, inca nu a venit vremea”.

 

Si aceasta perioada a durat cam o luna…poate mai mult…nu pot spune acum cu exactitate, mai ales ca au trecut atatia ani de atunci. Deci dupa mai multe sedinte de terapie, in care nu i-am recomandat pacientului meu sa mearga sa faca acele analize, iata ca intr-o zi, masurand am constatat ca in chiar dimineata urmatoare, era necesar ca acesta sa mearga sa le faca. Pacientul meu asa cum va spuneam, o persoana mai ancorata in realitatea fizica, avea mare nevoie de acea confirmare sau infirmare a procedurii aplicate.

 

Si iata-ma, dupa cateva zile, intrand in apartamentul pacientului meu, care nici nu am apucat sa inchid usa in urma mea cand a exclamat plin de entuziasm si multa bucurie: “Doamna Neluta, nu mai este!!!!” in primul moment am ramas interzisa, deoarece nu intelegeam despre ce vorbeste, apoi acesta, la intrebarea mea:”Ce numai este???”, mi-a raspuns de-a dreptul fericit: “Leul acela mare, cel cu coama  stufoasa, stafilococul acela urat, numai este, gata a plecat, insa a mai ramas un catel maidanez, un sfrijit din astia de-ai nostrii, dar stiti de aseara ma rog sa plece si acesta”. Am zambit si am asteptat sa termine pacientul meu acel moment de entuziasm sincer, pe care si daca ar fi vrut nu ar fi putut sa ascunda, nu ar fi putut sa se manifeste altfel, mai ales ca nici un moment nu s-a asteptat la acest rezultat, demonstrat de analizele primite in aceea dimineata.

 

V-am povestit aceasta intamplare, pentru a mai demonstra (daca mai era nevoie), ca atunci cand rugaciunea se adreseaza Universului, lui Dumnezeu sau oricarei alte forte vreti voi, pentru a solicita rezolvarea uneia sau alteia din problemele care va framanta, chiar si in situatia in care, nu  credeti ca acel lucru este posibil a se intampla, el se rezolva, mai devreme sau mai tarziu, in functie de cand ii vine vremea sa fie rezolvat.

 

Avand in vedere ca toti suntem creatia lui Dumnezeu Tatal, dupa chipul si asemanarea sa, toti suntem franturi de Dumnezeu, toti suntem unul. Nu putem sa traim izolati, nu putem sa ne ascundem de oameni, nu putem sa ignoram faptul ca suntem parte integranta a acestui Univers care ne raspunde la orice solicitare avem. Nu putem sa consideram ca noi nu avem nici o legatura cu nimeni din jurul nostru, si ca nu datoram nimanui nimic. Dimpotriva!!! Pentru ca eu iubesc acest pamant romanesc,  am sa va dau aici un exemplu care imi este tare drag din foarte multe motive:

      – pentru ca in rugaciunea Tatal Nostru “painea noastra cea spre

       fiinta”, este cea care ne hraneste, care ne da viata, de care avemnevoie zilnic,              

     – pentru ca iubesc aceasta tara si pe toti cei care muncesc pamantul acesta minunat, care si el la randul sau, ne hraneste si ne da viata,

       –   pentru ca exista un adevarat lant uman, care se formeaza, pentru ca noi sa primim aceasta paine in fiece zi pe masa noastra

        –   pentru ca respect din tot sufletul meu pe cei ce trudesc ca noi sa ne putem bucura de bucata noastra de paine zilnic…

si ar mai fi multe alte motive, pentru care doresc sincer sa impartasesc aceasta modesta opinie personala.

 

Deci pornind de la taranul roman, care ara, seaman, secera, colecteaza si pune la adapost graul tarii, continuand cu morarul, care macina faina aceea alba ca spuma laptelui, apoi mergand langa brutar, care framanta painea, pe care o lasa sa se dospeasca, apoi o coace, sa devina rumena si gustoasa, continuand cu soferul si distribuitorul acelei paini, aceasta ajunge in magazine, unde este frumos aranjata in galantare de catre vanzatori…care apoi ne-o vand noua si astfel ciclul se incheie aici.

 

Oare nu depindem fiecare dintre noi de munca tuturor acestor oameni??? Oare, daca utopic vorbind, s-ar intrerupe acest lant uman, nu am asista neputinciosi la o isterie generala, deoarece oamenii nu ar mai primii painea atat de necesara fiecaruia dintre noi??? Putem avea curajul sa hulim, sa carcotim, la adresa tuturor acelora care se implica pentru ca noi sa fim satui??? Putem avea obraznicia, sa consideram ca acestia nu merita respectul nostru, numai pentru ca nu au facut o facultate sau doua???Ok!!! Avem nevoie de oameni cu scoala, care sa organizeze, sa planifice, sa proiecteze si sa instruiasca lucratorii pe diverse domenii de activitate. Insa nu ne putem raporta numai la acestia. Avem nevoie si de taranul roman, care poate din diverse motive, nu a facut decat 8 clase, in unele cazuri chiar mai putin.

 

Daca nu ar fi acestia, oare cine ar mai muncii??? Cine ar mai trudi pentru a umple hambarele tarii??? Da sigur imi veti spune ca vom importa grau din alte tari!! Ok!!! Aveti dreptate!!! Insa acolo cine credeti ca munceste pamantul??? Nu tot un taran??? Nu tot un om caruia ii place mirosul pamantului, care ne hraneste daca stim sa-l muncim???

 

Acest exemplu poate fi extins in orice domeniu de activitate, in orice ramura vrem noi sa ne indreptam privirea, in orice directie, inspre orice zona geografica de pe pamant, deoarece unii sunt specializati in electronice, altii in masini si utilaje, altii in industrie textila, altii in industria carnii..si tot asa. Oare toate acestea, nu sunt posibile deoarece Dumnezeu, Universul sau orice denumire vreti voi sa dati acelui ceva care ne poarta de grija, face posibil acest lucru??? Oare rugaciunile adresate zilnic pe tot mapamondul, in toate locasele de cult, in majoritatea caselor, de majoritatea oamenilor, nu fac aceste lucruri posibile??? Sunt atatia Sfinti Parinti care au trudit si ei in nevointe grele si rugaciuni continue, pentru ca noi sa putem primi toate aceste daruri de iubire din partea Divinitatii???

 

Dragii mei prieteni, de ce v-am plictisit cu opinia mea??? Foarte simplu, pentru ca vreau ca fiecare dintre voi sa reusesca sa creeze, sa recreeze sau sa continue relatia cu Dumnezeu, care nu doreste moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu, sa poata primi din belsug toate darurile de iubire ale Sfintei Treimi.

 

Daca nu veti incerca, nu aveti de unde sa stiti, daca eu v-am spus adevarul, sau Fereasca Dumnezeu, v-am mintit. Va doresc fiecaruia sa experimentati in viata voastra puterea rugaciunii si a sfintei cruci. Incepeti prin a spune macar un multumesc lui Dumnezeu ca v-a ajutat sa obtineti anumite lucruri pe care vi le doriti, apoi, insemnati cu semnul sfintei cruci, orice obiect aduceti in casa vostra, fie alimentar sau de folosinta indelungata. Profesorul si mentorul meu in ale inforenergeticii avea o vorba, cand citea in ochii nostrii neincrederea, spunandu-ne: “ Pe fautelea…pe facutelea…cine nu crede intai sa faca si apoi sa vina cu argumente impotriva, daca mai este cazul.”

 

Asa va indemn si eu cu toata dragostea, cu tot respectul pentru orice decizie veti dori sa luati, cu liberal vostru arbitru. Eu nu fac decat sa va arat calea, celor care inca nu a-ti gasit-o, apoi sunt sigura ca va veti descurca singuri, dupa ce veti fi simtit dulceata si beneficitatea relatiei voastre cu Dumnezeu.

 

Dumnezeu sa va binecuvanteze cu toate darurile Lui de Iubire!

 

Aceeasi de ieri, de azi, dintotdeauna… Neluta