Astazi va voi spune o poveste.. In anul 2014 am crosetat pentru fiica mea o jachetica curcubeu (adica multicolora – care este postata). Dupa ce am finisat-o, mi-a ramas o mana de PNA, bucatele mici. Prima reactie…le-am pus la cos!!!
A doua reactie…le-am luat din cos!
M-am intrebat oare nu voi putea face nimic cu aceste firicele???
Le-am pus intr-o cutie sa se coaca si sa aduca ideea salvatoare de a nu fi aruncate la gunoi.
Iar aici va prezint chinurile facerii…unui tablou cu….bineinteles tot cu materiale recuperabile!!!
Tuburile de carton de la hartia igienica…un carton pastrat de mai mult timp, cu mare grija sa nu se indoie si sa nu se strice, firicelele de care vorbeam…, putin timp, un strop de imaginatie, multa dorinta de a face…si iata ce a iesit.
Nu sustin ca este cel mai minunat…insa nu mi-am lasat mintea sa leneveasca si sa prinda sfoiegi, apoi sa ma trezesc cu ea… „Roza…Scleroza” peste mine!!!
Stiti …cucoana asta chiar vine neintrebata, neinvitata, nepoftita…pur si simplu observa cand nu folosesti mintea…si top!!!
Acesta a fost inceputul dupa care a aparut si o poveste…care apoi a avut si un titlu…
Fiecare dintre noi a avut parte pe parcursul vietii sale, de pierderea totala sau partiala a SPERANTEI, bazata uneori pe slaba credinta sau pe gravitatea momentului sau evenimentului dureros care ne-a marcat acea stare.
Insa noi oamenii, fiinte rationale, fiinte indumnezeite de prezenta divina din fiecare dintre noi, dupa o perioada mai lunga sau mai scurta de durere profunda, de rascolire totala a sufletului nostru, am reusit sa ne regasim SPERANTA pierduta…pe drumul introspectiei personale.
Apoi dupa o vreme ne-am intrebat: „Oare, eu ce vina am avut in acest eveniment? In ce masura si eu am fost factor declansator al acestui eveniment???
Iar daca am fost sinceri si onesti cu noi insine…am recunoscut ca si noi am avut partea noastra de vina.
Cum era normal si firesc a urmat o alta intrebare: Cat de grav este acest eveniment, dar mai ales cat de mult va mai conta el maine, poimaine…sau peste o bucata de timp mai lunga sau mai scurta ???
Invariabil raspunsul este imbucurator: Nu …nu va mai conta, nu va ramane decat gandul nostru ancorat sau nu la trecut, si nu va mai valora decat atat cat il vom valoriza noi cu propriile nostre ganduri!
Nu va mai fi decat o banala lectie de viata mai dura sau mai putin dura, care l-a creeat pe cel care suntem ACUM.
Si astfel „FLORILE SPERANTEI” vor reinflori in sufletele noastre, aducandu-ne zambetul pe buze, increderea si SPERANTA ca:
MAINE VA FI MULT MAI BINE DECAT ASTAZI!!!
