Se intampla in prima zi dupa terminarea cursurilor de Inforenergetica. Era cu cateva zile inaintea Craciunului din 1996. Afara era frig, fulgii cadeau grabiti pe pamant, asternandu-se ca o mantie alba de puf.

Eu ma grabeam catre birou, unde stiam ca voi avea o zi plina, ca voi avea destul de mult de lucru. Ma gandeam la cate lucruri interesante invatasem in cele trei luni de cand, impreuna cu sotul meu pasisem pentru prima oara la aceste cursuri. Ma gandeam si in acelasi timp ma intrebam daca Dumnezeu a decis ca eu sa fac aceasta treaba menita de EL pe pamant. Aveam o oarecare indoiala in suflet, oare de ce dintre atatia oameni mult mai inteligenti, mult mai scoliti, mult mai….ma alesese Dumnezeu si pe mine? Mergeam si ma gandeam. Imi imaginam cum, din chiar acea zi ma voi apuca sa aprofundez ceea ce invatasem, dupa care ma voi apuca de lucru. Imi imaginam cum timida imi voi oferi ajutorul primului meu pacient, si ma intrebam: oare cine va fi primul meu pacient? “Cu o zi inainte la sfarsitul cursurilor de IE, sotul meu exclamase plin de entuziasm:

–         “Tu ti-ai gasit menirea pe pamant, asta este ce trebuie sa faci, sa-i ajuti pe oameni, sa le fii de folos!”.

Si acum imi rasunau in timpane si in suflet vorbele lui. In primul moment crezusem ca glumeste cu mine, ca se amuza, ca face caterinca… dar nu era asa. A continuat prin a-mi aduce la cunostinta ca eu pot sa fac tot ceea ce consider necesar de acum inainte, pentru binele pacientilor mei, dar el, ii pare rau, nu-si poate lasa treburile lui personale, familia (adica pe fiica noastra care pe atunci era la facultate) sa bata drumurile la pacienti, nu poate sa se dedice altora cand el este cu gandul acasa.

El trebuia sa fie acasa, sa se ocupe de treburile gospodaresti, sa se asigure ca fiica noastra are tot ceea ce ii este necesar atunci cand vine de la facultate. Si cu toate ca au trecut atatia ani sotul meu nu si-a schimbat opinia in legatura cu acest lucru.

Mergeam grabita, si speram in sufletul meu ca voi reusi sa-mi termin treaba, si imi voi gasi timp suficient sa mai citesc inca odata cursurile  pe care le luasem cu mine ca pe un trofeu binemeritat.

Eram fericita si in acelasi timp imi era teama sa nu gresesc, sa nu fac ceva, care sa puna vreo persoana in suferinta.

De ce Doamne ai decis ca eu….?

Am ajuns la birou unde mormane intregi de plicuri asteptau cuminti sa fie desfacute, sa fie inregistrate, si apoi impartite pe departamente.

Pe un colt de etajera, un teanc de hartii asteptau si ele cuminti sa fie puse in plicuri si expediate in toate colturile tarii si ale lumii.

Nu stiu de ce, dar eram fericita, cu toate ca neincrederea incerca sa puna stapanire pe mine.

M-am apucat de lucru cu un entuziasm special, cu o bucurie si o nerabdare nemasurata de a termina cat mai repede toata treaba, si sa ma apuc sa recitesc cursurile care imi erau atat de dragi.

Dupa vreo doua ore, in biroul meu a intrat un coleg de la Resurse Umane, un domn absolut deosebit, un om pe care il stiam de multi ani, pe care il respectam si-l iubeam din tot sufletul meu. Nu facea parte dintre acei colegi de la Resurse care afisau masca aceea de inabordabil, de indiferenta, de persoana vesnic ocupata cu foarte multe lucruri. Niciodata nu fusese un scortos, niciodata nu intrase in vreun birou, sa nu aduca cu el un zambet cald, din toata fiinta lui. De cate ori venea in biroul meu imi povestea diverse lucruri, imi spunea glume, bancuri facute pe seama cutarui sau cutarui personaj din politica, din media….

Era un om cu care iti placea sa faci conversatie. In aceasta dimineata, cu toate ca a venit cu acelasi zambet larg, l-am simtit din tot sufletul ca ceva nu este in regula cu el. Si pentru ca ne stiam de prea multa vreme nu am avut nici o retinere sa-l intreb ce s-a intamplat, de ce-l simt asa…cumva…intr-un fel. El a zimbit, si curios m-a intrebat:

–         “Maaa.., tu esti mama Omida, de stii ca am o problema?”.

Eu razand i-am raspuns ca nu, bineinteles ca nu, dar daca ma voi stradui suficient voi putea sa fac lucruri mult mai bune decat ea. Tot razand m-a intrebat pe un ton glumet:

–      –   “Ia spune-mi cam ce zici tu ca ai putea sa faci?”

In clipa aceea mi s-a pus un nod in gat, si am inceput sa ma balbai. Colegul meu razand, vazand ca m-am fastacit, a continuat razand:

–         “…. pai de exemplu ai putea sa-mi dai un antinevralgic, nu de alta dar, m-am trezit astazi cu o durere de cap ingrozitoare. Nici nu imi venea sa vin la birou, dar am mult de lucru si de aceea am venit.”

Cu toata timiditatea i-am spus ca eu  nu prea sunt de acord cu medicamentele de sinteza chimica si ca…daca nu se supara pe mine as putea incerca sa-l ajut “altfel”…

M-a privit cu ochii lui mari si negri, si a zis:

–         “Ma, sper ca nu ma vei viola!”

L-am asigurat ca, nu, voi atenta la integritatea lui corporala, dar ca il voi ruga sa nu rada de mine daca va trebui sa citesc dintr-o agenda ceea ce am de facut.

S-a amuzat copios, adresandu-mi-se de data aceasta cu un ton curios:

–         “Mai…, daca este vorba de agenda, inseamna ca este treaba serioasa, si cam despre ce este vorba?”

Am inceput sa-i explic in linii mari despre ce este vorba si mai ales am pus accentul pe faptul ca orice fiinta se poate incarca cu energii negative, care in cantitati mai mari pot da, nu numai dureri de cap, dar si alte simptome. Pe masura ce ii povesteam despre ce este vorba, devenea din ce in ce mai curios, din ce in ce mai interesat.

La un moment dat plin de un elan, plin de curiozitate mi-a spus:

–         “Stii ceva ia hai pune tu mana si fa ce stii ca ai de facut, ca eu oricum nu prea stiu cu ce se mananca ceea ce-mi povestesti tu!”

L-am rugat sa se aseze, sa inchida ochii, si sa spuna o rugaciune in gandul lui, dupa care am deschis agenda, si cu un ochi pe ansa, unul pe agenda, si cel de-al treilea pe subiect, m-am apucat de lucru, plina de incredere, si entuziasm, sperand ca il voi ajuta sa se simta mai bine.

Cand am terminat i-am recomandat sa deschida ochii incet, si daca vrea sa-mi spuna ce a simtit.

A deschis ochii incet, de parca ii era frica sa nu vada vreun monstru, a oftat adanc si plin de extaz m-a intrebat:

–         “Mai fato, ce mi-ai facut? In timp ce tu faceai acolo ce stii tu, am avut senzatia ca mi-ai luat o povara de pe umeri, si ca ceva dinautrul meu iese pe undeva prin crestet. Asa trebuia sa simt?”

Am pus privirea in jos, i-am multumit lui Dumnezeu a carei prezenta o simtisem acolo langa mine, in mine, apoi am inceput sa plang usor.

Colegul meu nu intelegea ce se intampla cu mine, de ce plang, cu ce m-a suparat, ce a gresit…

In cateva minute m-am linistit si i-am explicat ca era primul meu pacient, ca sunt fericita, ca ceea ce i-am facut l-a ajutat sa se simta mai bine, si ca toata dimineata avusesem indoieli ca voi putea face ceea ce este necesar, si chiar imi imaginasem primul meu pacient.

Atunci ca sa destinda atmosfera, m-a intrebat razand:

–         “Si…si eu eram primul tau pacient in imaginatia ta?”

Ne-am amuzat copios de gluma lui, dupa care a plecat promitandu-mi ca va reveni mai tarziu, sa-mi comunice cum se simte.

Au trecut cateva ore, timp in care nu m-am ocupat decat de lucrarile de la birou,  doar din cand in cand gandurile imi fugeau catre colegul meu care nu mai venea odata sa-mi spuna cum se simte.

Inainte cu cateva minute de terminarea programului, usa se deschide si colegul meu foarte fericit a intrat pe usa insotit de un alt coleg, cu aceeasi problema ca sa. Radia de fericire, si fara sa stea prea mult pe ganduri i-a aratat scaunul pe care statuse el in cursul diminetii si a exclamat autoritar-glumet:

–         “Hei Neluta, apuca-te de treaba, daca pe mine m-ai facut bine trebuie sa-l ajuti si pe colegul nostru”, dupa care a plecat razand in hotote.

Din acea zi am stiut ca DA, Dumnezeu a decis ca are nevoie de mine aici pe pamant sa fac treburile care vor fi in Misiunea mea Personala.

De atunci vibrez de bucurie cand lucrez cu oamenii, cand vad ca ii pot ajuta, cand vad ca se poate, si ca Dumnezeu ingaduie ca foarte multi oameni sa se vindece de boli, la care medicina alopata nu da nici o sansa.

Oricine solicita o terapie IE pentru orice problema de viata sau de sanatate are o gramada de beneficii, o sumedenie de  lucruri de invatat, si o multitudine de stari pe care nu si le pot imagina.

Indiferent ce problema aveti, cautati un terapeut IE, care:

–         Sa va ajute, atunci cand vreti sa va casatoriti, fara umbra de indoiala pe care foarte multi o au inainte de a face pasul decisiv.

–          Sa va ajute, cand aveti o problema de sanatate sufleteasca, pentru ca inainte de a se imbolnavi psihicul si fizicul nostru, mai intai se imbolnaveste sufletul.

–         Sa va ajute cand doriti sa porniti la un drum nou (un nou serviciu, o noua afacere, un concediu etc.)

Orice consiliere IE, va poate ajuta in toate domeniile vietii voastre, deci nu amanati, sa nu fie mult prea tarziu.

Daca simti ca te identifici cu una, sau mai multe din exemplele date mai sus, daca stii ca sufletul tau are nevoie sa fie ascultat, inteles si ajutat, nu intarzia sa ma intrebi ce este de facut!

Daca relatia ta scartaie tocmai acum, cand mai ai doar o luna pana la casatorie, intreaba-ma, sa gasim solutia de a rezolva situatia, inainte sa fie prea tarziu.

Astept intrebarile tale, comentariile tale, opiniile tale, framantarile tale, si-ti promit ca ne vom apuca de treaba neintarziat.

Din toata inima cu toata dragostea! Neluta