Vieţile Sfinţilor – Viața Sfântului Mucenic Varlaam – 19 NOIEMBRIE 

Vieţile SfinţilorViața Sfântului Mucenic Varlaam – 19 NOIEMBRIE 

 

Sfântul Mucenic Varlaam era din Antiohia Siriei, bătrân cu vârsta. El a fost prins pentru mărturisirea numelui lui Iisus Hristos și adus la judecată înaintea păgânului voievod. Acolo a fost silit să aducă jertfă idolilor, dar nesupunîndu-se, a suferit multe răni și munci pentru Hristos Domnul său. Întâi a fost bătut fără milă cu vine de bou, apoi a fost strujit cu unghii de fier. După aceasta l-au dus paginii în capiștea cea idolească și acolo, după porunca muncitorului, întinzând mâna lui peste jertfelnicul care avea foc aprins, a ținut în mina cărbuni aprinși cu tămâie, ca doar să arunce peste jertfelnicul necuraților idoli. Căci credeau că mucenicul, neputând a suferi să țină în mina cărbunii cei aprinși, îi va arunca împreună cu tămâia înaintea idolilor.

Dacă ar fi făcut aceasta i-ar fi zis: „Iată acum ai adus jertfe zeilor noștri”. Dar n-au izbutit ticăloșii ceea ce voiau pentru că mucenicul lui Hristos, stând ca un stâlp neclintit, a ținut în mâna sa focul ce ardea, arătându-se mai puternic decât arama și fierul. Și atât de mult a ținut focul în mina încât i-au ars degetele și i-au căzut pe pământ împreună cu focul. Însă el nu și-a clintit mâna sa nici n-a aruncat cărbunii cu tămâia peste altar, înaintea idolilor. Astfel s-a arătat cu bărbăție și nebiruit, pătimitorul și ostașul lui Hristos cel tare, și într-o bună mărturisire și-a dat sufletul său în mâinile Domnului. Pe acesta și dumnezeiescul Hrisostom și Sfântul Vasile cel Mare l-au cinstit cu cuvinte de laudă.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile PreaCuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!

 

 

This entry was posted in SINAXAR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *