DRAGI PRIETENI NU UITATI CA ESTE BINE SA CITITI ACATISTUL INVIERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS POSTAT PE DATA DE 16 APRILE,  PANA LA INALTARE PE DATA DE 25 MAI!!!

 

 Buna dimineata prieteni bine v-am gasit la

Sinaxarul zilei  și viețile sfinților pomeniți în ziua de  30  Aprilie

astazi, facem pomenirea

 

Sfântul Apostol Iacob, fratele Sfântului Apostol Ioan Evanghelistul

 

Sfantul Apostol lacov, fratele Sfantului loan Evanghelistul, a fost unul dintre cei Doisprezece Apostoli ai Mantuitorului. Atat Sfantul Apostol Iacov, cat si fratele sau, l-au parasit pe tatal lor, Zevedei, precum si activitatea de pescar, pentru a urma lui Hristos. Sfintele Evanghelii amintesc faptul ca Apostolul Iacov a fost de fata la Schimbarea la fata, de pe Muntele Tabor, dar si la cele intamplate Mantuitorului in gradina Ghetsimani.

 

Dupa Cincizecime, Sfantul Apostol lacov a predicat Evanghelia in mai multe locuri, ajungand pana in Spania. Intors in Ierusalim, avea sa patimeasca multe chinuri din partea iudeilor. Sfantul Apostol Iacov, prin cuvatarile sale, pline de harul Duhului Sfant, a reusit sa aduca multi iudei si pagani la credinta in Hristos. Dintre acestia, traditia i-a consemnat pe vrajitorul Hermoghen, pe ucenicul acestuia, Filip, si pe Iosia, toti opozanti a Apostolului. Acesta din urma a fost chiar condamnat la moarte, impreuna cu Sfantul Apostol Iacov, luand amandoi cununa muceniciei in anul 45.

 

Troparul Sfântului Apostol Iacob

 

Apostol al lui Hristos preaales şi frate al cuvântătorului de Dumnezeu celui iubit ai fost, Prealăudate Iacob; cere iertare de greşeli, pentru cei ce te laudăpe tine şi sufletelor noastre mare milă.

 

Condacul Sfântului Apostol Iacob

 

Glas Dumnezeiesc auzind chemându-te pe tine, dragostea de tată ai trecut-o cu vederea şi ai alergat la Hristos, cu fratele tău, Sfinte Mărite Iacob. Cu care împreună te-ai şi învrednicit a vedea Dumnezeiasca Schimbare la Faţă a Domnului.

 

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:

 

Sfantului Ignatie Briancianinov

 

Sfantul Ignatie Briancianinov este praznuit pe 30 aprilie. Sfantul Ignatie Briancianinov s-a nascut in anul 1807, dintr-o familie de nobili rusi, in provincia Vologda. Din botez s-a numit Dimitrie. De mic se arata foarte intelept si evlavios, iubind mai ales linistea, rugaciunea, slujbele Bisericii si citirea cartilor sfinte.

 

Dotat cu o inteligenta de exceptie, tanarul Dimitrie este remarcat in scurta vreme de marele duce Nicolae, viitorul tar, si este luat sub protectia acestuia. Totusi, succesul sau in cercurile inalte ale societatii nu ii dadea implinire sufleteasca. Mangaierea sa o gasea doar in slujbele Bisericii si in scrierile Sfintilor Parinti, in care afla indrumari sigure spre mantuire. In cele din urma, demisionand din functia de ofiter in armata tarului, paraseste lumea si in anul 1827 intra impreuna cu un prieten in nevointa monahala la Manastirea Sfantul Alexandru Svirski, sub povatuirea Sfantului Leonid, viitorul staret de la Optina. La inceput a facut ascultare la bucatarie, sub porunca unui fost iobag al tatalui sau, gustand pentru prima oara din roadele adevaratei smerenii. Fiind supus intru totul tuturor, tanarul ucenic era iubit de toti parintii din manastire pentru smerenia si ascultarea sa.

 

In anul 1829 se stabileste, impreuna cu staretul sau, in obstea Manastirii Optina, o vestita sihastrie a Rusiei pravoslavnice. Este nevoit apoi sa treaca prin mai multe manastiri, suferind de boli, de foame, de frig, insa fara sa cada in deznadejde. In anul 1832 a primit tunderea monahala sub numele de Ignatie si a fost numit egumen la Manastirea Lopotov. Apoi, in 1834, este numit staret la Manastirea Sfantul Serghie, aproape de Petersburg, unde a innoit in intregime viata duhovniceasca si a crescut mai multi fii sufletesti.

 

Lucrarea sa nu a fost lipsita de multe osteneli, necazuri, ispite si dusmani – o cruce pe care arhimandritul Ignatie a purtat-o cu multa rabdare si despre care avea sa scrie mai apoi: „Acolo m-a invrednicit Domnul cel milostiv sa cunosc aceascta bucurie si aceasta pace a sufletului, pe care cuvintele nu pot sa o exprime. Acolo m-a invrednicit sa gust iubirea si dulceata duhovniceasca, chiar in momentul in care imi intalneam dusmanul care voia sa-mi ia viata, si fata dusmanului se facea in ochii mei ca fata unui inger luminat… Ce privilegiu sa fii jertfa, asemenea lui Hristos sau, mai degraba, ce privilegiu sa fii rastignit langa Mantuitorul…”.

 

Dobandind darul lacrimilor, al smereniei si al sfintei rugaciuni cea din inima, Cuviosul Ignatie a adunat in jurul sau multe suflete cu viata aleasa, arzand ca o faclie nestinsa in mijlocul lor, fiind cautat de toti ca un mare dascal al rugaciunii lui Iisus. Inca a scris cu mare intelepciune si cateva carti de zidire duhovniceasca, aratand tuturor calea dobandirii sfintei rugaciuni a inimii.

 

In anul 1857 a fost hirotonit episcop de Stavropol, un oras din Caucaz. Insa, dupa patru ani, din cauza bolii se retrage iarasi la liniste, devenind doctor iscusit de suflete, cautat de multi fii. La 30 Aprilie 1867, isi da duhul in mainile Domnului, lasand in urma numerosi ucenici. Dupa sfarsitul sau fericit, Sfantul Ignatie a aparut in mijlocul unei lumi orbitoare unuia dintre fiii sai duhovnicesti, spunandu-i: „Tot ce am scris in cartile mele este adevarat!”.

 

Pentru sfintenia vietii lui, Sfantul Ierarh Ignatie Briancianinov a fost canonizat in anul 1988 de Biserica Ortodoxa Rusa, cu zi de praznuire la 30 aprilie.

 

Rugaciune catre Sfantul Ierarh Ignatie Briancianinov

 

O, mare, prea minunate si bine placutule al lui Hristos, Parinte Ierarhe Ignatie! Primeste cu milostivire rugaciunile pe care cu dragoste si recunostinta ti le aducem! Auzi-ne pe noi, cei sarmani si neajutorati, care cu credinta si iubire la tine cadem si cerem calduroasa ta solire pentru noi inaintea Scaunului Domnului Slavei. Stim ca mult poate rugaciunea dreptului, care milostiv face pe Stapanul. Tu, din anii prunciei tale, pe Domnul cu inflacarare L-ai iubit si numai Lui a-I sluji voind, toate cele frumoase ale lumii acesteia intru nimica le-ai socotit. Tu, lepadandu-te de tine si luandu-ti crucea ai urmat lui Hristos. Tu de voie ai ales calea cea stramta si mahnicioasa a vietii monahicesti si pe aceasta cale virtuti mari ai dobandit. Tu, prin scrierile tale, inimile oamenilor de cea mai adanca evlavie si supunere catre Atotputernicul Ziditor le-ai umplut, iar pe pacatosii cei cazuti cu inteleptele tale cuvinte a-si cunoaste nimicnicia si a alerga intru pocainta si smerenie la Dumnezeu, afara nicicand nu i-ai scos, ci parinte iubitor de fii si bun pastor tuturor le-ai fost; nici acum nu ne parasi pe noi, care tie cu osardie ne rugam si ajutorul si la acoperamantul tau scapam. Cere pentru noi de la Domnul Cel iubitor de oameni, sanatate trupului si sufletului; neclintita fa credinta noastra, intareste puterile noastre care slabesc intru ispitele si intristarile veacului acestuia, incalzeste cu focul rugaciunii sufletele noastre cele reci, ajuta-ne ca prin pocainta fiind curatiti, sfarsit crestinesc vietii noastre sa primim si in camara cea prea impodobita a Mantuitorului sa intram dimpreuna cu toti cei alesi, si impreuna cu tine sa ne inchinam Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Amin!

 

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:

 

Sfânta Muceniță Arghira

 

Sfânta Nouă Muceniță Arghira s-a născută în Prusia Bitiniei (astăzi orașul Bursa din Turcia) în jurul anului 1692. Părinții sfintei, Gheorghe și Suzana, au crescut-o în credința ortodoxă, iar Sfânta Arghira și-a însușit temeinic, încă din copilărie, dragostea de Dumnezeu.

 

Arghira s-a căsătorit cu un tânăr grec, însă după Sfânta Cununie a fost supusă la multe presiuni de un pașă – eparhul din Bursa din acele vremuri. Acesta o forța să-și abandoneze soțul și credința, pentru a o lua în haremul său. La sfatul părinților, Arghira, însoțită de soțul său, a plecat din cetatea natală la Constantinopol, la rudele și cunoscuții familiei.

 

Din mărturiile contemporanilor se știe că prigonitorul care o urmărea nu a renunțat și, folosind puterea și persecuția asupra rudelor tinerei Arghira, a aflat de plecarea ei și a trimis soldați pentru a o aduce cu forța în rândul femeilor sale. Atunci, cartierele locuite de grecii ortodocși constantinopolitani au fost aprig controlate, până ce prigonitorii au găsit-o pe Sfânta Arghira.

 

Pentru că nu a vrut să renunțe la credința în Mântuitorul Iisus Hristos, iar grecii o apărau, asupritorii au folosit brațul legii și au acuzat-o pe nedrept de revoltă și insultă la adresa islamului și, astfel, au condamnat-o la închisoare pe viață. Părinții ei au încercat zadarnic să obțină o judecată dreaptă pentru eliberarea fiicei lor, dar nu au reușit.

 

În următorii 16 ani, tânăra femeie nevinovată a fost mereu întrebată de judecător, bătută și întemnițată. Iar în închisoare a fost mereu hărțuită de turcoaicele osândite acolo. Însă Arghira a purtat acest necaz cu măreție și răbdare, s-a dat pe sine la post și la rugăciune, îmbărbătând și pe alte creștine ce erau în aceeași temniță.

 

A fost amenințată că nu poate să fie liberă decât în condițiile în care renunță la credința creștină și acceptă să devină soția pașei din Bursa. De aceea, ea a trimis vorbă părinților că nu-i folosește să fie liberă, dacă este forțată să devină păgână – ci preferă închisoarea, rămânând astfel a lui Iisus Hristos.

 

Inima fericitei Arghira s-a umplut de necuprinsă bucurie și de o asemenea recunoștință, căci fusese întemnițată pentru Hristos, încât socotea că neajunsurile îi erau înlesniri. Așa se face că, atunci când evlaviosul creștin Manolis, împletitorul de năvoade, a izbutit să facă să-i fie retrasă învinuirea, pentru a putea fi slobozită, Arghira nu a primit ridicarea osândei, socotind temnița ca pe un palat împărătesc. Astfel, întemnițată și înlănțuită pentru Hristos, și-a sfârșit viața primind nepieritoarea cunună a muceniciei, în anul 1725.

 

La trei ani de la moartea Sfintei Arghira, sfântul ei trup a fost aflat neatins, răspândind o mireasmă neasemuit de plăcută – care i-a umplut pe creștini de negrăită bucurie. Însuși patriarhul Paisie al Constantinopolului a mutat moaștele ei minunate la Biserica Sfintei Paraschevi, unde și astăzi sunt cinstite de  către credincioși.

 

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:

Sfântul Ierarh Donat, Episcopul Evriei

 

În zilele dreptcredinciosului împărat Teodosie cel Mare, acest Sfânt Donat a fost episcop în cetatea care se numește Evria, din Epirul vechi. Aproape de cetatea aceea se afla un loc ce se numea Soria, unde era și un izvor de apă, din care dacă ar fi băut cineva, îndată cu amar murea. Aflând de aceasta Sfântul episcop Donat a mers la izvorul acela cu clerul său și când s-a apropiat de izvor, îndată s-a auzit un tunet și a ieșit din izvor un balaur mare și înfricoșător, care mergea împotriva alesului lui Dumnezeu și încerca să împiedice cu coada picioarele catârului pe care era călare arhiereul. Iar Donat cu biciul cu care bătea catârul său, a lovit pe balaur care se apropiase pe la spate și îndată balaurul acela a murit, iar clericii cei ce erau pe lângă episcop și poporul, văzând acea minune, au adunat lemne și aprinzând foc, au ars pe balaurul acela, ca să nu se vatăme văzduhul cu otravă, căci era foarte mare. Iar apă din izvorul acela nu îndrăznea nimenea să bea. Deci, Sfântul Donat făcând rugăciune, a binecuvântat izvorul și, scoțând mai întâi singur apă, a băut; apoi a poruncit și tuturor fără frică să bea și au băut toți din destul și nu s-au vătămat. Deci, mărind pe Dumnezeu, s-au întors la casele lor.

 

Mergând odată în alt loc uscat și fără de apă și văzând pe cei ce erau acolo foarte însetați de arșița cea mare și slăbiți de sete, a săpat o gropniță mică cu mâinile sale și, rugându-se lui Dumnezeu, a scos izvor de apă, care curgea cu îndestulare totdeauna. Încă și din cer a pogorât apă îndestulătoare, pentru că la vreme de arșiță și de secetă mare, rugându-se către Domnul, îndată s-a vărsat ploaie mare și a adăpat pământul bine și îndestulare de roduri s-a făcut cu rugăciunile lui.

 

În acele vremi, fiica împăratului Teodosie era foarte bolnavă, fiind muncită de duhul cel necurat. Și era în mâhnire mare împăratul și împărăteasa pentru fiica lor, deoarece numai pe acea fiică o aveau. Dar, aflând de făcătorul de minuni Donat episcopul, îndată a trimis împăratul la Epir, ca să cheme la sine pe toți episcopii părții aceleia, ca să se binecuvânteze de la dânșii. Și, venind episcopii Epirului la Constantinopol, i-a primit pe ei împăratul cu cinste și cu dragoste și i-a întrebat, zicând: „Cine este între voi Donat episcopul, care cu biciul a omorât un balaur și a scos apă din pământ uscat și ploaie din cer de la Dumnezeu a cerut?”.

 

Și i-au arătat lui pe Sfântul Donat. Iar împăratul, sărutându-l, l-a dus la împărăteasă, apoi s-au aruncat la picioarele sfântului, rugându-se și zicând: „Robule al lui Dumnezeu, fie-ți milă de noi, că numai o fiică avem și aceea cumplit pătimește, fiind chinuită de diavol! Și am adus mulți doctori și preoți, dar nimic n-au putut să ne ajute. Deci pe sfinția ta te-am ostenit, ca să vii aici, auzind de darul cel mare al lui Dumnezeu ce este în tine, ca tu să izgonești dintr-însa pe diavol, cu puternicile tale rugăciuni către Dumnezeu. Și de o vei tămădui pe ea, jumătate din averile ei vei lua”. A zis sfântul: „Unde este fecioară, ca să o văd pe ea?”. Și l-au dus la dânsa; iar diavolul, îndată, nesuferind venirea alesului lui Dumnezeu, a răcnit și aruncând pe fecioară, a fugit dintr-însa; și s-a făcut tinăra sănătoasă. Și s-au bucurat împăratul și împărăteasa și multe daruri i-au făcut sfântului. Dar el nimic nu voia să ia din cele ce i s-a dat lui. Însă văzând obiceiul cel bun și bună credință a acelora, i-a rugat, ca să i se dea un loc la episcopia lui, care se afla aproape de un sat al lui, ce se numea Omfalie, ca acolo să-și zidească o biserică. Și îndată împăratul i-a dăruit locul acela și cu scrisoarea sa l-a întărit.

 

Zăbovind sfântul la Constantinopol, a murit un om oarecare, pe care ducându-l la îngropare, un altul ce-i împrumutase bani, având zapisul celui mort, îl ținea și nu lăsa să îngroape trupul, până ce nu i se va da lui datoria; și era datoria aceea de două sute de galbeni. Iar Sfântul Donat, avându-și locuința aproape de casa acelui cetățean mort, a auzit ceartă și adunare multă de popor și a zis către episcopi: „Să mergem și să rugăm pe acel împrumutător, să lase să îngroape trupul datornicului său cel mort”. Iar episcopii n-au voit să meargă. Atunci a mers singur Donat acolo și văzându-l, aceea care rămăsese văduvă după bărbat, a căzut la picioarele lui zicând: „Fie-ți milă de mine, omule al lui Dumnezeu, de vreme ce de îndoită primejdie sunt cuprinsă, că și de bărbat m-am lipsit și nici trupul a i le îngropa, nu mă lasă împrumutătorul. Deci, sfătuiește-l pe acela, sfinte, ca să dea celui mort slobodă îngropare, ca să nu putrezească în casă”. Iar sfântul a întrebat-o: „Știi cu adevărat cu cât este dator bărbatul tău omului acestuia?”. Răspuns-a femeia: „Domnul meu, mai înainte cu câteva zile, mi-a zis bărbatul, că i-a plătit datoria, dar zapisul a rămas la împrumutător”. Iar arhiereul lui Dumnezeu ruga pe împrumutător, zicând: „Lasă, fiule, ca să îngroape trupul celui mort, iar datoria ți se va da ție după aceea”. Iar împrumutătorul, fiind aspru la obicei și nedrept, nu numai că n-a ascultat, ci și cu cuvinte de necinste a ocărât pe sfânt.

 

Atunci sfântul episcop, apropiindu-se de patul pe care zăcea mortul și cu mâna atingându-se de cel mort, a strigat, zicând: „Ascultă, omule!”. Și îndată mortul a înviat și, deschizându-și ochii, a zis: „Iată, eu sunt, părinte și stăpâne!”. A zis către dânsul sfântul: „Scoală-te și vezi ce vei face cu cămătarul, care spune că nu i-ai plătit datoria, căci zapisul tău îl are la sine”. Iar mortul ridicându-se în sus și toți spăimântându-se de acel minunat lucru, apoi, căutând groaznic spre împrumutătorul său, l-a ocărit pentru minciună și i-a vădit nedreptatea lui, spunând când și în ce loc i-a plătit datoria de două sute de galbeni. Și nu avea ce să mai răspundă împru-mutătorul, ci stătea tremurând și tăcea ca un mut. Iar omul cel ce înviase, cerându-și înapoi zapisul său de la împrumutător și luându-l în mâini, l-a rupt, șezând pe pat. Apoi, căutând la arhiereu, i-a zis: „Bine că m-ai deșteptat, dreptule, pentru vădirea păcătosului acestuia! Deci, poruncește-mi mie ca iarăși să adorm”.

 

Și i-a zis sfântul: „Mergi în odihna ta, fiule, de vreme ce acum te-ai liberat de zapisul tău”. Și îndată omul acela a adormit iarăși cu somnul morții. Și toți cei ce au văzut acea înfricoșată minune și au auzit despre aceea, au preamărit pe Dumnezeu și s-au minunat de puterea cea mare a plăcutului lui Dumnezeu.

 

În timpul zăbovirii acelui Sfânt Donat, în Constantinopol nu a plouat și a fost secetă; deci, prin rugămintea împăratului, a ieșit sfântul afară din cetate, rugind pe Dumnezeu, ca să trimită ploaie pământului cel uscat. Și îndată s-a vărsat o ploaie atât de mare încât poporul zicea: „Iată al doilea potop va fi”. Iar împăratului îi părea rău de Sfântul Episcop Donat, că se va îmbolnăvi de ploaia cea fără de măsură, fiind numai într-o haină. Însă, când s-a întors în curtea împărătească, s-au văzut hainele pe el desăvârșit uscate și nici urmă de umezeală având; pentru că nici o picătură de ploaie n-a picat pe el și foarte mult s-au minunat toți. Iar împăratul se veselea de un plăcut al lui Dumnezeu ca acesta, mulțumind lui Dumnezeu că în zilele împărăției sale a trimis Domnul pe un luminător ca acesta al lumii și făcător de minuni.

 

Și după multe vorbiri cu dânsul, l-a liberat la scaunul său și i-a dat toată îndestularea spre zidirea și înfrumusețarea bisericii celei noi, pe care voia sfântul să o ridice la locul zis mai sus.

 

Mergând într-ale sale, Sfântul Donat, a zidit o biserică prea-frumoasă cu cheltuiala împăratului, unde însuși și-a gătit într-însa mormânt. Apoi ajungând la bătrânețile cele desăvârșite, s-a dus către Domnul, ca să stea înaintea Lui în ceata Sfinților Ierarhi și să slăvească pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe un Dumnezeu în Treime, Cel de toți sfinții slăvit, în veci. Amin.

 

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:

 

 Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a pătimirilor”

Se spune că era o femeie evlavioasă, pe nume Ecaterina, care a început să aibă accese de nebunie după căsătorie. A fugit în pădure și a avut tentative de suicid de mai multe ori.

 

Într-un moment de luciditate ea s-a rugat Maicii Domnului și i-a promis că, dacă o va vindeca, va intra în mănăstire. După recuperarea sănătății, femeia și-a amintit de promisiunea făcută, dar după mai mult timp. Timorată și profund tulburată, a căzut la pat. De trei ori Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i s-a arătat bolnavei, poruncindu-i să meargă la Nijni-Novgorod și să cumpere icoana ei de la iconograful Grigorie.

 

După ce a îndeplinit porunca, Ecaterina a primit vindecare. Din acel moment, la această icoană au început să se săvârșească minuni.

 

Ziua de sărbătorire a acestei icoane este 13 august, cinstindu-i-se mutarea din satul Palitsa la Moscova, în 1641. Pe locul în care a fost întâmpinată, la porțile Tverului, a fost construită o biserică, iar în 1654 a fost construită Mănăstirea Strastna.

 

De asemenea, Icoana este sărbătorită pe 30 aprilie, și în a șasea duminică de după Paști (Duminica Orbului), spre aducerea aminte a minunilor care au avut loc în această zi. Alte icoana ale Maicii Domnului „a pătimirilor” sunt cinstite în Moscova, la Biserica Zămislirii Sfintei Ana, și deasemenea în satul Enkaeva din episcopia Tambov.

 

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:

 

Sfantului Clement;

Sfantului Mucenic Maxim;

Sfantului Mucenic Vasile, episcopul Amasiei;

 

 

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile PreaCuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!

 

Tuturor sărbătoriților zile le urez, din toată inima cu toată dragostea un sincer și călduros LA MULTI ANI cu sănătate, fericire și prosperitate!

 

Vă invit cu mare drag să vă abonați la canalul meu You tube Neluța Bunicuța pentru a fi notificați ori de câte ori mai postez ceva nou, !

Doamne Ajută tuturor!!!