Este ora 4,00 dimineata si dintr-o data ma trezesc cu certitudina ca acum in acest moment este necesar sa scriu…sa spun cum Dumnezeu vindeca oamenii prin oameni…
Nu am inteles niciodata si probabil nu voi intelege vreodata de ce Dumnezeu a decis ca si eu pot sa-i fiu de folos, si prin mine isi poate manifesta iubirea fata de oameni.
Stiu un singur lucru ca imi place sa ma las folosita de EL supremul, de EL creatorul a tot si toate…de EL iubirea neconditionata…de EL …inceputul si sfarsitul acestei lumi.
M-am trezit cu certitudinea ca este necesar sa scriu despre cel mai interesant si scurt caz al meu. Imi aduc aminte cum o colega de serviciu, a venit intr-o zi la mine la birou si m-a rugat destul de timid, daca vreau sa ma ocup si de fratele sau…care de o perioada destul de mare nu reuseste sa isi rezolve o problema de sanatate.
M-am bucurat sincer ca ii pot fi de folos si am convenit cu ea, sa vina a doua zi de dimineata impreuna cu acesta sa-l vad si eu.
In dimineata urmatoare la usa biroului meu ma astepta un barbat in floarea varstei (probabil in jurul varstei de 30 si ceva de ani), nu am intrebat si nici nu mi s-a comunicat acest amanunt deoarece nu imi era necesar in aceasta situatie.
Ne-am salutat politicos si l-am invitat in biroul meu. Acesta era cat se poate de retinut si chiar stanjenit, as putea spune de faptul ca dupa ce de vreo 2 ani umblase din medic in medic acum ajunsese intr-un birou…la o persoana care se vedea cu ochiul liber ca nu este cadru medical, o persoana recomandata de catre sora dumisale, la care venise doar asa pentru ca familia insistase sa incerce si aceasta varianta.
Am stat cateva minute de vorba si acesta mi-a povestit cum de circa doi ani, ii aparuse undeva in zona gatului o escrescenta…care daca la inceput era micuta de tot, cu timpul a crescut, pana la dimensiunea unui ou de gaina. Nu il durea, nu il jena, nu il deranja decat atunci cand era nevoit sa poarte camasa si cravata, deoarece atunci trebuia sa preseze acea escrescenta…si nu era chiar placut. In rest… nimic iesit din comun decat aspectul nu tocmai placut, a unui ou pozitionat fix pe gatul acestuia undeva in zona laterala, insa extrem de vizibil.
A mers la mai multi medici, care mai de care mai specialist…insa nici unul nu a fost atat de hotarat incat sa-i spuna ce are de facut. Unii, ii recomandau operatia….altii dimpotriva…spuneau sa nu care cumva sa umble acolo ca nu va face decat sa starneasca si mai mari probleme…. Singurul la care nu ajunsese inca fusese EL supremul , el medicul a tot si toate, deoarece se stie clar ca doar cel care creeaza este si cel care poate vindeca, cel care poate repara orice se strica…
Si iata ca acum ajunsese sa se intereseze cum ar putea sa-l solicite, cum ar putea sa-l abordeze, cum ar putea sa-i ceara sa-l ajute. L-am ascultat cu mare atentie, l-am intrebat una alta, lucruri care poate la prima vedere pareau ca nu au legatura cu subiectul pentru care venise la mine. Apoi am stat cateva secunde…linistita, m-am rugat, am luat ansa si m-am apucat sa masor… Pe masura ce masuram aveam credinta ferma ca eu pe acest pacient nu il voi mai intalni niciodata in aceasta existenta a mea…si a lui.
L-am intrebat daca stie vreo rugaciune, stiindu-se ca aceasta terapie se bazeaza pe invataturile Sfintei Scripturi si pe toate stiintele moderne…. Acesta a negat spunendu-mi ca …nu a avut timp sa invete o astfel de rugaciune. M-am oprit din masurat si am inceput amandoi sa spunem rugaciunea “Tatal Nostru”… Dupa ce am repetat-o de cateva ori deja pacientul meu o stia, asa ca am trecut la pasul doi si m-am apucat de lucru…
Am facut tot ceea ce stiam ca am voie, din partea Divinitatii sa aplic pe acel pacient… M-am rugat si i-am dat cateva sfaturi, pe care l-am rugat sa le puna in aplicare din acel moment inainte… Am masurat sa vad, cand sa-l mai chem la inca o sedinta de terapie IE si mi-a iesit ca nu este necesar sa ne mai intalnim… Dupa ce am mai schimbat cateva politeturi si amabilitati inerente in astfel de cazuri…acesta a plecat destul de dezamagit, deoarece probabil se astepta la ceva spectaculos, la ceva concret…nu la spus de rugaciuni si …atat.
Dupa plecarea lui m-am tot gandit de ce Dumnezeu a decis ca nu va trebui sa-l mai vad pe acest domn, si sa continuu ceea ce am inceput. Insa nu am reusit sa gasesc nici un raspuns. Am abandonat aceasta idee si mi-am vazut de treburile zilnice, stiind clar ca Dumnezeu are un plan pentru fiecare, iar eu nu sunt in masura sa-i cer socoteala. Ziua a trecut ca toate celelalte, cu lucarile de la birou si apoi cu treburile casei.
A doua zi de dimineata, la usa biroului meu ma asteptat zambind colega mea, care se vedea ca este nerabdatoare sa-mi comunice ceva important…
A sarit in intampinarea mea, m-a imbratisat si m-a sarutat pe ambii obraji, apoi fericita mi-a spus ca fratele ei o sunase de dimineata sa-i comunice ca acel ou de gaina probabil ca plecase in lumea lui, deoarece la gatul sau numai era nici macar locul, darmite oul care ii creease atatea probleme pe o perioada atat de lunga de timp. Colega mea imi spunea toate acestea cu o bucurie pe care nu o pot descrie in cuvinte, iar eu ramasesem cu gura cascata…cu cheia biroului in mana…nemaistiid ce trebuie sa fac. Ascultam si in sufletul meu eram siderata de calea, de raspunsul pe care Dumnezeu alesse sa mi-l dea la nici 24 de ore de cand ma despartisem de pacientul meu. M-am trezit multumindu-i lui Dumnezeu pentru ajutor, pentru raspuns, pentru implicare…deoarece este clar ca acolo era mana LUI, nimeni nu putea sa faca asa ceva fara mana LUI.
Am deschis biroul si m-am asezat pe primul scaun aparut in cale, sa-mi revin, deoarece emotia era atat de puternica…incat nu mai eram in stare sa ma tin pe picioarele mele. Constientizam ca Dumnzeu a ales sa lucreze prin mine, a ales sa vindece acest om prin mine… Eram incantata de faptul ca de data aceasta eu am fost cea care am fost aleasa sa fiu “soldatul disciplinat” prin care EL sa lucreze…
Oare ce anume facusem de Dumnezeu alesese ca prin mine sa vindece acest om care suferea de atata amar de vreme??? Insa stiu ca nu-i place sa stim noi judecatile lui, decat in anume conditii asa ca…m-am lasat pagubasa gandindu-ma la pilda pe care parintele Cleopa o povesteste intr-una din cartile sale:
“A fost un oarecare călugăr sihastru, care se ruga lui Dumnezeu: “Doamne, dă-mi să știu ce sunt judecățile Tale”. Și s-a rugat pentru a i se descoperi aceasta. Dar Dumnezeu nu i-a arătat cele ce sunt cu neputință omului a le cunoaște.
El a postit mai departe, insistând în rugăciune. Atunci, Dumnezeu i-a dat în gând să meargă la un bătrân care să-l lămurească. A luat hrană și a plecat la drum. Dumnezeu i-a trimis un înger în chip de călugăr, care l-a întrebat încotro se îndreaptă, și s-a oferit tovarăș de călătorie.
În ziua dintâi, au găzduit la un creștin, iubitor de Dumnezeu, care i-a cinstit cu omenie. Au mâncat dintr-un blid de argint, iar după masă, îngerul a luat vasul și l-a aruncat în mare. Sihastrul s-a întristat de acest fapt.
Au plecat de acolo, și a doua zi, au găzduit la un om primitor de străini, care i-a cinstit așa cum se cuvine. Omul acela a adus la dânșii pe singurul său fiu, ca să-l blagoslovească. Dar, peste noapte, îngerul l-a sugrumat pe micuț. Sihastrul a simțit, dar nu i-a zis nimic.
În cea de-a treia zi de călătorie, n-au aflat pe nimeni care să-i primească, însă au găsit o casă pustie, veche. S-au așezat la umbra pereților și au început a mânca posmagi. După ce au terminat, îngerul s-a ridicat, s-a încins, a început a strica casa și iarăși a o zidi. Atunci, sihastrul a început a-l ocărî cu mânie: “Oare înger ești sau drac? Că nu faci lucrurile lui Dumnezeu”.
Îngerul l-a întrebat: “Dar ce am făcut?” Iar bătrânul i-a explicat: “Ieri și alaltaieri, acolo unde ne-au primit acei oameni de Dumnezeu iubitori, unuia blidul i l-ai aruncat în mare, și altuia i-ai omorît copilul, iar aici, unde n-am aflat nimic și nici oameni nu sunt, oare cui zidești casa aceasta?”Î ngerul i-a spus: “Să nu te minunezi, nici să nu te smintești de mine, ci ascultă: Omul care ne-a primit întâi era plăcut lui Dumnezeu, dar blidul pe care l-am aruncat îi venise dintr-o nedreptate. Ca să nu-și piardă plata sa din pricina blidului, l-am aruncat în mare, iar tu nu te mira de aceasta.
La fel, al doilea om, este placut lui Dumnezeu, dar de i-ar fi trăit acel copil, de mare răutate avea să fie pricinuitor. Pentru aceea l-am sugrumat și i-am scos sufletul, pentru bunătatea tatălui său, ca și acela să se mântuiască. Deci, nici de aceasta să nu te smintești, părinte”. Iar bătranul l-a întrebat: “Dar aici, în loc pustiu, de ce ai stricat casa și iarăși ai zidit-o?” Îngerul i-a răspuns: “Omul care a locuit aici, și-a pierdut averea și, sărăcind, a plecat. Dar moșul lui, când a zidit acesta a pus aur în perete. Pentru aceea i-am surpat casa, ca nu cumva să piardă cineva pe Dumnezeu, căutând aurul acela aici, și sufletul să se osândească. Căci zidul nou arată că pereții vechi nu mai sunt”.
După ce i-a explicat cu de amănuntul îngerul l-a îndrumat: “Mergi, bătrânule, la chilia ta înapoi și nu te mai osteni fără de minte. Că grăiește Duhul Sfânt: Judecățile Domnului sunt adânci și necercate și neștiute de oameni. Nu căuta să le pătrunzi că nu-ți este de folos”. Și, brusc, într-o clipă s-a făcut îngerul nevăzut. Iar sihastrul, temându-se, a înțeles să nu mai întrebe de judecățile lui Dumnezeu. Și așa și-a mântuit sufletul în Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos. Amin! Amin! Amin!”
Pingback: Bate si ti se va deschide….Cere… » Franturi de suflet
Pingback: Ispite…Ispite…si iar Ispite… » Franturi de suflet