Tutunul si alcoolul …de ce… NU!!!!

alcool-tigari-400x274

 

 

 

 

 

 

 

 Astazi, am sa-mi incep povestea, cu regretul ca nu am reusit sa ajut mult mai multi oameni, de nocivitatea acestor doua vicii.

Imi aduc aminte cu durere, teama si regret de tatal meu. Da, asa este tatal meu a avut aceste vicii care l-au distrus, care l-au bagat in mormant, de care nu a reusit sa scape pana a murit la numai 56 de ani.

 

De cate ori vad in vreun context pe cineva band sau fumand, imi aduc aminte de copilaria mea alaturi de un tata betiv, care fuma tigara de la tigara, care ne teroriza cu despotismul sau si cu posesivitatea de care dadea dovada.

 

Imi aduc aminte de mirosul combinat al celor doua vicii, care nu era nici pe departe unul placut, de degetele mainii drepte, cel aratator si cel mijlociu, ingalbenite de atata tutun, de cat de afumate erau zi de zi.

 

Imi mai aduc aminte de noptile nedormite de mine si de mama mea, de scandalurile nesfarsite din casa noastra, de usi trantite, geamuri sparte, cratiti pline cu mancare zacand imprastiate prin curtea casei, dupa ce tata, ne facea o demonstratie pe viu, ca cine este seful in acea casa.

 

Nu pot uita damigeana de 3 litri, pe care eram nevoita sa o car zi de zi de acasa pana la Marin Popa (vanzatorul de la depozitul de vin si tuica din capul strazii noastre), si de acolo inapoi, plina cu vin sau tuica pentru ca tatal meu sa-si satisfaca pofetele zilnice.

Imi mai aduc aminte, de vanataile pe care si eu si mama le aveam aproape permanent, pe tot corpul, nu exista un loc preferat unde sa ne loveasca, ne lovea haotic, demonic, fara mila, fara discernamant, fara logica, dupa care adormea linistit ca si-a indeplinit misiunea de barbat in acea casa.

 

Si toate acestea pentru un singur motiv: tata la bautura devenea un om crud, nemilos, fara nici o judecata logica in ceea ce facea.

 

De altfel pot spune cu mandrie, ca tatal meu era un om bun, si cand spun bun, spun ca acest om era in stare sa sara in foc pentru aproapele sau, ca era capabil de mari sacrificii pentru cei din jur, ca se lasa pe el si  pe noi nemancate, numai sa daruiasca ultima jumatate de paine care era in casa, cersetorului care tocmai trecea pe strada.

 

Ca niciodata nu ar fi stat pe scaun in tramvai, fara sa se ridice si sa ofere scaunul sau femeii insarcinate, batranei care tocmai a urcat in tramvai, batranelului care se sprijinea in bastonul sau batran ca si el.

 

Ca sarea in ajutorul vecinilor care munceau in curtea lor sa-si mai construisca cate ceva, iar tata se oferea sa-i ajute, unde muncea pe branci ca omul respectiv sa se bucure de realizarea lui.

 

Ca tot cartierul il stia ca pe Nea Sandu, cum nu stiti cine este Nea Sandu? Este electricianul cartierului, este omul care nu te lasa atunci cand ai nevoie de o mana de ajutor.

 

Si tata, tata era un barbat frumos, inalt, bine cladit, care niciodata nu a fost in pericol sa fie un barbat gras,  cu o frunte lata semn ca era un om inteligent,  cu o fata rotunda, cu niste buze carnoase frumos conturate, cu niste ochi superbi verzi si niste sprancene stufoase, care spre batranete trebuiau tunse de stufoase ce erau.

 

De altfel tatal meu era un om nemaipomenit din toate punctele de vedere, un om care in ciuda faptului ca nu avea multa scoala, avea acel bun simt inascut al taranului roman, care isi stie si plusurile dar si minusurile, care stia sa aleaga intre bine si rau, care nu ar fi facut nici un rau cu buna stiinta, care avea un umor inascut pe care il manifesta ori de cate ori conjunctura o cerea. Si avea un ras molipsitor, un ras care iti umplea sufletul cu bucurie. Ce pacat ca radea atat de rar. Si povestea o gramada de lucruri, din copilaria lui, din tineretea lui, lucruri care totdeauna pareu noi, datorita faptului ca avea un har inascut in a povesti. Daca nu ar fi avut aceste vicii si daca conjunctura l-ar fi ajutat poate mai mult, ar fi fost un actor extraordinar.

 

Da dar exista o conditie pentru toate acestea. Conditia de baza era sa nu bea! Si cum el bea mai tot timpul, momentele cand se manifestau toate aceste lucruri bune,  erau extrem de rare.

In toti cei 20 de ani, timp in care am stat in casa parinteasca, cred ca degetele de la maini imi sunt suficiente, pentru a numara momentele placute petrecute alaturi de tatal meu.

 

Si toate acestea din cauza acestor doua vicii.

Parca era teleghidat. Adormea beat, se trezea si spunea luand sticla cu tuica si band de dimineata de la prima ora, “Pai ce sa fac femeie, trebuie sa beau o gura de ceva, sa-mi treaca mahmureala, ca stii tu… cui pe cui se scoate”, si astfel incepeau majoritatea zilelor….

 

La inceput era tanar si tinea mai mult la bautura, insa cu timpul, nu mai rezista prea mult si se imbata aproape imediat. Tot el era mandru nevoie mare ca el  poate sa sparga samburi de masline in masele, ca era un pescar iscusit (niciodata nu ii placea sa bea cand se ducea la pescuit, bea dupa ce nu mai pescuia si de aceea totdeauna lua cu el sticla cu tuica – nelipsita lui sticla cu tuica….-).

 

Se mai lauda cu vestita lui ciorba de pui, in care pui, pui,  dar pui nu pui … cum vine asta?

Pai simplu ca bonjour. Era o ciorba de legume pe care  nici eu si nici mama nu am reusit vreodata sa o facem cu acelasi gust, cu aceeasi savoare,  ca cea facuta de tatal meu. Mai era expert in facut floricele de porumb (porumb pe care avea grija sa-l aduca in fiecare toamna de la Buzau de la mama sa, de la rudele sale), pe care invariabil le impartea la cel putin jumatate dintre vecinii nostrii.

 

Tot el era expertul in facut saramura de rosioara, platica sau crapcean…pescuit de el in baltile Bucurestiului. Cateodata isi punea in cap si mergea la Pasarea, Berceni si Crevedia unde erau niste balti  care colcaiau de peste. Nu odata s-a intamplat sa ma ia cu el. Si eram atat de fericita! Eram, deoarece stiam sigur ca cel putin jumatate de zi, deci atata timp cat va pescui, nu va bea si-mi va face toate poftele.

Plus ca imi facea totdeauna un bat, rupt dintr-un pom de pe marginea garlei, de care  agata o guta cu un ac, fara pluta, fara plumb, doar asa…batul, guta si acul, si ma punea sa dau si eu la peste. Si culmea este ca in majoritatea cazurilor, eu aveam norocul sa pescuiesc chiar mai mult peste decat el, si astfel reuseam sa fac rost de bani fara sa stie mama, deoarece tata imi cumpara pestele, platindu-mi tacerea.

 

Mereu mi-am framantat sufletul si creierul sa gasesc explicatia, “de ce cu toti cei din afara casei se purta impecabil, iar cu noi doua era permanent un tiran, crud si nemilos?”

Stau mereu si ma intreb: “ oare cum ar fi fost viata noastra de familie daca tatal meu nu ar fi baut” nu reusesc niciodata sa creez un scenariu deoarece nu stiu cum ar fi fost daca…

Stau si ma intreb: “cum ar fi fost daca tatal meu nu ar fi murit atat de tanar? Oare s-ar fi schimbat ceva la o varsta inaintata? Oare ar fi devenit mai intelept, mai tandru, mai dragut cu mine si cu mama?

Amestecul acesta dintre alcool si tigari, cred ca ii producea o stare de necontrolat, o stare de violenta verbala si fizica de nestapanit. In acele momente iti doreai sa intri in pamant decat sa intri in mainile lui. Niciodata nu scapai doar cu o palma sau doua, totdeauna  urmau  multe altele, cu cureaua, cu bulanul negru , impletit in patru, in invelisul de la sarma cu care facea instalatiile electrice, cu vreo scandura din vreun gard, sau te miri cu ce ii cadea in mana. Niciodata nu stiai daca vei mai iesi viu din aceasta furie de nestavilit, din acesta teroare care incepea seara si se termina dimineata, cand obosit…adormea.

 

Timp de 20 de ani am trait dorind sa mor, timp de 20 de ani incercam sa ma transform intr-o musca sa nu mai fiu in fata lui, sa nu ma mai vada, sa nu ma mai chinuie… sa nu mai sufar fizic, psihic dar mai ales sufleteste.

 

In toate studiile pe care le-am citit in carti sau pe net am aflat o gramada de informatii care ne explica cum ne afecteaza aceste doua droguri (as indrazni sa le spun) starea de sanatate. Insa nicaieri nu am gasit specificat faptul ca urmare a dereglarilor produse in organism toate acestea duc la o furie de necontrolat.

 

Dintre cei mai periculosi compusi chimici regasiti in tigara putem enumera: gudronul, monoxidul de carbon, cianida de hydrogen, radicalii liberi, metalele si compusii radioacivi, toate acestea afecteaza starea de sanatate in tot organismul neramanand nici un organ neafectat, singura diferenta este gradul de afectare.

Numai in Uniunea Europeana s-au facut statistici ca annual mor cca 930000 de oameni din cauza tutunului si alcoolului, dintre care 630 000 sunt barbati si 300000 sunt femei.

 

Iar in ceea ce priveste consumul de alcool, am constatat ca cele mai frecvente consecinte ale consumului de alcool, sunt: violenta ocupa primul  loc, apoi urmeaza, provocarea de accidente in urma consmului de alcool, depresia urmata in nenumarate cazuri de suicid, leziuni neurologice si ale creierului, dementa, ciroza, pancreatita si lista poate continua cu multe alte astfel de consecinte.

 

Nu stiu daca ar fi ajutat cu ceva daca as fi incercat sa comunic mai mult cu el, nu stiu daca m-ar fi ascultat insa macar ar fi trebuit sa o fac. In toti ce 20 de ani, cat am fost in casa tatalui meu o singura data tin minte (cu fix o saptamana inainte sa plece din planul fizic al existentei sale) in urma unui nou scandal am avut in sfarsit curajul sa-l infrunt si sa-l intreb: “ De ce tata, de ce??? Nu inteleg de ce ne-ai chinuit toata viata, de ce ne-ai terorizat si observ ca in continuare vrei sa faci acelasi lucru cu noi! Nu vrei sa intelegi ca ai o varsta la care ar trebui sa fii mai intelept, mai bun, mai conciliant, dar mai ales sa renunti la aceste doua vicii care te vor baga curand in pamant? Nu intelegi ca deja nu-ti mai sta bine sa faci circul acesta, ai o nepoata mare, care acum intelege tot ce se intampla, vrei ca si ea sa ramana cu aceeasi imagine, a unui betiv care miroase ingrozitor de la bautura amestecata cu tigara? Nu intelegi ca trebuie sa te opresti! Trebuie sa iei o pauza!”

Lacrimile imi siroiau pe obraz si nu m-am oprit decat atunci, cand am considerat ca gata i-am spus tot ceea ce trebuia spus mai de mult. Stiam ca risc sa ma bata iara, insa stiam ca cineva trebuie sa-i spuna aceste lucruri, sa ia atitudine, ferma, sincera si corecta fata de situatia data.

 

Contrar felului sau de a fi, de acesta data a avut o reactie total imprevizibila. Mai intai, a ramas perplex, s-a uitat cu ochii lui mari si verzi in ochii mei, dupa care si-a plecat privirea, ochii i s-au umezit de lacrimi si a zis incet, abia soptit:”Iertati-ma tata, asa am crezut eu ca este bine sa va arat ca va iubesc, sa va protejez de tot ce vi s-ar fi putut intampla rau, am crezut ca asa este cel mai bine. Iar….bautura si tigara…nu pot tata nu pot, am incercat sa ma las dar nu pot, au pus stapanire pe mine…” s-a mai uitat inca odata in ochii mei si a plecat spasit catre camera sa.

 

Contrar altor dati cand mai avusesera loc astfel de incidente, si nu mai venea la masa, si trantea, si bufnea si injura, de data aceasta nu a mai facut nimic asemanator, pur si simplu s-a retras in camera lui. Si tot contrar situatiilor anterioare, de data aceasta, a venit la masa, fara sa injure, fara sa bombane, fara sa tranteasca, era ca un copil care a inteles ca a gresit, si ca va trebui sa gaseasca o solutie de rezolvare a problemei.

A mancat incet, cu ochii inecati in lacrimi, fara sa spuna nici un cuvant, a mancat, a multumit frumos pentru masa, ca un copil spasit, s-a ridicat si a plecat din nou in camera lui.

 

Cand a auzit ca plec, a iesit si m-a condus pana la poarta ca un catelus de pripas, iar cand am ajuns la poarta, m-am intors catre dansul, l-am mangaiat tandru pe barba alba nerasa de cateva zile, si i-am spus: “ Tata trebuie sa te opresti, trebuie sa schimbi ceva in viata dumitale, pentru binele dumitale si al nostru, te rog tata fa ceva bun in legatura cu acest lucru!”, dupa care ne-am imbratisat asa cum nu o facusem niciodata in viata noastra de tata si fiica.

 

Am plecat cu inima stransa, parca stiind ca tatal meu va alege sa plece, pentru ca, stia ca este un razboi deja pierdut, pe care nu va putea niciodata sa-l castige. Razboiul cu propriile vicii, cu propriile neputinte de a spune NU la modul cel mai ferm, cel mai hotarat.

 

Daca as fi avut curajul sa iau aceasta atitudine mai repede, mai ferma, poate ca tatal meu ar mai fi trait si astazi, insa am preferat sa ma ascund de frica bataii, de frica injuraturilor si jignirilor pe care ni le daruia cu atata darnicie si mie si mamei mele.

 

O saptamana am refuzat sa vorbesc cu el, cand se intampla sa raspunda la telefon, inchideam si nu voiam sa vorbim, se ducea la mama si-i spunea de fiecare data, cu glasul taiat de durere si de emotie: “ A fost fiica-ta, iar nu a vrut sa vorbeasca cu mine, am suparat-o rau, nu stiu daca ma mai iarta vreodata” si pleca trist si abatut cu gandurile sale.

Mama se ducea si ma suna, si-mi povestea despre fiica mea care fiind vara era in vacana  la parintii mei, si radeam si vorbeam, iar tatal meu suferea enorm, iar eu nu stiam,  am aflat abia dupa ce a murit, adica dupa o saptamana….

Cat de mult mi-as dori sa stie, ca il iubeam atat de mult, incat inainte sa ma fi nascut am decis sa-l iert pentru tot ce urma sa-mi faca si am venit in familia lui fericita, ca astfel voi fi alaturi de cei doi oameni care erau parintii mei.

 

Cat de mult mi-as fi dorit sa fi fost mai curajoasa, cat de mult…poate acum fiica si nepoata mea s-ar fi putut bucura de prezenta lui alaturi de noi.

 

Insa sunt anumite lucruri care ne sunt scrise in Cartea vietii noastre si nu ne putem opune, putem sa alegem sa ne invatam lectia sau nu, asta nu inseamna ca vom scapa de a invata acea lectie.

 

Eu una din toata copilaria mea am invatat cea mai grea dar si cea mai plina de profunzime, de iubire si de pace lectie:

 

Am invatat lectia Iertarii si a Iubirii neconditionate.

 Am invatat ca nu poti merge mai departe in Facultatea vietii tale, daca nu inveti in primul rand sa Ierti!

Sa ierti tot ceea ce te-a facut sa suferi!

Sa-l ierti pe cel care te-a facut sa suferi!

Si nu in ultimul rand sa te ierti pe tine, deoarece in vietile tale anterioare ai creeat  circumstantele care sa duca la invatarea acestor lectii destul de dure!

Apoi am invatat sa Iubesc neconditionat  in primul  rand pe cei care m-au facut sa sufar, care s-au purtat urat cu mine, care m-au umilit, care m-au desfiintat ca om. O sa spuneti pai cum adica sa-I iubesc pe acestia?

Foarte simplu,  in Sfanta scriptura scrie clar: Iubeste-ti aproapele ca pe tine insati!

 Cum sa spui il iubesc pe aproapele meu ca pe mine insami daca nu il ierti?

Si daca nu-l ierti cum poti spune ca te iubesti pe tine?

Lucrurile sunt simple, noi le complicam uneori cu mintea noastra pricinoasa…

Imi adresez mereu intrebare: “ Oare cum ar fi fost daca, as fi inceput o astfel de discutie mai devreme, daca tata s-ar fi lasat de cele doua vicii si ar fi trait si acum?

Cum ar fi fost? El un batranel mereu pus pe sotii, cu o gramada de povestiri care mai de care mai interesante, de te mirai si te intrebai mereu:”Oare de unde le scoate, de unde stie atat de multe lucruri?”. Ce as fi simtit eu, dar fiica mea, dar nepotica mea?? Cat de intelept ar fi devenit, si cum ne-ar fi ajutat sa evoluam in viata  noastra.

Imi este atat de dor de el! Imi este atat de dor! Mai ales ca atunci cand la o saptamana dupa cele povestite aici a murit, fara sa-l doara ceva. Fara sa sufere, fara sa pateasca ceva anume. Pur si simplu intr-o dimineata a cazut in curte si l-a gasit mama mort in curtea casei. Voi povesti odata si cate mesaje si indicii ne-a dat in acele zile, sa intelegem ca el ne-a iubit, si ne roaga sa-l iertam.

 

Daca atunci as fi avut aceasta cunoastere pe care o am acum, daca as fi avut curajul si intelepciunea de astazi lucrurile ar fi decurs total diferit, asa insa…

 

Daca atunci s-ar fi gasit cineva cu aceasta cunoastere, care sa aibe rabdarea sa-l asculte, sa-l inteleaga, iar apoi sa-l ajute…tatal meu sigur ar fi trait si ar fi fost acelasi Bunic minunat din povestile lui Delavrancea.

 

Am scris acest articol cu dorinta precisa ca tu sa inveti ca nu trebuie sa stai cu mainile in san. Trebuie sa actionezi, sa faci ceva pentru cei dragi, sa nu amani, deoarece candva va veni un moment in care vei suferi ca nu ai facut-o.

 

Iar daca lucrurile sunt mai serioase, apeleaza la oameni dispusi sa te ajute, apeleaza  la oameni cu cunoastere, care au disponibiliatea sa te iti ofere tot ajutorul lor.

 

Daca tu crezi  ca ai nevoie de mine, de cunoasterea mea, de experienta mea de viata, apeleaza cu toata increderea. Sunt aici si te  ascult cu mare atentie, si te inteleg fara sa te judec, si te  ajut cu toata dragostea mea.

Te imbratisez din tot sufletul cu toata dragostea! Neluta


6 thoughts on “Tutunul si alcoolul …de ce… NU!!!!

  1. Mi-au dat lacrimile.
    Sunt convinsa ca tatal dvs a inteles cat de mult il iubiti.
    Si tatal meu a avut probleme cu bautura,in special vinul.Doar ca realiza ca a depasit masura si mergea sa doarma.Iar a doua zi intreba pe mama daca a facut ceva.Tata niciodata nu a fost violent.Si,desi ne-a iubit mult,a ales sa plece dintre noi la varsta de 52 de ani.Sora mea avea 14 ani,iar eu 8.Mama ne-a crescut singura, greu…. imi amintesc ca îi lacrimau ochii atunci cand nu avea o bucatica de paine sa ne puna pe masa.Si atunci se ruga in gand…si nu dura mult si cineva venea si aducea cate ceva.Mama nu cerea nimanui nimic…a muncit din greu,iar Dumnezeu i-a fost alaturi.
    Si eu ma intreb cateodata „oare cum ar fi fost daca tata ar fi trait?”
    Am inteles insa ca ne-a ajutat mult mai mult de acolo,din nevazut.Si ca a ales sacrificiul pentru noi,chiar daca despartirea a fost dureroasa.
    Stiu ca ei ne vad de acolo din marea Lumina si ne transmit iubirea lor.
    Sunt convinsa ca simtiti asta.
    O zi linistita cu iubire sa aveti!

  2. Mihaela, draga mea draga,
    Iti multumesc frumos pentru gandurile si randurile tale sincere. Iti multumesc pentru sinceritatea ta, iti multumesc ca ai inteles exact mesajul meu. Este un mesaj trist, dureros insa nadajduiesc ca acest mesaj sa ajunga la cat mai multe urechi astfel incat sa fie din ce in ce mai putini copii pusi in situatia de a suferi pentru viciile parintilor lor.
    Te imbratisez cu mare drag, si astept gandurile tale ori de cate ori vei simti acest imbold. Multumesc. Te iubesc mult si-ti raman recunoascatoare ca existi….si in viata mea! Neluta

  3. Istorii de viață, povești de viață…rupte dintr-un film dramatic!… Tristețe, durere, lacrimi, iertare, iubire necondiționată, viață, continuitate…mod de viață, acceptare, pasărea Phoenix…
    Cât te-nțeleg, draga mea, câte amintiri se perindă prin fața ochilor mei…încețoșați de lacrimi și gânduri sumbre de odinioară!
    Mi-ai rescris povestea, diferența fiind că tatăl meu trăiește, viața lui e pe făgașul normalului(Doamne ajută-l!), e chiar foarte bine, în schimb, mama a decedat, la doar 59 ani(Dumnezeu s-o odihnească-n pace!)..Moartea a curtat-o, chemând-o destul de devreme!…Durere, suferință, lacrimi, amărăciune, toate și-au spus cuvântul pentru acest suflet trist și sensibil!
    Doamne, viciile astea, bată-le vina!
    Viciile unuia și suferința tuturor! Păcat că mintea celui viciat nu e intactă, dimpotrivă, atât de avariată, încât nu mai distinge, nu mai face diferența!
    Și totuși…lucrurile mici fac diferența, dragilor!
    Toate cele bune de pe meleaguri nemțene!

    • Draga mea Cristina,
      Iti multumesc din suflet pentru gandurile tale bune! Ma bucur macar ca tatal tau a reusit macar in al 13 ceas sa spuna stop (cel putin asa am inteles). Al meu nu a putut si probabil ca nici nu a vrut suficient de mult aceasta schimbare. Sau poate asta a fost karma mea pe care a trebui sa o ard cu dragostea mea neconditionata, cu iertarea si acceptarea ca asa trebuiau sa se intample lucrurile.
      Te imbtatisez cu mare drag si daca vreodata ajungi in Bucuresti te rog nu ma ocoli, vino esti invitata mea speciala si unica intru suferinte durere lacrimi si suspine. Promit sa ne bucuram una de cealalta si sa nu ne mai raportam la trecut. Noi avem prezentul, noi il avem pe acum si aici.
      Te pupic. Neluta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *